Fostul conducător din umbră al Republicii Moldova va face opoziţie din exil. Vlad Plahotniuc: „Au încercat să mă răpească. Am nevoie de o pauză”

Comentează

Vlad Plahotniuc, preşedintele Partidului Democrat care, până vineri, a condus Guvernul Republicii Moldova, a făcut primul anunţ public după ce a fugit din ţară. După ce partidul său a predat puterea coaliţiei dintre preşedintele Igor Dodon şi a proeuropenilor conduşi de Maia Sandu şi de Andrei Năstase, Plahotniuc spune că PDM va face Opoziţie puternică, iar el are planuri pentru revenirea la putere. Între timp, vrea să-şi "securizeze familia", pentru că adversarii săi au vrut să-l răpească.

Criza din Republica Moldova a luat sfârşit în timpul weekendului, după o săptămână de când Partidul Democrat a refuzat să recunoască formarea unui nou Cabinet, votat de Parlament, al proeuropenilor din Blocul ACUM şi al socialiştilor preşedintelui Igor Dodon. Vineri, însă, PD a anunţat că renunţa la putere şi trece în opoziţie. Sâmbătă s-a aflat că liderul PD, oligarhul Vlad Plahotniuc (care nu a fost lăsat de preşedinte să devină premier din cauza problemelor de integritate), a fugit din ţară.

Vlad Plahotniuc vine acum cu primele explicaţii şi spune că a plecat din Republica Moldova pentru a-şi apăra familia.

"Am nevoie de timp pentru a-mi securiza familia, după ce a trecut prin momente grele, inclusiv după o tentativă de răpire eșuată a mea, care a avut loc anul trecut, când mă aflam într-o vizită peste hotare. Copiii mei sunt speriați, familia mea este speriată și nu se simte în siguranță nicăieri. Familia mea are nevoie mai mult ca oricând să fiu lângă ea și eu voi sta cât este necesar, pentru ca să treacă cu bine peste aceste momente și să se simtă în siguranță".Vlad Plahotniuc, preşedintele Partidului Democrat din Republica Moldova

El afirmă că Republica Moldova nu este o ţară sigură, pentru că există forţe care doresc să preia conducerea "cu forţa".

Liderul PD mai spune însă şi că "face planuri".

"Am nevoie de o pauză, dar nu pentru a mă odihni, cei care mă cunosc știu că nu-mi place odihna, știu că nu pot sta departe de proiectele noastre și de echipă. Ceea ce fac în aceste zile este să lucrez la mai multe planuri, iar cel mai important este cel prin care să reușim să readucem stabilitatea în Moldova și liniștea de care cetățenii au nevoie", a scrie Plahotniuc, pe Facebook.

Opoziţie din exil

Vlad Plahotniuc spune că s-a gândit la varianta de a ieşi din politică, însă preferă să rămână liderul PD pentru ca formaţiunea să nu se scindeze.

"Am discutat în aceste zile cu colegii ce trebuie făcut pentru ca Partidul Democrat să activeze cât mai eficient mai departe. Am stabilit că vom face o opoziție activă și nu vom permite preluarea Republicii Moldova de către grupări de interese din afara țării. Moldovenii trebuie conduși din interiorul țării, nu din afara ei, Moldova trebuie să rămână liberă și independentă, nu să devină anexa unei alte țări sau teritoriul, pe care vreun stat își face jocurile și ne umilește cetățenii", scrie preşedintele PD.

El susţine că încă de la începutul săptămânii trecute, respectiv după declanşarea crizei, PD intenţiona să renunţe la putere. Liderii PD declarau însă public cu totul altceva atunci, inclusiv într-un interviu pentru Libertatea.

"Alternanța la putere este un proces firesc și necesar într-o democrație. Partidul Democrat o acceptă și o va respecta, am demonstrat că nu ne ținem de putere. Ne-am fi dorit însă ca acest lucru să se întâmple democratic și nu prin încălcări ale legii, prin crearea unor precedente, care vor afecta grav Moldova pe termen lung. Noi ne-am fi dorit ca, în locul nostru, la guvernare să vină alți politicieni, care să acționeze la fel de independent cum a făcut-o PDM, nu niște marionete ale unor forțe străine", mai scrie liderul PD.

Citeşte şi: VIDEO | Microbuzul fără șofer și curierii-roboți, invențiile viitorului în Estonia de astăzi! Experiență SF în campusul Universității Tehnice. CORESPONDENȚĂ DIN TALLINN (3)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Airbus A220-300 are o capacitate de 120 -160 de pasageri și autonomie de până la 6.300 kilometri. Foto: Hepta
29 sept.
O companie aeriană românească anunță că suspendă operarea avioanelor Airbus A220-300. Ce se întâmplă cu zborurile programate
O dronă de război
29 sept.
Drona prăbușită în Brăila a avut încărcătură explozivă și s-a detonat la impactul cu solul, anunță MApN
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
29 sept.
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
29 sept.
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
29 sept.
CTP decriptează arestarea preventivă a lui Călin Georgescu: „Convergență tacită PSD-AUR. Simion îl disprețuiește pe Georgescu, îl consideră nebun”
Radu Miruță a venit cu trei generali la audierile din comisiile parlamentare și a fost acuzat că i s-au „șoptit” răspunsuri. Foto: Hepta
29 sept.
De ce au fost cadre militare în Parlament la audierea ministrului Radu Miruță pentru Guvernul Mureșan: „De obicei”
Ultimele știri
00:14
De ce este important să activezi modul avion în timpul zborului. Riscul real nu este pentru avion, ci pentru abonamentul tău
29 sept.
O femeie s-a răzbunat pe fostul iubit și i-a umflat factura la căldură cu un singur gest banal
29 sept.
Daniel Băluță vrea patrule stradale în Tineretului pentru a descuraja consumul de droguri și violențele dintre blocuri
29 sept.
Ce se întâmplă cu intestinele tale când mănânci banane în fiecare zi? Acestea sunt efectele
TRENDING
29 sept.
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Analiză
29 sept.
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
29 sept.
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
29 sept.
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
Colesterol sub control
29 sept.
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
ECG gratuit in farmacii
29 sept.
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
29 sept.
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
29 sept.
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
29 sept.
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Obuzierul K9 Tunetul este considerat unul dintre cele mai performante și fiabile sisteme de artilerie de mare calibru din lume. Foto: Profimedia
29 sept.
Primele obuziere K9 Tunetul au sosit în România. Ce pot face blindatele sud-coreene de peste 4 miliarde de lei
Un magazin Lidl modern este surprins din exterior, cu intrarea largă și logo-ul vizibil deasupra ușilor automate. În fața clădirii se află parcarea și zona pentru cărucioare, sugerând acces facil pentru clienți.
29 sept.
Produsul viral în toată Europa ajunge în magazinele Lidl din România. Se va găsi în ediție limitată
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
29 sept.
Gestul pe care Călin Georgescu a vrut să-l facă, dar a fost împiedicat de polițiști când a fost preluat și dus la Arestul Capitalei
Cât câștigă un român in Irlanda ca muncitor necalificat. Sursă foto: Captură video/ Youtube/ Gigi Cristea-De la zero.
29 sept.
Un român a spus cât câștigă în Irlanda și ce loc de muncă și-a găsit: „Destul de bine pentru un salahor ca mine”
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri