Dieta MIND ajută creierul să îmbătrânească mai lent

Cercetătorii au analizat datele a 1.647 de adulți de vârstă mijlocie și înaintată, cu o medie de 60 de ani, participanți la studiul Framingham Heart Study Offspring. Subiecții au fost urmăriți timp de 12 ani, iar rezultatele RMN au arătat că cei care au urmat mai strict dieta MIND au înregistrat o pierdere mai redusă de țesut cerebral, mai ales în zona substanței cenușii, responsabilă de memorie și luarea deciziilor.

De asemenea, aceștia au avut o dilatare mai mică a ventriculelor cerebrale, un indicator al atrofiei cerebrale.

„O creștere cu 3 puncte a scorului care măsoară respectarea dietei MIND a fost corelată cu o reducere mai lentă a pierderii de substanță cenușie cu 0,279 cm³ pe an, echivalentul unei scăderi cu 20% a declinului asociat vârstei și aproximativ 2,5 ani de întârziere a îmbătrânirii creierului”, arată studiul.

Ce este dieta MIND și ce alimente se consumă în timpul regimului

Dieta MIND include alimente recunoscute pentru beneficiile lor asupra sănătății creierului. Regimul este o combinație între dieta mediteraneană și regimul destinat scăderii tensiunii arteriale:

  • legume cu frunze verzi,
  • alte tipuri de legume,
  • fructe de pădure,
  • nuci,
  • cereale integrale,
  • pește,
  • leguminoase,
  • ulei de măsline,
  • carne de pasăre
  • consum moderat de vin.

Ce alimente nu sunt recomandate în dieta MIND

În schimb, se recomandă reducerea consumului de unt, margarină, brânzeturi, carne roșie, dulciuri, produse de patiserie și fast-food. Deși principalul scop al dietei MIND nu este pierderea în greutate, aceasta poate contribui și la scăderea ponderală datorită accentului pus pe alimente integrale și sănătoase.

Cercetătorii care au analizat efectele dietei MIND au făcut descoperiri neașteptate

Cercetarea a mai arătat că anumite alimente au avut efecte surprinzătoare asupra structurii creierului. De exemplu, consumul crescut de cereale integrale a fost asociat cu modificări mai puțin favorabile, inclusiv scăderi accelerate ale substanței cenușii și dilatarea mai rapidă a ventriculelor.

Pe de altă parte, brânza, deși limitată în dieta MIND, a fost corelată cu beneficii neașteptate, precum scăderi mai lente ale substanței cenușii și ale volumului hipocampului.

„Fructele de pădure au fost asociate cu o creștere mai lentă a volumului ventricular, iar carnea de pasăre cu o dilatare ventriculară mai redusă și o scădere mai lentă a substanței cenușii”, subliniază cercetătorii.

Deși studiul este unul observațional și nu poate demonstra o relație de tip cauză-efect, autorii subliniază importanța dietei MIND ca model alimentar benefic pentru sănătatea creierului.

„Rezultatele susțin rolul dietei MIND în încetinirea proceselor neurodegenerative la populațiile în curs de îmbătrânire”, concluzionează cercetătorii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.