Ilinca nu a făcut nimic special până acum, pentru a scăpa de kilograme, iar pe perioada sarcinii a avut grijă la alimentație.

Ilinca Vandici e la dietă de scurt timp și e hotărâtă să aibă un trup perfect

„Nu am făcut nimic special deocamdată. Pe parcursul sarcinii am avut mare grija si nu m-am îngrășat decât 8-9 kg, dintre care bebe a avut 4 kg, adica mare, surplus nu a existat și de care am scăpat usor ulterior, pentru ca toata agitatia asta cu nou nascutul cumva te cam usuca asa pe picioare si atunci lucrurile au fost destul de usoare pentru mine. Inca nu am inceput sportul, dar il voi începe in curand. Am născut prin cezariană pentru că  bebe a fost destul de mare. S-a decis acest lucru pe ultima sută de metri, pentru că mi-am dorit să nasc natural, însă bebe era foarte mare, avea și cordonul în jurul gatului și atunci nu am vrut să risc absolut nimic.

În momentul acesta sunt la dieta, mănânc salate foarte multe, cereale dimineata, fructe dar doar cele care sunt permise într-o dietă, mănanc proteina nu neaparat animala ci ma pot referi si la linte, chinoua etc. Cam asa arata regimul meu: trei mese pe zi și gustări mai deloc”, a spus Ikinca Vandici pentru kfetele.ro

Citește și


VIDEO | Primele imagini cu momentul în care Mihai Goţiu a fost lovit cu pumnul de Mirel Palada, într-o pauză publicitară la B1


 

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
IREAL! Averea strânsă de Nadia Comăneci după ce s-a mutat în SUA. Americanii sunt uimiți
Playtech.ro
IREAL! Averea strânsă de Nadia Comăneci după ce s-a mutat în SUA. Americanii sunt uimiți
Faimoasa roşie de Izbiceni, din mijlocul gunoaielor, pe mesele românilor. Crescută cu apă contaminată, în pământ cu de 6 ori mai mult plumb decât limita normală
Observatornews.ro
Faimoasa roşie de Izbiceni, din mijlocul gunoaielor, pe mesele românilor. Crescută cu apă contaminată, în pământ cu de 6 ori mai mult plumb decât limita normală
Horoscop 23 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să dea curs invitațiilor care vin de la prieteni
HOROSCOP
Horoscop 23 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să dea curs invitațiilor care vin de la prieteni
Căsătoriți pe nevăzute”. George și Cristina s-au căsătorit, în ciuda criticilor părinților ei
Știrileprotv.ro
Căsătoriți pe nevăzute”. George și Cristina s-au căsătorit, în ciuda criticilor părinților ei
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Telekomsport
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Adidas Originals lansează - Forum, o nouă colecție pentru toamnă-iarnă
PUBLICITATE
Adidas Originals lansează - Forum, o nouă colecție pentru toamnă-iarnă