Orașul București este una dintre cele mai sigure și accesibile destinații de vacanță din Europa. Ascunde o mulțime de locuri pline de viață și culoare care stau pe lista celor mai frumoase obiective turistice din România. Plimbările pe străzile vechi ale Capitalei pot deveni experiențe reușite într-un oraș de poveste. Vezi care sunt cele mai deosebite locuri de vizitat în București.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Locuri de vizitat în București

Palatul Parlamentului

Este una dintre cele mai valoroase clădiri din București, construită în stil brâncovenesc, cu influențe renascentiste, baroce și germanice. Denumită și Casa Poporului, clădirea impresionează prin stilul său arhitectonic și cele peste 1.000 de încăperi din interior ce sunt mobilate cu lemn masiv, coloane din marmură foarte mari, dar și elemente de design impresionante.

Printre încăperile impresionante și grandioase ale Palatului Parlamentului se numără Sala Drepturilor Omului, Galeria de Onoare, Holul Intrării Oficiale și sălile Nicolae Bălcescu, Nicolae Iorga și A.I. Cuza.

Palatul Parlamentului

Vezi și: Ce să faci vara în București – activități și locuri de vizitat

Arcul de Triumf

Unul dintre monumentele impresionante ale orașului care atinge o înălțime de 27 de metri, Arcul de Triumf a fost construit pentru a celebra proclamarea Unirii și a fost ridicat în perioada 1921-1922, dar renovat în perioada 1935-1936 și 2014.

Arcul de Triumf din București are o formă paralelipipedică și este înconjurat de celebra marmură de Ruschița care a fost cioplită de sculptori autohtoni. Monumentul comemorează participarea țării noastre la Primul Război Mondial.

În interiorul monumentului se regăsește un muzeu mic ce poate fi vizitat la ocazii speciale, acolo unde pot fi admirate patru expoziții importante.

Descoperă și care sunt cele mai frumoase locuri de vizitat lângă București

Arcul de Triumf

Locuri de vizitat în București – Ateneul Român

Celebra clădire unde se regăsește cea mai mare sală de concerte din România a fost construită în stil neoclasic și eclectic în perioada 1886 – 1888, iar mai târziu a fost restaurată și modernizată în perioada 1994 – 2004 și în 2005 a fost redeschisă pentru public. Ateneul Român este una dintre cele mai impresionante clădiri din București încă de la intrare, datorită cupolei care domină întregul spațiu.

Muzeul Țăranului Român

Este clădirea care găzduiește un muzeu unic declarat monument istoric datorită stilului neoromânesc în care a fost construită. Muzeul Țăranului Român deține o colecție impresionantă de obiecte tradiționale, expoziții unice de ceramică, dar și o serie de costume populare din aproape toate regiunile țării.

Muzeul Național de Istorie Naturală – Grigore Antipa

Unul dintre cele mai frumoase locuri de vizitat în București este și Muzeul Național de Istorie Naturală. Aici sunt colecții impresionante cu milioane de exemplare de vertebrate și nevertebrate, roci, minerale unice și scheletul Deinotherium Gigantissimum.

În Muzeul Grigore Antipa au loc și expoziții temporare, dintre acestea, una dintre cele mai cunoscute a fost expoziția The Human Body, prezentată în premieră în România în 2013.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Muzeul Cotroceni

Muzeul face parte din Palatul Cotroceni și este unul dintre cele mai interesante locuri de vizitat în București. Este o clădire impresionantă, care te va fascina încă de la intrare datorită holului superb ce a fost construit după aspectul celui de la Opera din Paris.

Este locul unde vei vedea celebra sculptură a lui Brâncuși “Cumințenia Pământului”, dar și o mulțime de piese de mobilier impunătoare.

Muzeul Naţional de Istorie a României

Muzeul de istorie din Bucureşti are cel mai bogat patrimoniu din țară, cu milioane de piese de ceramică, numismatică, filatelie, manuscrise, tipărituri, artă plastică și decorativă, fototecă istorică, hărţi, obiecte de armament şi echipament, textile şi mobilier.

În sala Tezaurului Istoric sunt expuse peste 3.000 de piese, realizate din metale şi pietre preţioase. Coroana de Oțel a regilor României, coroana reginei Maria, brățările din aur ale dacilor, coiful de la Coțofenești, rhytonul de la Poroina Mare, Tezaurul de la Pietroasele sau Tetraevangheliarul de la Mănăstirea Horezu, “Gânditorul” și “Femeie șezând” sunt doar câteva dintre piesele care pot fi admirate aici.

În expoziţia permanentă Lapidarium poată fi văzută copia la scară naturală a bazei Columnei lui Traian, dar și copii după scenele reprezentate pe acest monument, cât şi monumente epigrafice şi arhitectonice datând din epoca antică şi din Evul Mediu. Toate fiind plasate într-o expunere cronologică.

Din nefericire, clădirea monument istoric, denumită în trecut Palatul Poştelor, este accesibilă publicului doar parțial. Din 2002, 80 la sută din muzeu este închis din lipsa fondurilor pentru renovare.

Locuri de vizitat în București – Ateneul Român

Grădina Botanică

Grădina Botanică este unul dintre cele mai liniștite și spectaculoase locuri din București. Aici vei descoperi sute de specii de plante impresionante și zone pline de viață și culoare. Este locul unde natura prinde viață și niciun zgomot din exterior nu se aude.

