Ce spune Viorica Dăncilă despre ieșirea nervoasă a lui Dragnea: "Şi oamenii politici sunt tot oameni"

Comentează

Viorica Dăncilă, premierul României, i-a găsit scuze lui Liviu Dragnea, pentru ieșirea nervoasă de miercuri, când s-a răstit la jurnaliștii."Nu sunt membru al Parlamentului României, nu am fost la Parlament, vorbesc cu domnul Liviu Dragnea, este preşedintele PSD. Nu ştiu acest lucru, ieri am avut o zi foarte plină, azi am avut o zi foarte plină la Guvern. Ştiţi cum este, fiecare dintre noi... să luăm în calcul că fiecare om are probleme, adică se poate enerva, sunt lucruri care-l enervează. Şi oamenii politici sunt tot oameni şi pot avea astfel de ieşiri şi pot avea astfel de reacţii", a declarat premierul Viorica Dăncilă, joi, la finalul vizitei pe care făcut-o la târgul cu profil agricol INDAGRA, informează Agerpres..

Întrebarea care l-a scos din minți

Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților, s-a arătat foarte deranjat când a fost întrebat dacă proiectul legii privind executarea pedepselor la domiciliu, adoptat de Senat, l-ar avantaja."Cu ce dracu' mă ajută pe mine (proiectul de lege - n.r.), ca să înţeleg şi eu? Că totuşi m-am săturat. Dacă voi fi condamnat, cu ce mă ajută pe mine? Dacă mă întrebaţi înseamnă că aveţi ceva în cap când mă întrebaţi pe mine lucrul ăsta. M-am săturat de toate aceste minciuni. (...) Am înţeles că mă acuză. În afară de mine, mai sunt oameni în ţara asta? Întreb. Pe ei îi întrebaţi? Deci cei care nu sunt în funcţii publice pot să fie distruşi, pentru că nu vorbiţi cu ei. Nu ieşiţi din camera asta să vorbiţi cu ei. Cereţi-le dovezi (celor care spun că această lege îl favorizează - n.r.). Orice lege mă favorizează pe mine", a reacţionat Dragnea, la Palatul Parlamentului. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: criza
ALTE ȘTIRI
calendar-zile-libere-2027
11 oct.
Zile libere pentru români în 2027. Sărbătorile care pică în weekend și zilele de concediu care salvează minivacanțele
Un bărbat care fură un portofel din geanta unei femei
11 oct.
Doi români, prinși de polițiști în timp ce furau din geanta unei turiste un portofel cu 2.600 de euro și mai multe carduri bancare, în Florența
MONDEN
Valentin Sanfira la TV
11 oct.
Valentin Sanfira a vrut să își vândă casa după divorțul de Codruța Filip. De ce a renunțat la idee. „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Petre Roman și Silvia Chifiriuc
11 oct.
Ce pensie are Petre Roman la 80 de ani. „Am contribuit. Eu și acum muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
POLITIC
rares-bogdan
11 oct.
Rareș Bogdan susține că tabăra PNL pregătită să voteze Guvernul crește: „Suntem 25 și e posibil să ajungem la 28”
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Ultimele știri
06:47
Conducerea PSD se reunește pentru a decide susținerea Guvernului Luca Niculescu. Condițiile puse de social-democrați
06:35
Coreea de Nord a lansat mai multe rachete balistice spre Marea Japoniei după ce Seulul a testat o armă hipersonică
06:23
Luca Niculescu continuă consultările pentru formarea Guvernului. Programul întâlnirilor de luni și data la care va fi prezentată lista miniștrilor
11 oct.
Noi dezvăluiri compromițătoare despre ambasadoarea Kimberly Guilfoyle: „Pot să-ți pun lumea la picioare”. Casa Albă analizează posibilitea înlocuirii ei
TRENDING
11 oct.
Ce pensie primesc românii care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani și ce opțiuni au
11 oct.
Lista localităților sub avertizare de vreme severă imediată: zonele din România lovite de ploi și descărcări electrice
11 oct.
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
11 oct.
Horoscop 12 octombrie 2026. Gemenii s-ar putea să aibă de ales între rezolvarea unei probleme de serviciu și a unei probleme de sănătate
Femeia avea 600.000 de euro în cont, dar a cerut ajutor de șomaj. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
11 oct.
O femeie care a lucrat o lună și a luat ajutor de șomaj, obligată să restituie toți banii: s-a descoperit că avea în cont 600.000 de euro
Trenulețul Roșu al Berninei, „cel mai lent expres din Europa”. Sursă foto: Getty Images.
11 oct.
„Cel mai lent expres din Europa”: nimeni nu se urcă în el ca să ajungă repede. Traversează Alpii, ajungând până la 2.253 de metri și leagă Italia de Elveția
Un bărbat și o femeie priviți din spate, într-o cameră albă, aproape goală. Aceștia se află în plin proces de renovare
11 oct.
Greșeala pe care mulți oameni o fac atunci când își renovează locuința și care le poate aduce cheltuieli suplimentare
Elevi în vacanța de toamnă
11 oct.
Vacanța de toamnă 2026: când au elevii primele zile libere
Casă de 15000 de euro cu teren generos, pusă în vânzare, în Serbia. Sursă foto: Blic.
11 oct.
Casa de 15.000 de euro, cu teren de 1000 mp, de la marginea unei stațiuni balneare renumite. Are izvor de apă potabilă chiar lângă proprietate
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Nicolae Lucian Duță, fostul șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS)
Analiză
11 oct.
Fostul șef CNAS Lucian Duță ar putea rămâne cu peste jumătate din șpaga de 6,3 milioane de euro. Viciul de redactare care a blocat confiscările ANAF
O tânără care numără mai multe bancnote de 200 de lei
11 oct.
Indemnizația de 3.170 de lei pe lună pentru tinerii din sistemul de protecție specială: cine sunt beneficiarii, ce acte sunt necesare și cum pot fi solicitați banii retroactiv
elicopter-militar-iar-puma
11 oct.
Protest la IAR Brașov. Angajații ies în stradă din cauza contractului pierdut pentru elicoptere militare și a șefilor care și-au mărit salariile
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
Reportaj
11 oct.
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
11 oct.
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?