VIDEO/ De ce sunt pensiile „limitate” pentru unii și „speciale” pentru alții. Economist: Tronează legea lui „așa vreau eu”

Comentează
De astăzi cresc pensiile

Pensia specială este un venit care se oferă anumitor categorii profesionale, dincolo de principiul contributivității. Adică există persoane care iau mai mult decât au contribuit la fondul de pensii în viața lor. Pe de altă parte, cei care iau pensii normale au o limitare dincolo de care nu au cum să treacă, indiferent cât de mult au contribuit la același fond.

Intenția de a oferi primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de consilii județene pensii speciale a declanșat un nou val de critici publice la adresa acestui tip de venit. Pensiile speciale au apărut după anul 2000 și sunt rezultatul însumării pensiei contributive cu un supliment din partea statului. De aceste pensii speciale beneficiază aproximativ 8.600 de persoane, militari, polițiști, magistrați, parlamentari, funcționari cu statut special. Mai nou, parlamentarii vor ca și primarii să beneficieze de pensii speciale.

Problema a apărut în momentul în care indexările anuale ale pensiilor, cerute de lege, au dus în cazul pensiilor speciale și la 40.000 de lei pe un talon. Media pensiilor speciale este de aproximativ 8.000 de lei pe lună. Pe de altă parte, același sistem de pensii dă 520 de lei pe lună fiecăruia dintre cei 661.735 de ”beneficiari” ai pensiei sociale (luna ianuarie 2018).

În fine, așa au apărut cazuri în care pensia specială a ajuns la 131% din fostul salariu al pensionarului special.

În acest ritm, nevoia de bani a sistemului de pensii a alrmat clasa politică, beneficiară totuși a sistemului de pensii speciale.

„Este o anomalie. Pensiile speciale ajung să fie mai mari decât salariul net pe care îl are salariatul respectiv. Nu există nicăieri un astfel de sistem care să fie sustenabil“, spunea Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului.

Totuși, proiectul adăugării unor noi categorii de demnitari în sistemul special, cum sunt primarii, pare să se apropie de succes și să greveze și mai mult fondul de pensii.

”Tronează legea lui așa vreau eu”

”Felul în care arată acum sistemul de pensii din România este un efect. Trebuie căutate cauzele adevărate. Și dacă mergem pe fir, din aproape în aproape, ajungem la anul 1949 când tot patrimoniul sistemului de pensii de atunci a fost confiscat de statul comunist. Și a spus: de acum încolo pensiile se vor plăti din cotizațiile pe care le plătesc cei care muncesc. Păi, banii mei? Banii tăi, i-a luat statul. Îi iau eu, statul, fac ce vreau cu ei. Și a început să troneze legea lui așa vreau eu”, a explicat dr. economist Gheorghe P. Nistorescu (foto, 82 de ani) a studiat problema pensiilor timp de 30 de ani.

Foto

Economistul este de părere că singura metodă prin care se poate reveni la normalitate în sistemul de pensii este calcularea pensiilor exclusiv pe baza contributivității. Restul, cum ar fi pensiile sociale și cele speciale, trebuie să dispară din acest sistem. Ele trebuie finanțate din alte fonduri.

Trebuie să dispară limitările în calcularea punctajelor

De asemnea, Nistorescu este de părere că trebuie să dispară și limitările din Legea pensiilor, care spun că ”baza lunară de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale în cazul asiguraţilor nu poate depăşi plafonul a de 5 ori salariul mediu brut”.

”De ce? Dacă eu am contribuit mai mult, de ce mi se iau banii? Pentru că aici intervine din nou statul prin legea lui așa vreau eu”, a mai explicat economistul  Gheorghe P. Nistorescu.

Acesta consideră că este momentul ca pensionarii să ceară refacerea Fondului de Pensii naționalizat la 1 ianuarie 1949, care la vremea respectivă era proprietate privată. ”Vreau să spun că în esență sintagma pensie de stat este improprie, pentru că nu este de stat, ci este banul celor care au constribuit la acest fond”, a concluzionat Gheorghe P. Nistorescu.

