Vladimir Putin refuză planul de pace în Ucraina al europenilor: „Este complet neconstructiv și nu ne convine”

Comentează

Liderul rus Vladimir Putin a lăudat presupusul „plan de pace american” pentru oprirea războiului din Ucraina și a refuzat contrapropunerea în 28 de puncte formulată de Marea Britanie, Franța și Germania.

Kremlinul se opune contrapropunerii făcute de E3 (Marea Britanie, Franța și Germania)

Consilierul de politică externă al Kremlinului, Iuri Ușakov, a declarat pentru agenția de presă de stat TASS că planul de pace formulat de europeni - E3 - este „complet neconstructiv și nu convine” regimului de la Moscova.

„În ceea ce privește acele planuri care circulă: am aflat în această dimineață despre planul european, care la prima vedere este complet neconstructiv și nu ne convine”, a spus Ușakov.

Insistențe pentru noi „concesii”

În timp ce unii congresmeni americani suspectează că „planul de pace” făcut public joi seara nu este decât o „listă a dorințelor rușilor” asumată de administrația Trump, consilierul lui Putin pretinde că partea rusă abia de vineri „s-a familiarizat” cu cele 28 de puncte și reia ideea că derivă din „înțelegerile” convenite între Vladimir Putin și președintele Donald Trump „la summitul din Alaska”.

Kremlinul insinuează apoi ideea că mai vrea anumite concesii, în condițiile în care planul respectiv este aproape în întregime favorabil Rusiei, parte agresoare în războiul din Ucraina.

„Nu toate, dar multe prevederi ale acestui plan ni se par destul de acceptabile. Alte prevederi necesită discuții cât mai detaliate între părți”, a declarat Ușakov.

Putin laudă din nou „planul de pace american”, într-o discuție cu Erdogan

Aceste declarații vin după ce Vladimir Putin a lăudat „planul de pace” în 28 de puncte asumat de administrația Trump. Într-o discuție purtată luni cu liderul turc Recep Tayyip Erdogan, liderul de la Kremlin a reiterat că planul ruso-american este o posibilă bază pentru „un acord final de pace”.

„Vladimir Putin a semnalat că aceste propuneri, în versiunea pe care a primit-o (săptămâna trecută, n.red.), sunt în conformitate cu discuțiile desfășurate la summitul ruso-american din Alaska și, în principiu, ar putea pune bazele unei soluționări pașnice durabile”, se arată într-un comunicat al Kremlinului.

Conform comunicatului, Erdogan s-a arătat dispus să faciliteze negocierile de pace și a propus Istanbulul ca platformă de tratative.

Negocieri între Washington și Kiev; contrapropunerea E3

Reprezentanții americani și cei ucraineni reuniți duminică la Geneva au reușit să ajungă la un acord asupra majorității celor 28 de puncte din „planul de pace” asumat public de administrația Trump. Unele puncte, cele mai controversate, au fost modificate, în timp ce problema teritoriilor urmează să fie tratată la nivel de șefi de stat.

În același timp, Marea Britanie, Franța și Germania au prezentat o contra-propunere în 28 de puncte. Cele 28 de puncte propuse de Marea Britanie, Franța și Germania pleacă de la planul anunțat de Statele Unite, dar cu unele modificări și eliminări.

Planul anunțat de Marea Britanie, Franța și Germania reconfirmă suveranitatea Ucrainei, dar nu și integritatea teritorială, supusă în continuare negocierilor. Ucraina își menține dreptul de a adera atât la NATO, cât și la UE, dar numai în baza deciziei unanime a statelor membre – în cazul NATO și atunci când va fi pregătită – în cazul UE. Textul propus de europeni nu prevede statut oficial pentru limba rusă și nici amnistie pentru crimele de război.

Critici aspre în Statele Unite

Congresmenii americani, atât democrați, cât și republicani, denunță așa-zisul plan de pace, avertizând că, în cazul în care va fi semnat în versiunea inițială, va recompensa partea agresoare, Rusia, și va destabiliza și mai mult securitatea globală. Unii se întreabă de ce se grăbește atât de tare Donald Trump se semneze un acord care contravine intereselor americane.

„Unii oameni ar trebui concediați de luni pentru bufoneria grosolană la care tocmai am fost martori în ultimele patru zile”, a reacționat sâmbătă congresmanul republican Dan Bacon. „Acest lucru a afectat țara noastră, a subminat alianțele noastre și i-a încurajat pe adversarii noștri”, a adăugat el.

Donald Trump, comparat cu Neville Chamberlain

Senatorul democrat Mark R. Warner a criticat aspru planul inițial, declarând duminică dimineață pentru ABC că „cedarea lui Neville Chamberlain în fața lui Hitler înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial pare puternică prin comparație” și că planul seamănă cu un set de „argumente aduse în discuție de ruși”.

Republicanul Dan Bacon fusese primul care a comparat acest plan cu München 1938, când premierul britanic de atunci, Neville Chamberlain, a acceptat anexarea Regiunii Sudete de către Germania nazistă sub iluzia păcii. În un an mai târziu, Hitler a declanșat cel de-Al Doilea Război Mondial în colaborare cu Uniunea Sovietică.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu chiar dacă nu va face parte din el
Ultimele știri
22:25
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
22:04
Donald Trump vrea să transforme complexul său de golf din Florida în reședință prezidențială și susține că armata i-a dat ideea
22:03
NATO începe exercițiul nuclear „Steadfast Noon” în Italia, în mijlocul tensiunilor crescute cu Rusia
21:41
Primul lift exterior din București care va fi montat la un bloc vechi din sectorul 2. Ce prevede legea „Lift pentru viață” și cum pot beneficia asociațiile de proprietari
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește