Nominalizările la Premiile BAFTA 2019, echivalentul britanic al Oscarului. Filmul "The Favourite" e favorit cu 12 nominalizări

Comentează
Nominalizările la Premiile BAFTA 2019. Secvență din filmul "The Favourite"

Miercuri, 9 ianuarie, au fost desemnate nominalizările pentru Premiile BAFTA 2019 (British Academy of Film and Television Arts), trofee ce vor fi decernate, pe 10 februarie, la Royal Albert Hall din Londra.

"The Favourite" a obținut 12 nominalizări și devine, astfel, principalul favorit al acestei ediții, scrie The Guardian. Au fost nominalizate toate cele trei actrițe din acest filma: Olivia Colman, Rachel Weisz și Emma Stone.

Urmează "Bohemian Rhapsody", "First Man", "Roma" și "A Star Is Born", cu câte 7 nominalizări, apoi "Vice", cu 6 nominalizări, "BlacKkKlansman" cu 5 și "Cold War" și "Green Book" cu câte 4 nominalizări fiecare.

Trei nominalizări au obținut "Can You Ever Forgive Me?", "Mary Poppins Returns", "Mary Queen of Scots", "Stan & Ollie" și "Roma", cel din urmă fiind nominalizat pentru cel mai bun film, cel mai bun film străin și cel mai bun regizor, Alfonso Cuaron.

Bradley Cooper și Lady Gaga au fost nominalizați pentru categoriile cel mai bun actor și cea mai bună actriță, pentru rolurile din filmul "A Star Is Born/S-a născut o stea", care a avut premiera și în România, iar Bradley Cooper concurează și pentru cel mai bun regizor. Află cât au costat bijuteriile pe care le-a purtat Lady Gaga la decernarea Globurilor de Aur!

Lista completă cu nominalizările la principalele categorii de la BAFTA 2019

Cel mai bun film

BLACKkKLANSMAN Jason Blum, Spike Lee, Raymond Mansfield, Sean McKittrick, Jordan Peele

THE FAVOURITE Ceci Dempsey, Ed Guiney, Yorgos Lanthimos, Lee Magiday

GREEN BOOK Jim Burke, Brian Currie, Peter Farrelly, Nick Vallelonga, Charles B. Wessler

ROMA Alfonso Cuarón, Gabriela Rodríguez

A STAR IS BORN Bradley Cooper, Bill Gerber, Lynette Howell Taylor

Cel mai bun film britanic

BEAST Michael Pearce, Kristian Brodie, Lauren Dark, Ivana MacKinnon

BOHEMIAN RHAPSODY Bryan Singer, Graham King, Anthony McCarten

THE FAVOURITE Yorgos Lanthimos, Ceci Dempsey, Ed Guiney, Lee Magiday, Deborah Davis, Tony McNamara

McQUEEN Ian Bonhôte, Peter Ettedgui, Andee Ryder, Nick Taussig

STAN & OLLIE Jon S. Baird, Faye Ward, Jeff Pope

YOU WERE NEVER REALLY HERE Lynne Ramsay, Rosa Attab, Pascal Caucheteux, James Wilson

Cel mai bun debut al unui scenarist, regizor sau producător britanic

APOSTASY Daniel Kokotajlo (Writer/Director)

BEAST Michael Pearce (Writer/Director), Lauren Dark (Producer)

A CAMBODIAN SPRING Chris Kelly (Writer/Director/Producer)

PILI Leanne Welham (Writer/Director), Sophie Harman (Producer)

RAY & LIZ Richard Billingham (Writer/Director), Jacqui Davies (Producer)

Cel mai bun film străin

CAPERNAUM Nadine Labaki, Khaled Mouzanar

COLD WAR Paweł Pawlikowski, Tanya Seghatchian, Ewa Puszczyńska

DOGMAN Matteo Garrone

ROMA Alfonso Cuarón, Gabriela Rodríguez

SHOPLIFTERS Hirokazu Kore-eda, Kaoru Matsuzaki

Cel mai bun documentar 

FREE SOLO Elizabeth Chai Vasarhelyi, Jimmy Chin

McQUEEN Ian Bonhôte, Peter Ettedgui

RBG Julie Cohen, Betsy West

THEY SHALL NOT GROW OLD Peter Jackson

THREE IDENTICAL STRANGERS Tim Wardle, Grace Hughes-Hallett, Becky Read

Cea mai bună animație

INCREDIBLES 2 Brad Bird, John Walker

ISLE OF DOGS Wes Anderson, Jeremy Dawson

SPIDER-MAN: INTO THE SPIDER-VERSE Bob Persichetti, Peter Ramsey, Rodney Rothman, Phil Lord

Cel mai bun regizor

BLACKkKLANSMAN Spike Lee

COLD WAR Paweł Pawlikowski

THE FAVOURITE Yorgos Lanthimos

ROMA Alfonso Cuarón

A STAR IS BORN Bradley Cooper

Cel mai bun scenariu original

COLD WAR Janusz Głowacki, Paweł Pawlikowski

THE FAVOURITE Deborah Davis, Tony McNamara

GREEN BOOK Brian Currie, Peter Farrelly, Nick Vallelonga

ROMA Alfonso Cuarón

VICE Adam McKay

Cel mai bun scenariu adaptat 

BLACKkKLANSMAN Spike Lee, David Rabinowitz, Charlie Wachtel, Kevin Willmott

CAN YOU EVER FORGIVE ME? Nicole Holofcener, Jeff Whitty

FIRST MAN Josh Singer

IF BEALE STREET COULD TALK Barry Jenkins

A STAR IS BORN Bradley Cooper, Will Fetters, Eric Roth

Cea mai bună actriță în rol principal

GLENN CLOSE The Wife

LADY GAGA A Star Is Born

MELISSA McCARTHY Can You Ever Forgive Me?

OLIVIA COLMAN The Favourite

VIOLA DAVIS Widows

Cel mai bun actor în rol principal

BRADLEY COOPER A Star Is Born

CHRISTIAN BALE Vice

RAMI MALEK Bohemian Rhapsody

STEVE COOGAN Stan & Ollie

VIGGO MORTENSEN Green Book

Cea mai bună actriță în rol secundar

AMY ADAMS Vice

CLAIRE FOY First Man

EMMA STONE The Favourite

MARGOT ROBBIE Mary Queen of Scots

RACHEL WEISZ The Favourite

Cel mai bun actor în rol secundar

ADAM DRIVER BlacKkKlansman

MAHERSHALA ALI Green Book

RICHARD E. GRANT Can You Ever Forgive Me?

SAM ROCKWELL Vice

TIMOTHÉE CHALAMET Beautiful Boy

Cea mai bună coloană sonoră

BLACKkKLANSMAN Terence Blanchard

IF BEALE STREET COULD TALK Nicholas Britell

ISLE OF DOGS Alexandre Desplat

MARY POPPINS RETURNS Marc Shaiman

A STAR IS BORN Bradley Cooper, Lady Gaga, Lukas Nelson

Cea mai bună imagine

BOHEMIAN RHAPSODY Newton Thomas Sigel

COLD WAR Łukasz Żal

THE FAVOURITE Robbie Ryan

FIRST MAN Linus Sandgren

ROMA Alfonso Cuarón

Cel mai bun montaj

BOHEMIAN RHAPSODY John Ottman

THE FAVOURITE Yorgos Mavropsaridis

FIRST MAN Tom Cross

ROMA Alfonso Cuarón, Adam Gough

VICE Hank Corwin

Cea mai bună scenografie

FANTASTIC BEASTS: THE CRIMES OF GRINDELWALD Stuart Craig, Anna Pinnock

THE FAVOURITE Fiona Crombie, Alice Felton

FIRST MAN Nathan Crowley, Kathy Lucas

MARY POPPINS RETURNS John Myhre, Gordon Sim

ROMA Eugenio Caballero, Bárbara Enríquez

Cele mai bune costume

THE BALLAD OF BUSTER SCRUGGS Mary Zophres

BOHEMIAN RHAPSODY Julian Day

THE FAVOURITE Sandy Powell

MARY POPPINS RETURNS Sandy Powell

MARY QUEEN OF SCOTS Alexandra Byrne

Cel mai bun machiaj/coafură

BOHEMIAN RHAPSODY Mark Coulier, Jan Sewell

THE FAVOURITE Nadia Stacey

MARY QUEEN OF SCOTS Jenny Shircore

STAN & OLLIE Mark Coulier, Jeremy Woodhead

VICE Nominees TBC

Cel mai bun sunet

BOHEMIAN RHAPSODY John Casali, Tim Cavagin, Nina Hartstone, Paul Massey, John Warhurst

FIRST MAN Mary H. Ellis, Mildred Iatrou Morgan, Ai-Ling Lee, Frank A. Montaño, Jon Taylor

MISSION: IMPOSSIBLE – FALLOUT Gilbert Lake, James H. Mather, Christopher Munro, Mike Prestwood Smith

A QUIET PLACE Erik Aadahl, Michael Barosky, Brandon Procter, Ethan Van der Ryn

A STAR IS BORN Steve Morrow, Alan Robert Murray, Jason Ruder, Tom Ozanich, Dean Zupancic

Cele mai bune efecte speciale

AVENGERS: INFINITY WAR Dan DeLeeuw, Russell Earl, Kelly Port, Dan Sudick

BLACK PANTHER Geoffrey Baumann, Jesse James Chisholm, Craig Hammack, Dan Sudick

FANTASTIC BEASTS: THE CRIMES OF GRINDELWALD Tim Burke, Andy Kind, Christian Manz, David Watkins

FIRST MAN Ian Hunter, Paul Lambert, Tristan Myles, J.D. Schwalm

READY PLAYER ONE Matthew E. Butler, Grady Cofer, Roger Guyett, David Shirk

Cel mai bun scurtmetraj de animație britanic

I’M OK Elizabeth Hobbs, Abigail Addison, Jelena Popović

MARFA Gary McLeod, Myles McLeod

ROUGHHOUSE Jonathan Hodgson, Richard Van Den Boom

Cel mai bun scurtmetraj britanic

73 COWS Alex Lockwood

BACHELOR, 38 Angela Clarke

THE BLUE DOOR Ben Clark, Megan Pugh, Paul Taylor

THE FIELD Sandhya Suri, Thomas Bidegain, Balthazar de Ganay

WALE Barnaby Blackburn, Sophie Alexander, Catherine Slater, Edward Speleers

Cea mai bună stea în devenire

BARRY KEOGHAN

CYNTHIA ERIVO

JESSIE BUCKLEY

LAKEITH STANFIELD

LETITIA WRIGHT

Aceste nominalizări vin la puțin timp după ce a 76-a ediție a Globurilor de Aur și-a desemnat câștigătorii, la Beverly Hilton din Los Angeles. Atunci, internetul a "explodat" de supărare, după ce pelicula "Green Book"', regizată de Peter Farrelly, a fost marele câștigător, obținând trei trofee, în timp ce pelicula "Bohemian Rhapsody" a câștigat premiul cel mare - "cel mai bun film - dramă".

Mulți cinefili nu au înțeles și nu au fost de acord cu această decernare a premiilor, iar rețelele de socializare s-au umplut imediat cu mesaje de dezaprobare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!