Mergi direct la conținut »
Cultură și Vacanțe Libertatea > Lifestyle > Cultură și Vacanțe > FOTO | Cum a fost la Noaptea Muzeelor 2019: Bucureștenii au ieșit din case pentru a vizita cele mai importante obiective culturale

FOTO | Cum a fost la Noaptea Muzeelor 2019: Bucureștenii au ieșit din case pentru a vizita cele mai importante obiective culturale

În acest an, a 15-a ediție a evenimentului cultural "Noaptea Muzeelor" are loc azi, 18 mai. Peste 150 de spații ale unor muzee și entități culturale publice și private din București și din țară s-au deschis pentru a fi vizitate gratuit și vor rămâne așa până la ore târzii. Pentru acest eveniment au fost organizate expoziții, intervenții și experimente artistice, proiecții, dans, piese de teatru și concerte.

De Dragoș Tănase, Dumitru Angelescu (foto),

UPDATE 18.20: O coadă de câteva sute de metri s-a format azi, începând cu ora 18.00, în fața Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, care are porțile deschise de Noaptea Muzeelor.

În jur de 400-500 de persoane așteaptă la rând pentru a vizita gratuit Muzeul „Grigore Antipa”, care va rămâne deschis până la miezul nopții pentru public. Într-o zi obișnuită, prețul unui bilet întreg este de 20 de lei, pentru pensionari – 10 lei, iar pentru elevi și studenți – 5 lei.

Oamenii așteaptă zeci de minute pentru a vizita Muzeul Antipa

Inițiat de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor, evenimentul este organizat pe plan național de Rețeaua Națională de Muzeelor din România (RNMR) și este așteptat cu mare interes în fiecare an.

Este considerat unul dintre cele mai puternice brand-uri culturale din țară la nivelul consistenței ofertei muzeale și culturale și a interesului publicului.

Anul trecut, Cimitirul Bellu a fost preferatul bucureștenilor, în Noaptea Muzeelor.

Poliţiştii Brigăzii Rutiere a Capitalei vor acţiona în “Noaptea Muzeelor”, respectiv în noaptea dinspre 18/19 mai, pentru asigurarea fluenţei traficului şi prevenirea accidentelor rutiere în zonă, precum şi pe principalele trasee de acces către acestea.

Aceștia recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă sporită în momentul când trec pe lângă grupuri de pietoni, să nu oprească autovehiculele în imediata apropiere a muzeelor şi să respecte semnalele polițiștilor rutieri.

La rândul lor, pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate trecerii, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu se deplaseze ori să staţioneze pe partea carosabilă.

Muzee din București deschise la Noaptea Muzeelor 2019

În circuitul muzeal bucureștean s-au înscris peste 60 de muzee și spații expoziționale neconvenționale, alături de alte entități culturale, care propun evenimente culturale alternative. În țară există deja înscrise peste 100 de muzee și entități culturale diverse, cu reprezentare în 32 de județe.

Lista completă a tuturor muzeelor și spațiilor participante la Noaptea Muzeelor este afișată, cu actualizare zilnică, pe site-ul www.noapteamuzeelor.org și pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/noapteamuzeelor/.

  • Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” (Zilele Muzeului Satului – 83 de ani de existență)

Adresă: Șoseaua Kiseleff, nr. 28-30, sector 1

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită să vă bucuraţi de tradiţii şi obiceiuri în cadrul celor trei zile dedicate împlinirii a 83 de ani de la inaugurarea Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”!

În anul decretat de Patriarhia Română „Anul omagial al satului românesc, al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari”, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, în perioada 17-19 mai 2019, vor fi organizate expoziții, concerte, lansări de carte, dezbateri, demonstrații ale meșterilor populari.

De „Zilele Muzeului Satului” va evolua și cea mai veche trupă de teatru comunitar, trupa de Teatru Nescris, în care actorii sunt simpli ţărani și continuă o tradiţie de mai bine de 100 de ani în comuna Şanţ din Bistriţa-Năsăud. Teatrul Nescris a existat în această comună cel puţin din 1912 şi a fost descoperit in 1935 de sociologul şi istoricul român Dimitrie Gusti.

De remarcat este şi prezenţa ansamblului „Nunta de la Drăguș”, care ne va aduce aminte de datinile și obiceiurile de căsătorie.

În cadrul programului european „Noaptea muzeelor”, Muzeul Satului vă invită la un „Dialog coregrafic”, în care veţi avea posibilitatea să admiraţi şi comparaţi dansul Căluşului cu cel irlandez şi cu cel ucrainean.

Nu vor lipsi nici ansamblurile minorităţilor care ne vor încânta cu portul şi dansul lor.

Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc vineri, 17 mai, ora 12:00, la Scena Dumitra!

  • Muzeul Național al Țăranului Român (MNȚR)

Acces: gratuit

Orar: 18.00 – 21.00 (ora anunțată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Adresă: Șoseaua Kiseleff, nr. 3, Sector 1

Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român

Expoziţia „Bucureşti 100”, un performance al copiilor din corurile Cantus Mundi şi târgul „Tradiţii şi meşteşug” se numără printre manifestările oferite publicului de Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNŢR).

„La Muzeul Naţional al Ţăranului Român, de Noaptea Europeană a Muzeelor, sâmbătă, 18 mai 2019, vă aşteptăm să vizitaţi expoziţia temporară ‘Bucureşti 100’, deschisă la Sala Irina Nicolau, să vă bucuraţi de un concert de cânt coral al copiilor din două coruri din cadrul Programului Naţional Cantus Mundi, să târguiţi lucruri frumoase la târgul ‘Tradiţii şi meşteşug’, din curtea interioară, dar şi să vedeţi două filme despre artă, în cadrul Cinema Muzeul Ţăranului”, informează MNŢR.

Sâmbătă, în intervalul 18.00 – 18.30, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” invită publicul la expoziţia itinerantă – „Cel mai mic muzeu din România”, care conţine costumul renascentist de damă Madrigal, blazon al identităţii şi prezenţei scenice aparţinând celebrului ansamblu coral.

Anul acesta, expoziţia permanentă va fi închisă, deoarece clădirea monument istoric din Şoseaua Kiseleff nu a reintrat, încă, în funcţiune.

  • Muzeul Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa”

Acces: gratuit

Orar: 18:00 – 24:00 (ora anunțată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Adresă: Șoseaua Kiseleff nr. 1, sector 1

Muzeul Antipa

Muzeul Antipa

Expoziţii temporare, activităţi de colectare a insectelor nocturne şi de interceptare a liliecilor din curtea Muzeului, precum şi alte surprize, se numără printre propunerile Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” pentru Noaptea Muzeelor din acest an.

– 18:00 – 24:00 – Vizitarea gratuită a expoziției permanente a Muzeului;
– 18:00 – 24:00 – Vizitarea gratuită a expoziției temporare
– 21:30 – 22:30 – Colectare entomologică a insectelor nocturne, cu ajutorul surselor luminoase speciale, sub coordonarea specialiștilor din muzeu;
– 22:00 – 23:00 – Interceptarea liliecilor din grădina Muzeului „Antipa”, cu ajutorul detectorului de ultrasunete, sub coordonarea specialiștilor din muzeu.

Demonstrațiile realizate de către cercetătorii Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” se vor face numai în condiții meteo favorabile.

Potrivit unui comunicat al Muzeului Antipa, programul special al Nopţii Muzeelor de la această instituţie muzeală va începe sâmbătă, 18 mai, la ora 18,00 şi se va termina la ora 24,00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator). În cadrul acestui eveniment, accesul publicului în expoziţia permanentă a Muzeului va fi gratuit.

Sâmbătă, 18 mai, în intervalul orar 10,00 – 18,00, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” va fi închis.

În Noaptea Muzeelor, vizitatorii vor avea ocazia să admire expoziţia temporară „Rugby, Natural!”, realizată de Muzeul de Istorie Naturală din Toulouse, care prezintă elementele naturale identificate în emblemele diferitelor echipe naţionale de rugby şi explică valoarea culturală a simbolurilor naturale, pentru ţările şi populaţiile respective. Organizată în cadrul Sezonului România-Franţa, expoziţia va rămâne în circuitul de vizitare al muzeului până pe data de 30 iunie.

