Ce spun artiștii din România despre prețul din piețe al cireșelor: „Trăim într-o țară cu mulți pomi fructiferi”

Comentează
Exclusiv

Așa cum se întâmplă în fiecare an în această perioadă, în piețele din România au început să apară cireșele, iar după ce lumea a văzut prețul acestora, informația s-a viralizat rapid pe internet.

Spre exemplu, un kilogram de cireșe aduse din Spania în piețele din Sibiu se vindea la finalul lunii aprilie cu 180 de lei. Iar în Oradea, un kilogram de cireșe se vinde acum cu aproximativ 80 de lei.

Cireșele au ajuns și în piețele din Galați, acolo unde un kilogram se vinde cu 70-80 de lei.

Libertatea a stat de vorbă cu mai mulți cântăreți pentru a afla dacă și-au cumpărat cireșe sau dacă doar tânjesc la fructul care în această perioadă a anului pare a fi vedeta absolută din piețele din România.

„Mie personal mi se pare o aberație prețul cireșelor. Ok, prețul carburantului este scump în prezent și cumva ai cum să justifici acum, pentru că, după ce sunt culese, necesită transport. Trăim într-o țară cu mulți pomi fructiferi: eu am cireși în curte și, din fericire, nu cumpăr. Îmi plac enorm de mult! Realitatea tristă este că sunt foarte multe familii care nu își pot permite un trai decent în România, avem mult mai multe probleme”, a spus Vlad Musta în exclusivitate pentru Libertatea.

O părere diferită de a fostului finalist de la Vocea României o are Razi, colegul său de la Universal Music România. Acesta din urmă a dezvăluit că, dacă îi place ceva, nu se uită la bani.

„Mie când îmi place ceva, plătesc pentru plăcerea mea, normal”, a spus și Razi pentru Libertatea.

Aceeași părere cu Razi o au și alți cântăreți: Zadi, Thianna, Damiana și Marcus. Acesta din urmă afirmă însă că nu a ajuns încă în piață, dar a auzit că lumea vorbește despre prețul cireșelor.

„Am auzit doar pe cineva vorbind de preț, eu am rămas tot la căpșuni. Dar, la fel ca orice fruct sezonier, îl ai doar câteva luni pe an, așa că profit cât pot. Hai cu vara”, a afirmat Marcus în exclusivitate pentru Libertatea.

„Da, nu mă uit niciodată la preț dacă îmi e poftă de ceva”, a adăugat și Thianna.

Alți artiști au recurs însă la o altă strategie: pentru a nu da aproximativ 100 de lei pe un kilogram de cireșe, își cumpără doar câteva fructe, pentru ca prețul să nu fie piperat.

„Vă zic sincer că, eu având capacitate redusă de absorbție (n.r. - râde), adică mănânc puțin, sunt ok și cu cinci cireșe. Bune să fie! Acum, că vor fi la prețul unei cafele în oraș, aia e”, a dezvăluit Damiana pentru Libertatea.

Iar Zadi afirmă că, deși o doare sufletul când se uită la preț, de poftă își cumpără cireșe. „Îmi plac mult cireșele, aș mânca oricând! Mă doare puțin sufletul când văd prețul dar, da, de poftă dau”, a afirmat cântăreața.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
MONDEN
Cântăreața Jo (Ioana Anuța) în serialul „Fără urmă” de pe PRO TV și VOYO | sursa foto: PR
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
17:00
BNR anunță că inflația va crește din nou până la sfârșitul anului, după ce a scăzut la 6,17% în august
17:00
Pericolul din spațiu care poate distruge o navetă la 32.000 km/h: de ce riscă orbita Pământului să devină inutilizabilă
16:52
Donald Trump încă visează la Premiul Nobel pentru Pace: „Ar fi o mare rușine pentru ei”
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește