Potrivit Adevărul, în enciclopedia Who’s Who, în CV-ul lui Victor Ponta e menţionat că acesta ar fi urmat, în 2004, cursurile de masterat ale Universităţii Oxford.
Ce e drept, acest masterat nu este menţionat şi în cv-ul de pe site-ul său personal sau în cel de pe  site-ul Camerei Deputaţilor. Însă apare în enciclopedia mai sus menţionată, iar în urma verificărilor, se pare că premierul a urmat un curs al unei şcoli de vară, la Oxford-Exeter College, în nici un caz vreun masterat.

Se pare că informaţiile din Who’s Who au fost furnizate chiar de Victor Ponta, astfel el ar fi cel care ar fi menţionat că a urmat cursuri de master în Anglia. Mai mult, reprezentanţii Universităţii spun că nu se poate obţine o astfel de diplomă în urma unui curs asemănător celui la care a participat primul ministru. „Nu este vorba de o diplomă de masterat, în cazul în care aceasta a fost obţinută la o şcoală de vară. Dacă nu poate face asta, atunci cel mai probabil nu deţine o astfel de diplomă”,  a declarat Marc Stears profesor la Universitatea Oxford.

Ce spune un iranian despre România. Toți i-au zis: „Nu te duce la București! Sunt oameni săraci„
PARTENERI - GSP.RO
Ce spune un iranian despre România. Toți i-au zis: „Nu te duce la București! Sunt oameni săraci„
Imagini bombă cu Laurenţiu Reghecampf şi amanta Corina. Anamaria Prodan va înnebuni
Playtech.ro
Imagini bombă cu Laurenţiu Reghecampf şi amanta Corina. Anamaria Prodan va înnebuni
"S-au auzit ţipete inumane, ceva prăbuşindu-se şi apoi tăcere". Un român şi-a ucis soţia, după care s-a sinucis, în timp ce copilul lor, în vârstă de 10 ani, se afla la şcoală, în Italia
Observatornews.ro
"S-au auzit ţipete inumane, ceva prăbuşindu-se şi apoi tăcere". Un român şi-a ucis soţia, după care s-a sinucis, în timp ce copilul lor, în vârstă de 10 ani, se afla la şcoală, în Italia
Horoscop 16 octombrie 2021. Racii caută siguranță prin orice mijloace, dar contextul este destul de haotic
HOROSCOP
Horoscop 16 octombrie 2021. Racii caută siguranță prin orice mijloace, dar contextul este destul de haotic
Nokia relansează „telefonul cărămidă”. Cât costă noul model 6310
Știrileprotv.ro
Nokia relansează „telefonul cărămidă”. Cât costă noul model 6310
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Telekomsport
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021
PUBLICITATE
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021