Cu trei zile înainte de alegerile parlamentare din România, dar și în plin scandal legat de interdicţia diplomaţilor maghiari de a participa la ceremoniile de 1 Decembrie, Viktor Orban vizitează țara noastră. Premierul ungar a fost invitat la Satu Mare, de liderul UDMR.
Viktor Orban ne vizitează țara într-un moment tensionat privind relațiile dintre cele două țări. Zilele trecute, adjunctul lui Orban a afirmat că Ungaria a fost prea îngăduitoare cu România şi „ar fi trebuit să dăm mai devreme cu pumnul în masă”.
Ieri, de la Bruxelles, unde se afla la întrunirea miniştrilor de externe din NATO, ministrul ungar de externe, pare să fi adoptat o retorică mai calmă. Peter Szijjarto a declarat că există anumite sensibilităţi istorice la Budapesta, dar relaţia cu România este importantă pentru Ungaria, iar guvernul maghiar este interesat de relaţii bune cu oficialii de la Bucureşti.
Mesajele transmise de mai mulţi oficiali ungari despre România au fost criticate de MAE român, care a transmis atât ambasadorului Ungariei la Bucureşti, cât şi şefului diplomaţiei de la Budapesta că respectivele declaraţii nu sunt în spiritul valorilor europene.
”Un astfel de mesaj, astfel de declaraţii nu sunt (…) în spiritul valorilor europene pe care România le apără. Am transmis foarte clar pe canalele diplomatice părţii maghiare, inclusiv prin intermediul ambasadorului Ungariei la Bucureşti, dar şi ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, i-a transmis omologului său ungar – în marja reuniunii ministeriale a NATO care are loc zilele acestea la Bruxelles – acest lucru”, a declarat astăzi purtătorul de cuvânt al MAE, Ionuţ Vâlcu, potrivit News.ro.
Vâlcu a apreciat declaraţiile împăciuitoare făcute de ministrul ungar al Afacerilor Externe şi şi-a exprimat speranţa că acestea se vor concretiza şi în fapte.
”Aţi putut vedea cu toţii ieri, ministrul de externe ungar a avut nişte declaraţii pe care le-a acordat mass-media din România prin care specifica faptul că România e un partener strategic al Ungariei. Ei bine, sperăm ca declaraţiile respective să se concretizeze şi să se reflecte şi prin fapte”, a adăugat Vâlcu. El a dat asigurări că ”România rămâne în continuare angajată să construiască acest parteneriat strategic pe care îl are cu Ungaria”.
Scandalul a izbucnit după ce ministrul ungar de Externe Péter Szijjártó le-a interzis diplomaţilor maghiari să participe la evenimentele de Ziua Naţională a României.