„Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române au prins în flagrant delict un bărbat, în timp ce primea 6.000 de euro, pentru a-și exercita influența asupra membrilor unei comisii de avizare din cadrul unei instituții de cultură. Cel în cauză și alte două persoane care l-ar fi sprijinit în activitatea infracțională au fost reținuți.

Potrivit surselor judiciare, creierul operațiunii a fost Opreșcov Petru, iar ajutoare, Fâncu Alexandru (foto) și Zdoca Doina.

francu alexandru

La data de 28 ianuarie a.c., poliţiştii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, au prins în flagrant delict un bărbat, în timp ce primea 6.000 de euro pentru a-și exercita influența asupra membrilor unei comisii, în vederea obținerii unui aviz.

Din cercetări a reieșit că, în cursul lunii ianuarie 2016, cel în cauză ar fi solicitat 10.000 de euro, în vederea obținerii unui aviz de construcție (este vorba despre un imobil aflat în patrimoniul cultural, care urma să fie renovat), pretinzând că are influență asupra funcționarilor unei comisii de avizare din cadrul unei instituții de cultură, atât în mod direct, cât și prin intermediul unui alt bărbat. În activitatea infracțională, cei doi ar fi fost sprijiniți de o femeie. Astfel, bărbatul prins în flagrant ar fi contactat o persoană care a depus documentația necesară obținerii avizului din luna iulie 2015 și i-ar fi condiționat obținerea avizului de remiterea a 10.000 de euro.

Cele trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore pentru trafic de influență, femeia a fost ridicată de dimineață de la sediul Ministerului Culturii, iar cei doi barbați în urma flagrantului care a avut loc în seara zilei de 28 ianuarie.  Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în vederea stabilirii întregii activități infracționale”, se spune în comunicatul autorităților.

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.