Vladimir Putin a semnat un decret prin care le cere luptătorilor să semneze un jurământ de loialitate, la două zile după ce conducerea grupării paramilitare, în frunte cu Serghei Prigojin, a murit, relatează BBC.
Decretul se aplică oricărei persoane care participă la activități militare în Ucraina, asistă armata și servește în unitățile de apărare teritorială.
„Putin vrea să aibă un control mai strâns asupra Wagner pentru a se asigura că nu se va confrunta cu o altă criză în viitor”, a spus Natia Seskuria, cercetător la Royal United Services Institute. „Acest decret indică faptul că Putin devine din ce în ce reticient în a-și asuma riscuri”.
Descris în decret ca un pas pentru a construi bazele spirituale și morale ale apărării Rusiei, jurământul spune că cei care îl depun promit să respecte cu strictețe ordinele comandanților și conducătorilor de la vârful puterii ruse.
„Este un mesaj ascuns adresat serviciilor de informații militare să găsească și să îi pună în anchete pe luptătorii Wagner”, a declarat Petro Burkovski, director executiv al Fundației pentru Inițiative Democratice, un think tank cu sediul în Ucraina, pentru BBC.
Dar, spune el, este în special un mesaj adresat luptătorilor din Wagner care sunt puși să-și aleagă viitorul.
„Au depus jurământul și în trecut, este o procedură standard pentru multe armate. Așa că este un semnal pentru luptătorii Wagner: fie depuneți jurământul, fie depuneți armele. Ascultați sau mergeți la închisoare", precizează Burkovski
Cu câteva săptămâni înainte de revolta eșuată a lui Prigojin din iunie, ministerul rus al apărării le-a cerut luptătorilor Wagner să semneze până la 1 iulie contracte cu armata rusă. Evheni Prigojin a refuzat să semneze, pentru că nu dorea ca grupul său Wagner să funcționeze în subordinea ministerului.
Vladimir Putin a sprijinit atunci solicitarea ministrului apărării, decizie considerată drept prima lovitură publică împotriva vechiului său aliat.
În plus, recrutarea mercenarilor Wagner ar fi un beneficiu pentru armata rusă întrucât sunt luptători cu experiență și bine antrenați.
„Sunt în mare parte militari de carieră, dincolo de ideologii”, spune Burkovski. „Au ales Wagner pentru că Wagner le-a oferit un tratament special, fără birocrația uriașei armate ruse. Dacă primesc un tratament special la ordinele lui Putin, nu cred că le pasă de unde, cu cine și pentru cine vor lupta".
Problemele lui Vladimir Putin ar putea veni însă de la susținătorii loiali ai lui Evgheni Prigojin care vor refuza să jure credință lui Putin.
„Cred că mesajul este foarte clar, fie respecți regulile, fie ajungi ca Prigojin”, spune Seskuria. „În acest sens, se va funcționa într-o perspectivă pe termen scurt. Cu toate acestea, Prigojin a avut susținători loiali în interiorul Wagner și acest lucru poate crea probleme pentru Putin pe termen lung”, completează directorul Fundației pentru Inițiative Democratice.
Miercuri, aeronava în care se afla Evgheni Prigojin s-a prăbușit în regiunea Tver, la scurt timp după ce a decolat de la Moscova spre St. Petersburg. Deși nu a fost finalizate testele ADN, Rusia a anunțat că printre cele 10 victime se află Evgheni Prigojin și alți comandanți de la vârful Wagner. Primele indicii sugerează că o explozie a avut loc la bord.
Kremlinul a respins orice implicare în doborârea avionului. Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a declarat că zvonurile că Putin este implicat sunt „o minciună absolută” și a evitat, de asemenea, să confirme definitiv moartea lui Prigojin, invocând nevoia de a aștepta rezultatele testelor ADN.
andreea.online 26.08.2023, 18:46
Tot mai crede cineva ca nu a fost implicat in eliminarea lui Prigojin?
Zaraza05 26.08.2023, 19:23
Se va înneca in propria lui tiranie
valihaita 26.08.2023, 19:35
E un lucru firesc sa solicite asa ceva!
MihaiT 26.08.2023, 19:55
Am un scenariu mai interesant: Prigojin de fapt nu e mort, rebeliunea a fost de fapt o cacealma pregătită împreuna cu Putin iar acum amicul nostru Prigojin, “mort” poate trece in Polonia sa își organizeze pe acolo grupări de destabilizare și sa ii dea lui Putin motiv sa zică ca cetățenii lui ruși din Polonia sunt discriminați…
DMV75 26.08.2023, 20:09
"Analistul", desigur bine conectat la informatii confidentiale si persoane de incredere, care analizeaza pentru una din nenumaratele ONG-uri obscure fara domeniu de activitate productiv a descoperit...apa calda. Merita premiul Nobel. Faptele sunt simple, exceptie cei spalati pe creier, membrii Wagner sunt rusi, comania Wagner a fost creata pe teritoriul Rusiei, cu acordul lui Putin, cu arme primite de la guvernul Rusiei, care este oare continuarea logica a lucrurilor? Este ca si cand ai spune ca Academi/Blackwater, daca moare Erik Prince trebuie sa jure credinta SUA.