Pentru Flavia Mihășan, fosta iubită a lui Codin Maticiuc și a actorului Alexandru Ion, nimic nu pare imposibil atunci când își propune ceva.
După mai bine de 20 de ani dedicați dansului, asistenta TV vrea să-și mai îndeplinească un vis, acela de a juca în filme. Motiv pentru care a făcut pasul de la dans la actorie. Mai precis, de câteva luni, frecventează o școală de specialitate. Ea a căpătat și un mic rol în musicalul “Mamma Mia”, unul dintre cele mai așteptate spectacole ale verii, iar asta i-a dat aripi.
“De vreo șase luni fac actorie, la școala lui Dragoș Bucur, Alexandru Papadopol și Dorian Boguță. Îmi place foarte mult, mi-ar plăcea să joc. În Mamma Mia am și un minirol, joc și cânt puțin. Ceea ce e mai mult decât mă așteptam”, a declarat Flavia pentru Libertatea.
În schimb, chiar dacă-i place să cânte, Flavia e conștientă că acest lucru ar fi foarte greu pentru ea.
“Am simțul realității, am ureche muzicală, dar nu pot spune că pot cânta, să duc o pieasă. Aș putea merge să fac canto. Cred în lucrurile făcute pe bune. Muncesc mult pentru ce fac, altfel mi-ar fi jenă”, a adăugat ea.
A avut doar accidentări minore în 20 de ani de dans
Flavia face dans de 20 de ani. Spre norocul ei, a fost ferită de accidentări grave, care să necesite operații.
Recomandări
Analiză. Ministrul Agriculturii, o nouă abordare controversată: „Nu sunt de acord cu marca proprie din magazine”. Specialiștii spun că românii vor plăti mai mult dacă dispar aceste produse
“Am avut doar accidentări minore, luxații, întindere de mușchi, dar nimic operabil. Doamne ajută să fie și în continuare la fel”, ne-a mai spus ea.
Foto: Dumitru Angelescu/ Video: Cosmin NISTOR
Opera bate filmul! Spectacol pe scene plutitoare și cu proiecții 3D, buget de 200.000 de euro
Urmărește-ne pe Google News
FANATIK.RO
Când e bine să plantezi răsadurile de roșii. Aceasta e luna ideală pentru ele, vor crește ca în povești
Viva.ro
Cum arăta Angela Similea la începutul carierei. Avea o frumusețe răvășitoare și s-a iubit cu Florin Piersic
Libertateapentrufemei.ro
Familia Măruță, baie de mulțime, la Londra. Eva și-a prezentat filmul, David și-a sărbătorit ziua de naștere, iar Andra a cântat pe Wembley Arena
GSP.RO
Ion Țiriac: „Eu oameni săraci încă n-am văzut!” Omul de afaceri cu o avere de 1,75 miliarde de euro, comparație cu Steve Jobs: „Îmi spun ăștia că o să mor”
FANATIK.RO
Aceasta este cea mai nouă țară din lume. Foarte puțini români au auzit de ea
Știrileprotv.ro
Ambasada SUA sare în apărarea României după insultele rușilor. ”Spiritul eliberatorilor „Davai ceas” este viu și prezent”
Unica.ro
Wow, ce casă au Florin Dumitrescu și soția lui, Cristina! Așa tapet mai rar vezi, chiar e deosebit! Imaginile din locuința celebrului bucătar fac furori pe internet!
Orangesport.ro
Fabulos! Gică Hagi a refuzat să-l ajute cu numărul de telefon pe Gică Popescu, când a aflat ce fată vrea să cunoască: "Nu, nu, nu"
Observatornews.ro
"Nici nu am cuvinte". Mama lui Ayan, în lacrimi de fericire. Micuțul ei, de doar 2 anișori, a supravieţuit o noapte întreagă în pădure, singur, la minus 5 grade
HOROSCOP
Horoscop 19 martie 2024. Berbecii este bine să facă un efort pentru a ține sub control tendința de a interpreta totul după intențiile și dorințe lor