Banii care se tot adunau în seiful cabinetului i-au cam luat mințile doctorului Vană, motiv pentru care a urzit un plan prin care întreaga sumă să ajungă la el. Ca să nu se implice direct, cu atât mai mult cu cât cabinetul este dotat cu camere de supraveghere video, stomatologul a tocmit doi hoți, doi spărgători care s-au băgat în afacere pentru părți egale din cei 46.000 de lei care erau în seif.
Spărgătorii au smuls seiful din pardoseală
La adăpostul nopții, ”Cacao” și Meclaud s-au dus cu un taxi condus de cel din urmă la cabinetul stomatologic din sectorul 5 al Capitalei în care au intrat ”ca-n brânză” cu ajutorul cartelei magnetice și cu cel al unei chei primite de la ”creierul” operațiunii, medicul Vană. Apoi, bandiții au smuls din pardoseală seiful cu bani și s-au retras la locuința unuia dintre ei pentru a împărți, supervizați de stomatologul care i-a tocmit, prada. Adică ceva mai mult de 49.000 de lei, încasări de la pacienți. Ca măsură de precauție, seiful golit a fost aruncat pe fundul Lacului Pantelimon de hoții care au crezut astfel că își vor șterge orice urmă a spargerii.
Hoții și stomatologul care i-a tocmit au cheltuit toți cei 49.000 de lei furați cu tot cu seif
Nu a fost suficient pentru că judiciariștii Secției 19 au exploatat la maximum toate urmele lăsate de spărgători în cabinetul stomatologic jefuit, dar și foarte informații culese din mediile interlope. După mai bine de patru luni, cazul a fost rezolvat. ”Cacao”, Meclaud și medicul stomatolog Vană au fost deconspirați.
La perchezițiile care au fost făcute la locuințele lor, investigatorii au găsit nu numai probe care să-i înfunde pe bandiți, ci și 3.000 de țigări de contrabandă. Cei trei, care au cheltuit până la ultimul leu din prada furată, au fost arestați pentru 30 de zile.
Sursa video: Poliția Capitalei
Citește și:
Mihai Gâdea, Mugur Ciuvică și Antena 3, obligați să îi plătească Laurei Codruța Kovesi 300.000 de lei daune morale
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro