Ștefan Floroaică de la "Exatlon" a devenit un erou pentru mulți copii care s-au apropiat de sport după ce l-au văzut în competiția ce s-a desfășurat în Republica Dominicană. De când s-a întors acasă, pe lângă proiectele proprii, fostul "Războinic" a încercat să profite de pe urma celebrității dobândite și să le întindă o mână de ajutor unor prichindei cu probleme de sănătate.
Ștefan crede că fiecare faptă bună e răsplătită. Și se dă exemplu pe el - în timp ce încearcă să ajute niște copii cu probleme, spune că de fapt cel ajutat este chiar el!
"Fiecare zi la Fundația CID este plină de optimism, recunoștință și iubire pentru viață. Lângă copii am învățat ce înseamnă dorința de a trăi și a dărui iubire", a spus tânărul, care îi îndeamnă și pe alții să se alăture cauzei umanitare.
"Dreptul la zâmbet nu ți-l poate lua nimeni. Important este să ai timp. Din păcate, există și copii pentru care timpul este limitat, iar orice secundă în plus contează, așa cum sunt micuții cu boli incurabile îngrijiți de Fundația CID. Mi-ar plăcea ca oamenii care se simt alături de mine să contribuie, măcar cu 2 euro, la păstrarea zâmbetului și fericirii acestor copii cât mai mult timp. Eu încă mai cred în Moș Crăciun. Pentru familia mea nu știu dacă o să fiu Moș Crăciun, dar de când am cunoscut acești copilași cu probleme vreau să fiu Moșul lor", ne-a mărturisit Ștefan.
Dacă în Ajun va fi, cel mai probabil, la fundație, în prima zi de Crăciun Ștefan se duce acasă. Nu concepe să petreacă această sărbătoare departe de ai lui:
"Toate Crăciunurile pe care le-am trăit până acum au fost în familie. Niciunul nu a fost cu prietenii. Au fost dăți când au participat și prietenii, dar au venit și au făcut Crăciunul cu familia mea. Toate au fost la Pitești. Crăciunul se face acasă".
VIDEO: Bogdan Sorocan