Vladimir Putin a votat într-un birou electoral din Moscova în cadrul scrutinului prezidențial ce se desfășoară astăzi în Rusia. Liderul de la Kremlin, care va obține un nou mandat, a spus că va fi mulțumit cu orice scor care îi va permite să fie reales, relatează AFP și BBC News.
Îmbrăcat într-un costum negru și cu o cravată vișinie, Vladimir Putin și-a făcut apariția la secția de vot nr. 2151 din cadrul Academiei de Științe din Moscova, acolo unde a votat și la ultimele alegeri. Liderul de la Kremlin este pe punctul de a obține un nou mandat de șase ani, neavând niciun candidat care să-i pună probleme. Cu toate acestea, prezența la vot se așteaptă să fie scăzută.
Întrebat despre procentul de voturi pe care îl consideră satisfăcător, Vladimir Putin a spus că nu contează acest aspect. "Atât timp cât îmi dă dreptul de a ocupa funcția de președinte", a afirmat liderul de la Kremlin.
[gallery columns="7" ids="2183259,2183256,2183257,2183258,2183260,2183262,2183263"]
"Sunt sigur de programul pe care îl propun ţării", a adăugat el.
Vladimir Putin este credidat cu 70% din intențiile de vot, în absența principalului său oponent, Aleksei Navalnîi, a cărui candidatură a fost interzisă. Astfel, liderul de la Kremlin va câștiga un nou mandat de șase ani.
Urnele se închid la ora 20.00, ora României, când sunt așteptate și primele exit-poll-uri. Data scrutinului este una semnificativă pentru Rusia lui Putin, deoarece coincide cu cea de-a patra aniversare a anexării Rusiei la Crimeea în 2014.
Citește și: