De Ziua Națională a României, Elena Udrea și-a amintit de o replică pe care a primit-o fostul președinte Traian Băsescu în timp ce se afla în avion.Elena Udrea, cea care a participat la un concurs de frumusețe pe vremea când era adolescentă, a transmis un mesaj de Ziua Națională a României. În Capitală, o mulțime de oamni au participat la parada de 1 Decembrie, care a aviut loc la Arcul de Triumf, printre aceștia fiind prezent și ex-președintele României, Traian Băsescu, care a venit însoțit de cei trei nepoți ai săi, dar și de fiica sa cea mare, Ioana Băsescu, toți îmbrăcați în port tradițional.
Cu ocazia Zilei Naționale a României, Elena Udrea și-a amintit și de o replică pe care Traian Băsescu a primit-o, în avion, dela Andrei Pleșu.
"La mulți ani, România! Îmi vine în minte o replică a lui Andrei Pleșu pe vremea când era Consilier Prezidențial al fostului Președinte Traian Băsescu, spusa acestuia în avion, la întoarcerea din Germania unde fusese vizita oficială:“Grea țară aveti, domnule Președinte!”Îți doresc, draga mea Românie, să fii intr-o zi, cât mai curând, o țară ușoară!?", a transmis Elena Udrea.