Vaticanul a extins până pe data de 3 mai resticțiile pentru reducerea efectelor pandemiei de Covid-19, iar asta înseamnă că Piața și Bazilica Sfântul Petru rămân închise.
Vaticanul a extins marţi până la 3 mai măsurile aplicate în contextul prevenirii răspândirii noului coronavirus, ce prevăd printre altele închiderea pieţei şi a bazilicii Sf. Petru, relatează marţi EFE.
Biroul de presă al Sfântului Scaun a informat într-o notă că prelungeşte până la 3 mai toate măsurile care au fost adoptate până la această dată pentru a face faţă emergenţei sanitare provocate de COVID-19.
Guvernul italian a prelungit până la 3 mai măsurile de izolare naţională, deşi a permis începând de marţi deschiderea unor magazine, precum librăriile sau papetăriile, care se adaugă altor centre comerciale care nu au fost închise în timpul crizei de coronavirus, precum supermarketurile sau farmaciile.
Deja în martie Vaticanul a dispus închiderea pieţei şi Catedralei Sf. Petru, măsură care l-a obligat pe papa Francisc să celebreze Săptămâna Mare a Paştelui Catolic fără prezenţa credincioşilor.
Suveranul Pontif nu a putut oficia actul religios al spălării picioarelor în Joia Mare şi nici parcurgerea Via Crucis (Calea Crucii) în Vinerea Mare, care s-a desfăşurat în piaţa Vaticanului şi nu la Colosseum, cum se obişnuieşte.
În Duminica Învierii, papa a dedicat mesajul de Paşte tuturor celor care sunt afectaţi de pandemia de coronavirus, subliniind că „lumea întreagă suferă şi trebuie să fie unită, deoarece trăim vremuri în care nu este timp pentru indiferenţă”, relatează Agerpres.