De Cătălin Doscaș,

Discuţiile de la Bruxelles cu privire la sistemul care impune modificarea orei, la sfârşitul lunii martie şi la sfârşitul lunii octombrie, au început în urmă cu mai bine de doi ani.

În 2017, Serviciul de Cercetare al Parlamentului European publică un studiu potrivit căruia nu există niciun efect pozitiv al schimbării orei. În schimb, cercetarea scoate în evidenţă existenţa unor efecte negative asupra sănătăţii umane, agriculturii şi siguranţei în traficul rutier.

Studiul vine la 103 ani distanţă de când, din cauza războiului, Franţa şi Germania decid implementarea unui sistem orar pentru a face economie la electricitatea folosită la iluminat şi, implicit, la cărbunele folosit în termocentrale. S-a renunţat la acest sistem după al Doilea Război Mondial însă a fost reintrodus la sfârşitul anilor 70 ca urmare a Crizei Petrolului.

În februarie 2018, Comisia pentru transport şi turism a iniţiat o rezoluţie privind renunţarea orei de vară. Ulterior, a fost organizată şi o consultare publică la nivelul Uniunii.

Mărul discordiei

84% dintre respondenți vor ca Europa să nu mai schimbe ora. Motivul invocat? Sistemul ar afecta sănătatea umană.

Replica la care a cedat Gheorghe Dincă: „Ori mor eu, ori mori matale”
Recomandări

Replica la care a cedat Gheorghe Dincă: „Ori mor eu, ori mori matale”

Procentul a fost ridicat de ţările din nordul continentului care, din cauza poziţiei geografice, ajung să prelungească iernile întunecate şi verile foarte luminoase.

La polul opus se afla populaţia statelor membre din sudul continentului, Grecia, Cipru şi Malta, care îşi doreşte ca zilele de vară să fie cât mai lungi.

Dinspre România au venit aproape 8.000 de răspunsuri. 78% dintre acestea au fost în favoarea eliminării orei de vară. Şi în cazul românilor, principalul motiv îl reprezintă sănătatea.

Cele mai multe răspunsuri au fost date însă de germani. 84%, din cei peste 3 milioane de respondenţi, vor renunţarea la ora de vară.

Mecanismul din spatele schimbării orei

Pentru mulţi dintre noi, schimbarea orei presupune doar reglajul ceasurilor personale.

La nivel naţional şi european, lucrurile stau cu totul altfel.

Transportul transfrontalier, comunicaţiile dar şi comerţul depind de sisteme informatice care ar trebui reprogramate şi reconfigurate.

Adrian Sina, „Ambasador” pentru armata pakistaneză. Postarea jignitoare pusă pe Instagram
Recomandări

Adrian Sina, „Ambasador” pentru armata pakistaneză. Postarea jignitoare pusă pe Instagram

La acestea se adaugă şi cele care gestionează programările şi calendarele folosite, spre exemplu, de sistemele de sănătate.

Cu toate că decizia renunţării la sistemul orei de vară ar fi trebuit implementată începând cu luna aceasta, reprezentanţii Parlamentului European au propus ca ora să fie modificată pentru ultima dată în ultima duminică din martie 2021.

Până atunci, statele membre trebuie să transmită dacă vor să rămână la ora de iarnă, adică cea de acum, sau dacă vor să-şi dea ceasurile înainte cu 60 de minute. Ulterior, pentru armonizarea orei pe teritoriul Uniunii Europene, vor începe negocierile între Comisie şi Parlamentul European.


CITEŞTE ŞI

Când oamenii au curajul și vorbesc cu presa: 32 de persoane condamnate definitiv pentru corupție, peste 10 milioane de euro recuperați, nicio sursă n-a pățit nimic!

Misterul din jurul operației Andreei Bălan. Tatăl vedetei: „De la spital nu au vrut să-mi dea nici o informație”

VIDEO&FOTO/ Badantă în Italia, artistă în România. Elena Mihăilă sculptează în ceară faraoni, motociclete, pălării sau flori: „Dacă greșești, topești totul și o iei de la capăt”

Și-a prins iubitul că o înșală cu ajutorul unei aplicații. Greșeala pe care a făcut-o bărbatul
GSP.RO

Și-a prins iubitul că o înșală cu ajutorul unei aplicații. Greșeala pe care a făcut-o bărbatul

Horoscop 13 decembrie 2019. Săgetătorii vor trece prin printr-un șir de experiențe profitabile
HOROSCOP

Horoscop 13 decembrie 2019. Săgetătorii vor trece prin printr-un șir de experiențe profitabile