„Veneam de la Prefectură şi trebuia să merg la o altă întâlnire. Am avut un pic de viteză. Era un camion în faţă. Când s-a schimbat culoarea din verde în galben, a pus frână şi a oprit brusc şi n-am avut cum să-l evit. A fost vina mea în totalitate”, a declarat edilul din Sânmartin, pentru ebihoreanul.ro.

Acesta conducea mașina instituţiei, o Dacia Duster, care a fost serios avariată. Potrivit lui Laza, autovehiculul va fi reparat în baza asigurării.

Primarul din Sânmartin a fost sancţionat de poliţişti cu 4 puncte amendă, în valoare de 580 lei, şi 3 puncte penalizare. 

I-au intrat cioburi în ochi

Incidentul rutier a fost înregistrat ca o tamponare, deci fără victime, însă primarul s-a dus ulterior la Urgenţe căci avea mici cioburi de la parbriz în ochi. „Am mers eu mai târziu la spital. Îmi intraseră ceva cioburi de la parbriz în ochi”, a confirmat Laza.

Evenimentul a fost confirmat şi de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie. „A fost un eveniment rutier fără victime. S-a produs ieri în jurul orei 12.30 în localitatea bihoreană Sânmartin, pe DN76, la intersecţia cu strada George Coşbuc.

Au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară. Autoturismul a intrat în spatele autoutilitarei. Din fericire, evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime”, a precizat comisarul şef Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

Un primar a provocat un accident rutier. A făcut praf mașina instituției și a ajuns la Urgențe!

Primarul Cristian Laza și accidentul provocat de el


EXPERIMENT ȘOCANT. Cum reacționează românii când sunt martori la o situație de discriminare și hărțuire – VIDEO

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.