Cum a reacționat o învățătoare pensionară când și-a văzut salariul derizoriu primit prin plata cu ora: „Mi-a venit să plâng!”

„M-au rugat să mă întorc la școală. Era nevoie de un învățător”

Finica Rotaru are 66 de ani, iar la 1 septembrie, anul acesta, și-a depus dosarul de pensionare. „Mi-am dorit să rămân acasă. Mi-am spus că 46 de ani de muncă sunt suficienți pentru mine. Am nevoie de odihnă, de relaxare, de timp pentru familie și timp pentru sănătatea mea”, ne-a explicat învățătoarea, care ne-a primit în sala ei de clasă.

Într-adevăr, meseria de profesor te poate îmbolnăvi. Este vorba, până la urmă, despre o viață întreagă de stat mai mult în picioare, vorbind încontinuu, înghițind tone de praf de cretă. „În plus, din lipsă de timp, de multe ori, noi nu mai ajungem la medic. O facem doar atunci când ne doare ceva. Nu ne ducem la programări, nu ne facem analize sau alte investigații. Asta, ca să nu lipsim de la școală. Prin urmare, mi-am spus că e timpul să pun catalogul în cui”.

La scurtă vreme după depunerea dosarului, Finica Rotaru a primit decizia de pensionare, iar totul părea să decurgă conform planului. Într-o zi, însă, dascălul a primit un telefon. „Am fost rechemată la catedră, rugată să mă întorc. Școala avea nevoie de un învățător care să preia o clasă pregătitoare. Inițial, nu am acceptat, dar, în cele din urmă, m-am răzgândit. Am stabilit, însă, niște condiții: să stau până în aprilie, când colega titulară pe post se va întoarce din concediul de maternitate”.

Zis și făcut. Pe 8 septembrie, Finica Rotaru și-a întâmpinat elevii în curtea școlii, iar cei mici au cunoscut-o pe doamna: o femeie blândă, caldă, care i-a primit cu brațele deschise. 

„Tinerii nu mai intră în sistem. Și nu-i condamn. De ce ar face-o?”

Pe holul liceului Jean Monnet, în timp ce ne îndreptam către sala de clasă unde urma să aibă loc interviul, învățătoarea a fost oprită de câțiva copii. De foștii săi elevi care, după ce au salutat-o, au luat-o, pe rând, în brațe. Era aceeași îmbrățișare pe care și ei o primiseră cu ani în urmă, pe când erau doar niște boboci.

„Recunosc, mi-a fost puțin teamă să mă întorc la o clasă atât de mică. Dacă nu mă vor plăcea copiii? Eu sunt în vârstă, ei sunt obișnuiți cu doamne tinere…”, ne-a împărtășit Finica Rotaru cea mai mare temere a sa. „Din păcate, tinerii nu mai sunt atrași de această meserie. Puțini sunt cei care mai intră în învățământ. Și nici nu-i condamn. La ce să vină?”

Învățătoarea ne-a mărturisit că, în general, studenții nu sunt suficient de bine pregătiți pentru ce-i așteaptă, de fapt, în școală. Metodic vorbind, dar mai ales din punctul de vedere al realităților de acolo, de la firul ierbii. Realități dure, cărora nu le fac față.

„Mulți dintre ei cred că vor sta doar patru ore în clasă, iar apoi n-or să mai poată de bine”. Realitatea, însă, este alta și-i lovește din plin. „După ce primesc primul salariu și văd că nu au bani să-și plătească mâncarea, utilitățile, chiriile, fug unde văd cu ochii. După ce întâmpină atâtea probleme din partea părinților, a copiilor, după ce sunt sufocați de birocrație…de ce ar mai rămâne în sistem?”

„A fost un șoc. M-am simțit umilită și trădată”

Învățătoarea ne-a spus că salariul său, de exemplu, până să-și depună actele pentru a ieși la pensie, a fost de aproximativ 8.000 de lei. În acești bani intra și gradația de merit. „Și eram, cât de cât, mulțumită.  Însă, odată ce m-am reîntors la școală, pensionară fiind, situația mea s-a schimbat brusc”.

Finica Rotaru a intrat pe lista cadrelor didactice plătite cu ora, însă după Legea Bolojan care a tăiat din bani. „Pe hârtie nu mai sunt același învățător, cu aceeași vechime, aceleași studii, aceeași dorință de a lucra cu elevii. Sunt doar omul care este plătit pentru 17 ore pe săptămână. Nu știu cum se aplică noua formulă de calcul, însă pentru aceste ore eu am primit doar 2.350 de lei. Am trăit un șoc”.

Învățătoarea fusese avertizată că va primi un salariu mai mic. „Mă avertizase doamna secretară că a scăzut – față de cât era anul trecut – suma alocată plății cu ora. Dar nu credeam că voi ajunge să primesc mai puțin decât un muncitor necalificat. Eu mă gândeam că, poate, măcar un 5.000 de lei să iau”. 

După ce și-a verificat cardul, Finica Rotaru i-a spus directoarei liceului că renunță să mai predea după modulul al doilea de școală. „Mi-a venit să plâng. Nu mai avea rost…nu mai vedeam sensul…Eu lucrez și acum la fel de mult cu copiii, așa cum am făcut-o și pe vremea când eram titulară”. 

În plus, pe lângă faptul că este plătită mai puțin, învățătoarea este obligată prin aceeași Lege Bolojan să facă încă două ore remediale pe săptămână. „La clasa pregătitoare nu avem manuale școlare. Învățătorul este cel care caută materialele didactice, auxiliarele. Viața noastră se împarte între orele de la clasă și timpul petrecut acasă, pregătind lecția pentru a doua zi: decupăm, lipim, copiem, facem caiete de activități, fișe de lucru, căutăm resurse pe internet, ne documentăm. Tot noi căutăm poezii, cântecele, povești. Iar acum ne-am trezit că trebuie să mai alocăm încă două ore pentru activități remediale”.

„Cum mă descurc cu doar 2.300 de lei? Îmi cumpăr doar strictul necesar”

Dar învățătoarea nu a renunțat, pentru că un cuvânt dat, spune ea, se respectă. „M-am gândit la copii. Am format deja cu ei o legătură, o conexiune, mi-e drag de ei, îmi place să lucrez cu ei. Meseria aceasta a fost vocația mea. Dacă aș putea da timpul înapoi, tot învățătoare aș fi”.

Până va primi prima sa pensie, învățătoarea va trăi dintr-un salariu mai mic decât cel minim net pe economie. „M-am simțit mai mult decât umilită. Sunt, în continuare, un om cu aceleași nevoi. Un învățător are și el nevoie bani pentru facturi, mâncare, îmbrăcăminte, medicamente, un învățător are nevoie de bani pentru materialele școlare pe care le cumpără. Cum să mă descurc cu doar 2.300 de lei?”

Finica Rotaru ne-a mărturisit că încearcă să-și drămuiască banii în așa fel încât să-i ajungă de la o lună la alta. „Încerc să cumpăr doar strictul necesar. Am renunțat la anumite plăceri, la anumite lucruri, pentru că știu că atât se poate, atât mi-e plapuma. Nu mă pot întinde mai mult”.

Dascălul a mărturisit că la primăvară va renunța la școală. Însă, doar dacă are cine să vină în locul său. „Dacă nu, voi continua până la finalul anului. Pentru că elevii nu au nicio vină. Și nici părinții lor”. 

Și pentru că îi place meseria de dascăl. „În învățământ am intrat la 19 ani. După ce am terminat școala pedagogică, am fost învățătoare chiar la mine în sat, în Mircești, județul Vaslui. Am preluat atunci două clase, pentru că se învăța în regim simultan. Apoi, în 1987 am ajuns învățătoare la «Jean Monnet». Era un liceu industrial pe atunci”. 

Rememorând acele vremuri, Finica Rotaru zâmbește. „De mică am visat să fiu învățătoare. Voiam să lucrez cu copiii, așa cum a făcut doamna Popa, doamna mea educatoare din sat. Eu asta am fost menită să fac. Nu mi-am dorit niciodată altceva”.

Despre analfabetismul funcțional: „Unde se rupe lanțul? Nu știu…”

Este motivul pentru care învățătoarea s-a simțit foarte jignită de cuvintele ministrului David, care dădea vina pe dascăli pentru rata ridicată a analfabetismului funcțional. „Numai eu știu cât mă chinui cu acești copii. Dar nu o spun plângându-mă, căci îmi iubesc meseria. Însă domnul ministru ar trebui să știe că noi încă de la clasa pregătitoare începem să-i formăm pe elevi pentru viață. Unde se rupe lanțul? Nu știu…dar, într-adevăr, elevii de liceu, mulți dintre ei, nu pot pune în aplicare în viața de zi cu zi ce învață la școală”. 

Dascălul consideră că în educația unui copil familia are un rol covârșitor. „Să nu uităm că acești copii trăiesc într-o lume digitală, a internetului, a inteligenței artificiale, o lume într-o continuă schimbare. Informațiile sunt la un click distanță, iar Chat GPT răspunde la orice întrebare”. 

Prin urmare, consideră învățătoarea, cu timpul, copiii și-au pierdut mult din capacitatea de a gândi singuri, de a judeca lucrurile după propriile lor principii și valori, preiau informațiile de-a gata și nu le mai trec prin propriile filtre ale gândirii.

„Nu mai spun că sunt liceeni care, bazându-se pe meditațiile plătite de mama și tata, nu mai sunt atenți la ore. Că se duc la meditații. Iar apoi la alte meditații, ca să verifice ce-au înțeles din primele. Iar dacă ne gândim la Evaluare sau la Bacalaureat…acele modele după care se învață acum sunt niște șabloane din care copiii, în viața lor de adult, poate nu vor mai ieși niciodată”. 

În aceste zile, învățătoarea Finica Rotaru a sărbătorit în clasă, împreună cu elevii săi, ziua de 1 Decembrie. Îmbrăcați în ie și fluturând tricolorul, elevii au pregătit un cântec pe care l-au rostit în cor. Pe fundal, din când în când, se aude vocea doamnei învățătoare care îi dirija. „A fost frumos. Așa sunt copiii mei. Frumoși și deștepți”.

Legea Bolojan stabilește raportarea plății cu ora pentru orele predate în învățământul preuniversitar, de către cadrele didactice, la numărul mediu lunar de ore lucrătoare, fapt care determină o scădere de aproximativ 50% a tarifului brut pe oră suplimentară. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE