Conducerea Senatului se va reuni, miercuri, într-o ședință de urgență de la ora 11.00, pentru a discuta cererea DNA de ridicare a imunitatii senatorului Gabriel Oprea, fost vicepremier acuzat de abuz in serviciu.
Biroul Permanent va trimite solicitarea procurorilor catre Comisia Juridica pentru un punct de vedere, după care trebuie stabilită o ședință de plen a Senatului pentru un vot pe cererea DNA.
Mâine, șefii senatorilor vor trimite spre analiză și dezbatere cererea procurorilor DNA la aleșii din Comisia Juridică,care va da un vot pentru sau împotriva ridicării imunității parlamentare a fostului ministru al internelor.