REPORTAJ: Ziua Maghiarilor, cu ghetele-n noroi, la Căpeni: “N-am mai ajuns să punem flori la monument. E înghiţit de apă“/FOTO

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O femeie în partea stângă cu o bluză crem. În dreapta, lângă aceasta stă un bărbat în cămașă albastră.
17:05
Cât vor plăti 1.200.000 de români pentru curent la Hidroelectrica, din octombrie: cea mai ieftină energie se scumpește
Un colaj cu un castel restaurat
16:00
Castelul Mikó din Olteni, Covasna, replica transilvăneană a Palatului Élysée din Paris, restaurat și redat circuitului turistic cu ajutorul fondurilor europene
MONDEN
Arhiva foto
17:15
MasterChef România, 7 septembrie 2026. Ce se va întâmpla în prima ediție de la Pro TV. „Am avut surprize foarte mari”
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf junior | Foto: Instagram
16:54
Câți bani a plătit Anamaria Prodan pentru majoratul lui Bebeto: „Este prințul meu”. La petrecere au fost peste 100 de persoane
POLITIC
Cine este Luca Niculescu, propunerea de ministru de Externe în Guvernul lui Eugen Tomac
17:08
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Ilie Bolojan acuză PSD pentru că România a ratat sute de milioane de euro din PNRR și face bilanțul banilor din PNRR folosiți de România
14:50
Ilie Bolojan își apără măsurile dure luate: deficit mai mic cu 37% și reducerea cheltuielilor de personal
Ultimele știri
18:47
Cine este Alin Alexuc Ciurariu de la Asia Express 2026. Face echipă cu Gabi Torje la Antena 1
18:17
Inteligența artificială avansată va fi „un risc existențial pentru omenire”. ONU cere elaborarea rapidă a unor reguli internaționale
18:06
Un tată și fiul lui au murit într-un Lamborghini care a luat foc pe autostradă, lângă Paris
Analiză
18:00
Mari șantiere deschise chiar la începutul școlii sufocă Iașul. Restricții în cele mai aglomerate zone ale orașului
TRENDING
3 sept.
În 1981, România a construit o locomotivă la Craiova. În 2025 era aproape abandonată, iar bulgarii au readus-o pe șine
2 sept.
Program TV „Insula Iubirii”. În ce zile și la ce oră se difuzează „Insula iubirii” 2026
2 sept.
Horoscop 3 septembrie 2026. Vărsătorii vor ști de ce s-au stricat anumite relații din cele care contează pentru ei
3 sept.
Loto 6/49 din 3 septembrie 2026. Report de peste 3,98 milioane de lei la 6/49, categoria I
Un avion de pasageri care zboară printre arțarii de toamnă din pădure. Vedere de jos
16:25
Destinațiile preferate de români pentru ultima vacanță din lunile calde din 2026. Spania detronează Italia în topul căutărilor
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
15:29
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Mituri vs. realitate despre imunitate: ce trebuie să avem în casă pentru lunile de tranziție - Imagine cu o tânără fericită, îmbrăcată cu haine groase, și viruşi stilizaţi pe fundal galben, în jurul ei, sugerând conceptul de imunitate puternică
15:24
Mituri vs. realitate despre imunitate: ce trebuie să avem în casă pentru lunile de tranziție
Rareș Năstase
13:49
„Acolo unde nu ajunge brațul legii, e mai bine să taci!” Rareș Năstase lansează un thriller tulburător inspirat din cazurile reale anchetate la „România, te iubesc!”
Arhiva foto
13:22
Arome de mâncăruri asiatice, K-Pop și mii de zâmbete la Arena Națională. Cum s-a trăit ediția 2026 a Asia Fest, cel mai mare festival asiatic din Capitală
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Zile libere 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad - Imagine parţială cu fila din calendar corespunzătoare lunii ianuarie
31 aug.
Zile libere în 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad
Când este echinocțiul de toamnă 2026 - Imagine din spaţiu, în care sunt surprinse Pământul, Soarele şi Luna la echinocţiul de toamnă
22 aug.
Când este echinocțiul de toamnă 2026. Data și ora la care începe toamna astronomică
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kilogram de legume - Sursă foto: Shutterstock.
1 sept.
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kg de legume. Greșeala care îți strică toată zacusca
Arhiva foto
15:40
Ce spune Nicușor Dan despre bursele sociale și programul Masa Caldă: „Putem să tăiem din multe alte locuri”
Un polițist cu vestă antiglonț, în timp ce încearcă să deschidă ușa unei mașini de Poliție
15:11
Moldoveanul căutat de polițiști după ce ar fi abandonat o mașină furată din Bulgaria, prins la Catane
Un avion Wizz Air, în timp ce decolează de pe aeroportul Otopeni
15:03
Concedieri colective la Wizz Air: peste 170 de salariați din bazele de la București, Iași, Cluj și Craiova ar urma să fie afectați - surse
Angajaţii de la Şantierul Naval Mangalia au protestat pentru că nu și-au primit salariile de două luni
14:28
Șantierul Naval Mangalia poate fi vândut cu preț redus, după ce la primele trei licitații nimeni n-a făcut vreo ofertă
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!
Nicușor Dan, încruntat
2 sept.
Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
2 sept.
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul
Multi oameni la un congres voteaza
1 sept.
Libertate sau neo-marxism?