Descoperă și lista cu grădini botanice din România

Calea Victoriei

Este una dintre cele mai vechi străzi ale Bucureștiului, dar care încă își păstrează farmecul aparte de altădată. Calea Victoriei este locul unde vei putea admira clădiri impresionante, muzee, magazine frumoase, ateliere creative, baruri, cafenele, ciocolaterii și restaurante deosebite.

Locuri de vizitat în București – Centrul Istoric

Una dintre cele mai frumoase și cochete zone ale orașului unde vei descoperi o sumedenie de clădiri construite în stil neo baroc și neoclasic, dar și terase și restaurante care înfrumusețează zona. Centrul Istoric al Capitalei este unul dintre cele mai vizitate locuri din București. Aici se organizează frecvent evenimente culturale, festivaluri, dar și târguri de artă medievală.

Biserica Stavropoleos

Este una dintre cele mai impunătoare biserici, care atrage atenția prin coloanele impozante de piatră și piedestalele impresionante. Biserica a fost construită de un călugăr grec pe nume Ioanichie și este localizată în spatele Muzeului Național de Istorie. Locul pe care trebuie să-l vizitezi dacă îți place arta brâncovenească și icoanele speciale pictate într-un mod deosebit.

Cimitirul Bellu

Deși la prima vedere pare puțin macabru, Cimitirul Bellu din București este unul dintre cele mai interesante obiective turistice.

Construit în secolul a XVIII-lea, aici au fost înmormântați sute de ani membrii unora dintre cele mai importante familii boierești și au fost construite mausolee de-a dreptul spectaculoase. În plus, unele dintre monumentele de aici au povești și legende interesante în spate.

De asemenea, într-o parte a cimitirului se află Aleea Artiștilor. Aici își au locul de veci nume uriașe din lumea artistică. Câțiva dintre cei înmormântați la Bellu sunt actorii Radu Beligan, Gheorghe Dinică, Amza Pellea, Colea Răutu, Sebastian Papaiani, Ion Besoiu, Marin Moraru sau Adrian Pintea, sau artiștii Maria Tănase, Anda Călugăreanu, Florian Pittiș, Laura Stoica, Anca Parghel, Ion Dolănescu sau cel mai recent, Ion Dichiseanu.

O altă parte interesantă este Aleea Scriitorilor. În Bellu sunt înmormântați Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Mihail Sadoveanu, Nichita Stănescu, Nicolae Labiș, George Coșbuc, Adrian Păunescu, Eugen Barbu, Marin Preda și mulți alții.

Cele mai frumoase parcuri din București pe care să le vizitezi

Parcul Herăstrău

Este cel mai popular parc din București, unde vei putea descoperi arhitectură și istorie. Clădit pe malul lacului încă din anul 1936, Herăstrău este cel mai mare parc situat în interiorul unui oraș din Europa. Aici vei putea face plimbări cu vaporașul, hidrobicicleta, dar vei putea vizita și Acvariul Herăstrău și Grădina Japoneză.

Cele mai frumoase parcuri din București – Parcul Herăstrău

Locuri de vizitat în București – Parcul Cișmigiu

Un loc unde natura prinde viață și unde zgomotul dispare. O adevărată oază de verdeață cu un lac impresionant în mijlocul parcului, pe care te poți plimba cu barca ori hidrobicicleta. În Cismigiu poți vizita și Grădina de trandafiri agățători, Izvorul lui Eminescu, dar și o mulțime de alte atracții deosebite. Din nefericire, în acest moment parcul este într-o stare avansată de degradare.

Parcul Cișmigiu

Parcul Alexandru Ioan Cuza, IOR

Acronimul IOR vine de la Întreprinderea Optică Română, deoarece clădirea se află în vecinătate. Parcul din sectorul 3 se întinde pe o suprafață de 80 de hectare, iar lacul natural din interior este alimentat de câteva izvoare. Este un parc plin de verdeață și atracții.

Parcul Alexandru Ioan Cuza, IOR

Parcul Tineretului

Tot un parc care se întinde pe o suprafață de 80 de hectare, care se află în sudul Bucureștiului. Este al treilea parc ca mărime din Capitală și este destinația preferată de copii, deoarece o mulțime de atracții speciale pentru ei se regăsesc aici.

Locuri de vizitat în București – Parcul Tineretului

Parcul Carol I

Cunoscut odinioară și sub denumirea de parcul Libertății, parcul ridicat pe Dealul Filaretului se întinde pe o suprafață de 41 de hectare și include și un lac de agrement. Aici se regăsesc câteva puncte de atracție importante precum Muzeul Național Tehnic, Fântâna Zodiac și Mausoleul.

Parcul Drumul Taberei – Moghioroș

Unul dintre cele mai frumoase parcuri din București în care vei regăsi patinoar, terase, dar și o mulțime de alte atracții pe o suprafață de 30 de hectare. Sunt spații special amenajate pentru sahiști, locuri de joacă pentru copii, zone de spectacole, de mers cu bicicleta, dar și terenuri de fotbal și tenis de câmp.

Parcul Drumul Taberei – Moghioroș

Sursă foto: Shutterstock.com

Dacă vrei să mergi în străinătate, vezi şi locuri de vizitat în Bruxelles, Luxemburg, Copenhaga, Strasbourg şi Munchen!

Dacă vrei să îţi programezi din timp o călătorie sau o activitate, iata si ce zile libere sunt in 2024!

Urmărește-ne pe Google News