Incendiu puternic la Curtea de Argeş, miercuri seara. Patru garsoniere au fost mistuite de flăcări și zece persoane au rămas fără locuință. Este vorba despre nouă adulţi şi un copil. Ei şi-au petrecut noaptea în căminul unui grup şcolar.
Flăcările uriaşe au cuprins, în doar câteva minute, o construcţie improvizată din lemn şi cartoane, în care locuiau şase familii. Panicați, oamenii de origine maghiară nu au reuşit să mai salveze nimic din cele patru garsoniere, potrivit știrileprotv.ro.
„Am ieşit afară din casă şi când am ieşit am văzut fum. Am intrat în casă să îl scot pe bărbatul meu afară şi pe copil, atât. Focul a pornit de la o sobă”, a declarat o femeie.
La faţa locului au ajuns imediat pompierii, cu două autospeciale, dar şi o ambulanţă. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au văzut cum locuinţele li s-au transformat în scrum. „A ars o baracă, în care se aflau 9 adulţi şi un copil. Intervenţia a fost dificilă pentru că arderea a fost generalizată, fiind materiale combustibile din lemn şi materiale textile care au propagat incendiul” , adeclarat Lt. col. Teodor Marin ISU Argeş. După patru ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost stins. În urma unei anchete, pompierii vor stabili din ce cauză a izbucnit focul.
Foto: Protv
Citește și
EXCLUSIV/Transsexualii au cerut nume și CNP-uri de femei. Vor să se căsătorească și să poată înfia copiiEXCLUSIV/Cel mai mare regret al lui Christian Sabbagh. „Astăzi nu mai există acea simplitate”