Primele imagini de la nunta lui Gheorghe Gheorghiu din America. Maria Dragomiroiu a fost nașa

Comentează

Gheorghe Gheorghiu și Gabriela Băncescu s-au căsătorit duminică, 14 noiembrie, în Statele Unite ale Americii. Evenimentul a ieșit așa cum și-au dorit, iar apropiații le-au fost alături în ziua cea mare.

Artistul, în vârstă de 67 de ani, s-a căsătorit duminică cu Gabriela, patroana unui lanț de restaurante cu specific românesc din America. Evenimentul a avut loc la un superb local din New York și totul a ieșit așa cum și-au imaginat. La petrecere au fost invitați apropiații cuplului, iar nași le-au fost Maria Dragomiroiu și soțul ei.

Și-au dorit o nuntă cu specific tradițional românesc, chiar dacă se aflau în America. „Vor veni foarte mulți prieteni, și-au luat viza, și-au luat biletele de avion. O să facem o nuntă tradițional românească, Gabriela se va ocupa. Vor fi în jur de 1.000 de invitați. Vin din România foarte mulți, prieteni, artiști. Am dat vreo 500 de invitații ori câte două persoane”, declara solistul la Antena Stars cu puțin timp înainte de nuntă.

În ziua nunții, Gheorghe Gheorghiu a purtat un costum negru, clasic, iar soția sa, Gabriela Băncescu, o rochie albă simplă, pentru că nu și-a dorit rochie de mireasă. „Gabriela a ales să nu poartă o rochie de mireasă, aşa cum tradiţional se face în asemenea ocazii. A fost alegerea ei, iar eu am respectat-o. De fapt, la vârsta noastră, nu va fi chiar o nuntă tradiţională, dintre acelea cu volănaşe şi tot felul de teme”, mai spunea solistul.

Gheorghe Gheorghiu nu se află la prima căsătorie. El a fost însurat cu Camelia, femeia cu care o are împreună pe Andreea-Ștefania. Cele două, de asemenea, locuiesc în Statele Unite ale Americii, mai exact în San Francisco.

Cine e Gabriela, noua soție a lui Gheorghe Gheorghiu

Gabriela Băncescu este una dintre cele mai respectate femei de afaceri din comunitatea de români din New York. Cei doi se cunosc chiar din copilărie. „Este brașoveancă de-a mea și o știu de când era mică. Ne-am reîntâlnit în 1991 la New York, am avut primul turneu și ne-am salutat. (...) Nași ne vor fi Maria Dragomiroiu și soțul ei, Bebe”, a dezvăluit cântărețul despre culisele nunții sale în emisiunea „Exclusiv VIP” de la Prima TV.

FOTO: Click!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
20:37
Războiul din Ucraina riscă să escaladeze cu sabotaje în țările vecine și să atragă NATO într-un conflict regional, avertizează Marco Rubio. „Este în impas și este foarte periculos”
20:29
Un atac ucrainean cu drone a scos din funcțiune un centru de date al gigantului rus Yandex
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește