EXCLUSIV/Transsexualii au cerut nume și CNP-uri de femei. Vor să se căsătorească și să poată înfia copii

Comentează
Arhiva foto

Personaje nemulțumite de felul în care natura i-a dotat, neîmplinite din punct de vedere emoțional, ajung, în număr din ce în ce mai mare, pe mesele chirurgilor care le remodelează trupurile. Suflete de femei captive în trupuri de bărbați renunță la orice urmă de masculinitate și iau chipul urmașelor Evei. Pentru ca ”opera” specialiștilor în chirurgie plastică să fie desăvârșită complet, transsexualii dau apoi fuga la autoritățile locale pentru a primi un nume și un cod numeric personal (CNP) noi care să demonstreze noul lor statut în societate. Acela de doamnă. Sau de domnișoară. Apoi, până la măritiș și o viață de familie cu copii nu mai e decât un pas.

A devenit parcă o modă ca, la intervale de câteva luni, trei, patru sau chiar cinci asemenea personaje care nu s-au împăcat nicicum cu soarta de a fi bărbați - destin ce le fusese hărăzit la naștere -, să bată la ușa ofițerilor de stare civilă din București. Cu trupuri remodelate prin clinici occidentale sau mai degrabă asiatice, unde specialiștii le-au retezat ”bărbățiile”, le-au remodelat trupul și au făcut să le ”răsară” o pereche sâni apetisanți, foștii reprezentanți ai sexului tare vin la primării  - nu să declare căsătorii -, ci să-și ducă până la capăt transformarea începută sub bisturiu, la impulsuri interioare.

Foștii domni se ”înarmează” cu sentințe judecătorești și cu documente medicale pentru a obține CNP-ul feminin

Pentru ca statutul lor în societate să fie unul cât se poate de clar, iar apelativul de ”doamnă” sau de ”domnișoară”-  la care au râvnit chiar din copilărie -, să nu fie gratuit, ci unul rostit cu respect, transsexualii se leapădă de numele numele bărbătesc. Dar nu oricum, ci în mod oficial, la ofițerul de stare civilă unde cer schimbarea tuturor documentelor personale. Mai mult, foștii domni care din motive doar de ei înțelese i-au întors spatele lui Adam și s-au alăturat urmașelor Evei vor să lase în urmă tot ce i-ar putea lega de sexul masculin și, drept urmare, cer până și schimbarea codului numeric personal (CNP).

Foștii domni devin femei și la trup, și în noile documentele de stare civilă

”Unii sunt operați în străinătate, unde au făcut schimbare de sex. Cu documente medicale atașate la dosar care atestă schimbarea anatomică intervenită, susținuți de specialiști în psihologie care confirmă în scris stările și impulsurile lor interioare și, foarte important, cu o sentință judecătorească definitivă și irevocabilă de schimbare de gen, respectivele persoane cer ca în documentele personale să le fie trecut numele de femeie pe care și l-au ales. Totodată, vor să li se atribuie, în baza deciziei instanței, și un nou cod numeric personal pentru genul feminin. Așa, persoanele care au făcut schimbare de sex devin genul feminin și în fața legii”, ne-a explicat  Oana Crețu, șefa Biroului de Stare Civilă al Primăriei Sectorului 5.

Cu acte oficiale și CNP de femeie, transsexualul s-ar putea mărita și ar putea adopta copii

Toate aceste schimbări făcute în documentele personale permit transsexualului să se prezinte în fața legii ca femeie și, la o adică, chiar să-și întemeieze o familie, din postura de soție. Adică să se mărite cu un bărbat. Dacă schimbarea anatomică nu-i permite totuși să rămână gravidă și să păstreze o sarcină, fostul bărbat transformat în femeie cu ajutorul tehnicii moderne va putea adopta copii.

Constatatorul de naștere face dovada că transsexualul s-a născut băiat

Însă, faptul că s-a născut băiat va rămâne scris pe constatatorul de naștere eliberat de spital sau de maternitate, iar schimbările de stare civilă, respectiv de trecere de la bărbat la femeie, sunt adăugate pe documentul respectiv printr-o mențiune tip ștampilă care este completată de ofițerul de stare civilă.

”Tot timpul se va ști despre respectiva persoană că s-a născut băiat, conform constatatorului de naștere emis de maternitate și conform certificatului de naștere. Și asta pentru că pe certificatul original se aplică o mențiune, sub formă de ștampilă, în care ofițerul de stare civilă trece schimbarea de gen solicitată de persoană și aprobată de instanță”, a adăugat Oana Crețu.

   

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!