Vineri e finala Vocea României 2019, sezonul 9, și fiecare dintre cei patru jurați-antrenori ai show-ului de la PRO TV speră ca “elevul” lui sa să ia premiul și titlul de cea mai bună voce. Nu toți au însă șanse egale, dacă ne uităm în trecut, la cum s-au împărțit trofeele în edițiile precedente.
Până acum, Smiley și Tudor Chirilă conduc în topul câștigătorilor “Vocea României”.
Concurenți din echipa lui Smiley au câștigat 3 sezoane: pe primul, din 2011, și sezoanele 7 și 8 (2017 și 2018).
Tudor Chirilă și echipa lui și-au adjudecat tot 3 trofee, în sezoanele 4, 5 și 6 (2014, 2015 și 2016).
Iar Horia Brenciu a câștigat cu concurenții săi sezoanele 2 și 3 (2012, 2013). După aceste performanțe, în 2014, a plecat la concurență (Antena 1, “X Factor”), de unde a făcut cale întoarsă anul acesta.
Așadar, Smiley și Tudor Chirilă conduc în top cu câte 3 trofee. Brenciu e în spatele lor și îi poate egala, dacă reușește să câștige sezonul de acum.
Iar Irina Rimes ar avea cele mai slabe șanse.
Dacă reușește, totuși, să ia premiul, cu Jasmina Răsădean, concurenta sa, Irina va marca o premieră la “Vocea României”. Până acum, nici una dintre femeile din juriul concursului de talente nu a reușit asta!
Loredana a fost jurat-antrenor 7 sezoane, dar n-a câștigat niciunul. Iar Andra a fost jurat-antrenor un singur sezon, 8, anul trecut, când trofeul a plecat la echipa lui Smiley.
La “egalitate” cu femeile care s-au perindat prin juriu, cu zero trofee câștigate, sunt Marius Moga, care a fost jurat-antrenor la “Vocea României” 6 sezoane (2011-2016) și Adrian Despot, care a stat însă un singur sezon în show, 7 (în 2017).
Spre deosebire de “echipa” juraților-antrenori, în care femeile n-au performat deloc, în cea a concurenților este egalitate între sexe. Sunt 4 câștigători și 4 câștigătoare, în cele 8 sezoane de până acum!
Ștefan Stan a câștigat în 2011 (primul sezon), Julie Mayaya, în 2012, Mihai Chițu, în 2013, Tiberiu Albu, în 2014, Cristina Bălan, în 2015, Teodora Buciu, în 2016, Ana Munteanu, în 2017 și Bogdan Ioan, în 2018.
În finala de vineri, 20 decembrie, intră două fete și doi băieți: Elena Bozian din echipa lui Horia Brenciu, Jasmina Răsădean din echipa Irinei Rimes, Andi Țolea din echipa lui Smiley și Dragoș Moldovan, care îl are antrenor pe Tudor Chirilă.