Între orele 18.40 şi 19.00, „Cel mai mic muzeu din România” va putea fi admirat în faţa intrării principale a Muzeului Antipa, evenimentul constând în expunerea timp de 20 minute a unicului exponat al muzeului Madrigal & Cantus Mundi, costumul renascentist de damă Madrigal. Vizionarea costumului va fi însoţită de un performance artistic itinerant (un mic concert de cânt coral al copiilor din două coruri din cadrul Programul Naţional Cantus Mundi), menit să însufleţească experienţa publicului cu emoţie şi voioşie şi să aducă muzica, arta costumului şi istoria unui simbol cultural în spaţiu public.

„Începând cu ora 21,30 şi până la 22,30 vă invităm în curtea muzeului să participaţi la colectarea entomologică a insectelor nocturne cu ajutorul surselor luminoase speciale, sub coordonarea specialiştilor din muzeu. (…) Tot în această seară vă invităm să aflaţi de la cercetătorii Muzeului mai multe informaţii şi curiozităţi despre lilieci şi să descoperiţi cum comunică micile vietăţi cu care ne întâlnim noaptea, într-o serie de activităţi desfăşurate în curtea Muzeului între orele 22,00 şi 23,00. Ediţia din acest an a Nopţii Muzeelor la Antipa oferă şi alte surprize plăcute. Astfel, Questo pune la dispoziţia vizitatorilor un traseu muzeal digital care pot fi explorat gratuit, cât timp aşteaptă la intrarea în muzeu, precum şi un alt proiect special gândit pentru a face cât mai prietenoasă interacţiunea între vizitatori şi muzeu”, se arată în comunicat.

  • Muzeul Național de Artă al României

Evenimente în Noaptea Muzeelor:

  1. Specii de Spații și World Press Photo la MNAR (intrarea prin str. Știrbei Vodă nr. 1-3),
  2. Eli Lotar la Muzeul Colecțiilor de Artă (Calea Victoriei nr. 111)
  3. Ateliere creative și surprize pentru toate vârstele, între orele 18.00-01.00 (oră intrării ultimului vizitator).

Anul acesta, la Noaptea Muzeelor poți combina vizita în expozițiile temporare cu participarea la ateliere care îți arată cum poți deveni un curator plin de idei!

Evenimentele încep, la ora 17.00, cu o vizită în expoziția Regina Maria și creația ceramică modernă în România Mare, completată special pentru acest eveniment cu creațiile realizate de participanții la atelierele de ceramică organizate de muzeu în perioada februarie – mai 2019.

Apoi, se deschid porțile expozițiilor temporare și a atelierelor-surpriză. Se potrivesc imagini, cuvinte, și sunete, lucrări de artă (mai) vechi cu unele moderne și/sau contemporane, se realizează propria expoziție sau, pur și simplu, o galerie personală virtuală.

Părinți și copii (orele 17.00 – 20.00), tineri (20.00 – 22.00) și adulți (22.00-24.00)… descoperă, alături de artiști și educatori muzeali, cum pot împărtăși și altora viitoarele amintiri, cum se transformă propria memorie afectivă într-un muzeu, o expoziție sau o galerie virtuală.

Atenție! Sâmbătă, 19 mai, și duminică, 20 mai, spațiile istorice ale fostului Palat Regal sunt deschise pentru tururi ghidate la orele 11.30, 14.00 și 16.30.

Galeria de Artă Veche Românească și Galeria de Artă Europeană, cu expozițiile Flori sălbatice și Regină Măria și creația ceramică modernă în România mare, precum și Muzeul Colecțiilor de Artă, sunt închise între orele 10.00-18.00.

Muzeele K.H. Zambaccian și Theodor Pallady sunt deschise între orele 10.00-18.00.

  • Muzeul Național de Geologie

Acces: gratuit

Orar: 19.00-24.00 (ora anunțată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Adresă: Șoseaua Kiseleff nr. 2, sector 1

Muzeul Național de Geologie

Muzeul Național de Geologie

Institutul Geologic al României, institut național de cercetare-dezvoltare în domeniul geologiei, geofizicii, geochimiei și teledetecției, prin secția să Muzeul Național de Geologie, participă în data de 18 mai 2019, la evenimentul “Noaptea Muzeelor” cu o serie de activități unite sub genericul “Noaptea Comorilor”.

Evenimente:
– Vizitarea expoziției permanente, în intervalul orar 19.00-24.00;
– Târg de bijuterii, pietre prețioase și semiprețioase (curtea Muzeului, zonă expozițională stânga, între orele 19.00-24.00);
– „Comori din adâncuri” – Proiecție de filme documentare și Expoziție temporară (sala mare de conferințe, pe tot parcursul evenimentului)
– Prezentarea exponatului „Tresor vert” un eșantion de smarald brut de peste 5 kg, adus special pentru eveniment din nordul Braziliei, mina Carnaiba.

  • Muzeul “George Enescu”

Acces: gratuit

Orar: 18.00 – 23.30 (ora anunțată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Adresă: Calea Victoriei nr. 141, sector 1

Muzeul George Enescu

Muzeul George Enescu

18.00 – 20.30 – Atelier de origami pentru copii (Asociația A.C.T.O.R.)
18.00 –18.40 – Recital de chitară clasică – elevi ai Școlii Gimnaziale de Arte nr. 5, București: Dirdeci Ilinca, Stancu Theodora, Apelkvist Ossian; profesori coordonatori : Vasile Colțea, Beldiman Radu, Campan Radu, Tudor Niculescu-Mizil, Dominic Mihăilescu, profesor Eugen Mang). În program lucrări de: Leo Brouwer, Luigi Legnani, Astor Piazolla, Agustin Barrios Mangore, Mauro Giuliani, Vasile Colțea, Fernando Sor, Jose de Aspiazu, Albert Heinrich – Aula Palatului Cantacuzino
18.40 – 19.10– Mini-recitaluri de muzică clasică susținute de tineri interpreți, elevi ai Colegiului Național de Muzică George Enescu, București (prof.coord. Doină Saliu) – sălile Muzeului
19.30 – 20.15 – Cel mai mic ”muzeu” din România (expoziție itinerantă în Noaptea Muzeelor 2019) – expunerea unui costum renascentist marca Madrigal, însoțită de un concert susținut de corul de copii și tineri din Programul Național Cantus Mundi – curtea muzeului
20.30 – 21.30 – Din Insulele Paradisului – spectacol cu muzică și dansuri indoneziene, ansamblul Jepun Bali (fondatori: Dewi Pradnyani și Lucian Zbârcea) – Aula Palatului Cantacuzino; programul va cuprinde: patru piese instrumentale din insula Bali, trei dansuri din insula Bali și o piesă instrumentală din partea de vest a insulei Java.
22.00 – 22.40 – Mini-recitaluri de muzică clasică susținute de tineri interpreți, elevi ai Colegiului Național de Muzică George Enescu, București (prof.coord. Doină Saliu) – sălile muzeului și Aula Palatului Cantacuzino.

  • Muzeul Municipiului București – Palatul Șuțu

Acces: gratuit

Orar: 19:00 – 02:00 (ultima intrare)

Adresă: Bulevardul I.C. Brătianu nr. 2

Palatul Șuțu

Palatul Șuțu

Palatul Șuțu este una dintre cele mai vechi reședințe aristocratice din București și unul dintre puținele imobile care au rămas nemodificate, de mai bine de 150 de ani, ce găzduiește expoziții legate de istoria orașului București, valorificând un patrimoniu de excepție provenit din cercetări arheologice, donații și achiziții.

Expoziții deschise:

Expoziția permanență Timpul Orașului. Pornind de la un obiect unicat al muzeului, ceasul cu rotație inversă fabricat de Casa Collin din Paris, expoziția este o călătorie începută în prezent și îndreptată spre trecut.

Această călătorie este segmentată în așa fel încât fiecare spațiu să reprezinte o perioadă istorică de referință din evoluția orașului și a evenimentelor care s-au petrecut pe teritoriul acestuia.

Elemente interactive și media atrag atenția asupra fragilității timpului pe care-l trăim și implică activ vizitatorul în descoperirea unor povești de altădată.

Expoziția tematică AVANGARDĂ? ARIERGARDĂ. De la premisele avangardismului românesc la puterea realismului socialist prezintă un compendiu patrimonial menit să ilustreze și să clarifice conotațiile conceptelor de avangardă și ariergardă în artă românească.

Expoziția temporară „Călătorie în Bucureștiul liturgic” reconstituie câte ceva din solemnitatea sacră a unui locaș religios, recurgând la componente cu valoare artistică și obiecte de cult provenind de la vechi mânăstiri și biserici bucureștene.

Evenimente:

24:00-01:00: Concertul Noaptea Fermecată, cu soprana Arlinda Morava și Bucharest Ladies Cvintet. Invitat special: mezzosoprană Adriana Alexandru (holul Palatului Sutu).

Grădină:
20:00-22:50: Statui Vivante – Teatrul MASCA
„Vânzătorul de otravă pentru șobolani” (trei reprezentații): 20.00-20.40; 21.00-21.40; 22.00-22.40.
„Vânzătoarea de mături” (trei reprezentații): 20.10-20.50; 21.10-21.50; 22.10-22.50.

  • Muzeul Municipiului București – Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu

Acces: gratuit

Orar: 19:00 – 04:00 (ultima intrare)

Adresă: Bd. Lascar Catargiu, nr. 21

Observatorul Astronomic

Observatorul Astronomic

Expoziții deschise:

Expoziția permanență „Descoperim împreună Universul” are ca subiect sistemul solar și explorarea acestuia, planetele, stelele și galaxiile, scopul principal al expoziției fiind ilustrarea locului nostru în Univers.

O temă secundară este explorarea sistemului solar, sondele spațiale fiind reprezentate într-un mod inedit. V-ați întrebat vreodată ce se află dincolo de graniță vizuală a atmosferei Pământului? V-ați gândit vreodată la posibilitatea de a călători atât în spațiu, cât și în timp? Expoziția va oferă această oportunitate.

Activități: Observații astronomice (numai dacă cerul este senin)

  • Muzeul Național al Aviației Române

Acces: gratuit

Orar: 19.00-00.00

Adresă: str. Fabrica de Glucoza nr. 2-4, sector 2, Bucuresti

Muzeul Aviației

Muzeul Aviației

  • Muzeul Național al Pompierilor (Foișorul de Foc)

Acces: gratuit

Orar: 17:00 – 01:00 (ora anunțată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Adresă: Bd. Ferdinand I, nr. 33, sector 2

Muzeul Pompierilor-Foișorul de Foc

Muzeul Pompierilor-Foișorul de Foc

  • Muzeul de Artă “Vasile Grigore”

Acces: gratuit, atât la expoziția de bază, cât și la cea temporară.

Orar: sâmbătă, 18 mai, ora 18.00; duminică, 19 mai, ora 02.00.

Adresă: Strada Maria Rosetti, nr. 29, sector 2

15 ani de la deschiderea oficială a Muzeului de Artă ,,Vasile Grigore – pictor și colecționar

1 A. Evocarea pictorului, profesorului universitar, colecționarului și donatorului Vasile Grigore; prezentarea unor imagini-document (media – film, presă scrisă, fotografii).
B. Expoziție de materiale documentare (cataloage, afișe, fotografii) din activitatea artistică a pictorului, anterioară înființării Muzeului.

2. Expoziția temporară „Perechi potrivite și nepotrivite” (sculptură) – profesor Adina Nanu, organizată la ,, Galeria de Artă Anexa 29”.

3. Concurs cu tema „Personalitatea pictorului Vasile Grigore”
A. Pentru copii (până la 10 ani) – descoperirea unor semnături (eventual, datare) Vasile Grigore din expoziția permanentă.
B. Cea mai bună descriere a unei lucrări semnate de Vasile Grigore din muzeu (indicând titlul și sala de expunere a acesteia).

Pentru ambele concursuri se vor acordă premii și diplome de participare.

4. Ghidaj asigurat de muzeografi și voluntari.

5. Bilete personalizate, numerotate.

  • Muzeul Național Cotroceni

Acces: gratuit

Orar: 17.00 – 23.00 (ora anunțată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Adresă: Bulevardul Geniului nr. 1, sector 6

Muzeul Național Cotroceni-Salonul Artelor Decorative

Muzeul Național Cotroceni – Salonul Artelor Decorative

Muzeul Național Cotroceni va așteaptă sâmbătă, 18 mai 2019, să participați la cea de-a XV – a ediție a Programului European Noaptea Muzeelor. Puteți  să vizitați saloanele de la etajul I ale Palatului Cotroceni, (fostă reședința regală, cu o istorie de peste 300 de ani): Holul de onoare, Sufrageria Germană, Salonul de vânătoare, Salonul Florilor, Bibliotecă Regelui Ferdinand, Salonul Cerchez și Sufrageria Regală Cotroceni.

În Salonul Cerchez, publicul va avea ocazia să vadă sabia de paradă dăruită domnitorului Al.I.Cuza de către Principele Serbiei, Mihail Obrenovi, obiectul central din cadrul expoziției “Romania 160. Unirea Principatelor Romane”.

Pentru prima oară, în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor, vor fi deschise pentru public Spațiile Cantacuzine. Aici, veți fi întâmpinați cu “Salonul Artelor Decorative” – o expoziție excepțională ce oferă o perspectivă asupra artelor decorative din România.

Lucrările sunt structurate în patru secțiuni:

  1. Famous – artiști consacrați;
  2. New Blood – artiști tineri;
  3. History – Restituirea unei generații;
  4. Portfolio Room – o selecție a artiștilor activi în domeniul artelor decorative din România.

O a doua expoziție pe care o veți putea admira în aceste spații, mai exact în Pivnița Mare a caselor domnești ale mănăstirii din secolul al XVII-lea, este “Biserica Mănăstirii Cotroceni, istorie, spiritualitate și artă”. Aceasta prezintă o parte a patrimoniului recuperat aparținând Bisericii Cotroceni, ctitorie a domnitorului Șerban Cantacuzino.

Programul de vizitare va fi între orele 17.00 – 23.00, intrarea fiind gratuită. Pentru acces, persoanele adulte trebuie să prezinte la intrarea în muzeu un act de identitate în original (Carte de Identitate sau paşaport).

  • Muzeul Căilor Ferate Române (CFR)

Acces: gratuit

Orar: 20.00 – 03.00 (ora anunțată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Adresă: Calea Griviței 193 B

  • Muzeul CFR

Muzeul Căilor Ferate Române (CFR) este locul în care vă puteți transpune într-o călătorie în timp, parcurgând istoria de peste un secol al uneia dintre cele mai spectaculoase invenții omenești: calea ferată.

Aici veți afla lucruri inedite despre începuturile acestei aventuri a spiritului uman, pornind de la prima atestare a unui vagonet cu macaz din lume, pe șine de lemn, folosit la o mină din Transilvania în secolul al XVI-lea.

Treceți, apoi, prin perioada intenselor construcții de cale ferată de pe teritoriul Principatelor Române din secolul al XIX-lea. De asemenea, vi se  propune o călătorie romantică imaginară, cu prima cursă a celebrului Orient Express, ca în 1883, revenind apoi în țară pentru a traversa Dunărea pe impunătorul pod Regele Carol I, de la Cernavodă, omagiindu-l, astfel, pe creatorul sau, Anghel Saligny.

Accesul în muzeu se face, în acea noapte, prin curtea interioară din Calea Griviței, 193 B. Aici vă așteaptă, cu farurile aprinse, locomotiva de cale îngustă 763.215, care a fost construită în anul 1907, la Fabrica de locomotive din Budapesta (Ungaria) .

În muzeu, vă întâmpină două replici ale compartimentelor de tren, dotate cu monitoare în loc de ferestre, care vă transpun într-o călătorie imaginară cu trenul pe meleagurile românești.

De aici, se deschide în partea stânga, sala care are un aspect de peron de gară, cu coloane și grinzi specifice. Ea găzduiește exponate rare din istoria CFR. Tot aici, puteți admira și un segment din singura cale ferată cu cremalieră care a existat în România.

Sala mai găzduiește și alte exponate de excepție din istoria căilor ferate, cum ar fi biroul cu obiecte personale ale marelui inginer Anghel Saligny, dar și documentul original din 1857 care a însoțit actul de concesiune al primei linii dobrogene Cernavodă – Constanța.

Ușa exterioară de la peronul liniei 14 din Gara de Nord vă invită în a două curte interioară a Muzeului, acolo unde puteți admira Locomotiva CFR 764.015 construită de uzinele Reșița în anul 1953.

Iubitorii de istorie a căii ferate pot urmări în sală (care are 12 locuri), denumită și micro-cinemateca feroviară, filme documentare cu specific feroviar.

Tot din sala 1, trecând printr-un tunel feroviar, replică la cele din realitate, se pătrunde în sala 2. Printre numeroasele exponate puteți admira biroul impiegatului de mișcare, o centrală de ceasoficare și multe altele. Cea de a treia sală, sala Dioramei, prezintă într-o lumină modernă și atractivă calea ferată, chiar dacă aceasta este în miniatură.

Machetele de locomotive și vagoane prezentate în vitrine frumos iluminate, vorbesc de la sine despre istoria materialului rulant din România. În centru, vizitatorii pot admira cea mai mare dioramă feroviara funcțională din țară.

  • Muzeul Național de Artă Contemporană

  • Muzeul de Artă Veche Apuseană “Dumitru Furnică Minovici”

Acces: gratuit

Orar: 18.00 – 02.00 (ora anunțată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Adresă: Strada Dr. N. Minovici, Nr. 3, Sector 1, Bucuresti (punct de reper Fântâna Miorița)

Muzeul de Artă Veche Apuseană „Ing. Dumitru Furnică – Minovici” al Academiei Române va propune o seară inedită: personaje nobile din picturi de secolele XVI -XVII coboară cu veșmintele lor prețioase de pe pânze, printre vizitatori pentru câteva ore! Veți afla povești de viață, îndeletniciri și preocupări ale vremii.

Renașterea italiană și epoca elisabetană au fost momente în istorie cu ramaficații pe toate palierele (politic, social, religios, artistic etc.). Tot atunci, portretistica a urcat în rang și a început să li se acorde mai multă atenție trăsăturilor, fără, însă, a lăsa să transpară informații despre starea sufletească a celui portretizat. Marcarea statutului social, natura propagandistică sau comemorativă erau principalele scopuri pentru comandarea unui portret.

Cu piesele de mobilier, cu șemineul uriaș de secolul al XVI-lea și colecția impresionantă de cărți, întreaga casă-muzeu a Inginerului Dumitru Furnică-Minovici va așteaptă să o vizitați.

  • Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi

  • Muzeul Național al Literaturii Române

Acces: gratuit
Program de vizitare: 10.00 – 02.00 (ora anunțată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)
Adresă: Strada Nicolae Crețulescu nr. 8

Muzeul Național al Literaturii Române

Muzeul Național al Literaturii Române

12.00: Întâlnire cu poetul Michel Deguy (Franța), în cadrul Festivalului Internațional de poezie București, ediția a X-a

16.00: Lansare: Femeia albastră (volum bilingv) de Clara Mărgineanu
Prezintă: Clara Mărgineanu, Adrian George Sahlean, Ovidiu Mihăilescu, Martha Maria Mocanu, Vanghele Gogu

Grădină
Maraton muzical
18.00: Concert Maria Gheorghiu
19.00: Concert Ovidiu Mihăilescu
20.00: Concert Florin Chilian
21.00: „Muzica Micului Paris” cu Diana Tudor

Mansardă/Demisol
Ateliere pentru copii & adolescenți
18.00: În căutarea pisissicității – Atelier de povestit povești cu pisici
19.30: Atelier de fotografie pentru copii & adolescenți – Tehnica picturii cu lumină

Statui vivante
20.00 – 20.40 (21.00 – 21.40; 22.00 – 22.40) Regina Maria, Teatrul Masca
20.10 – 20.50 (21.10 – 21.50; 22.10 – 22.50) Paraschiva, Teatrul Masca

Mansardă
24.00: Piesa de la miezul nopții: „A(m) iubi(t) iubirea”. Spectacol de Cătălina Buzoianu și Roxana Guttman. Cu Roxana Guttman, Mihai Nițu și Naomi Guttman.

  • Muzeul Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”

Acces: gratuit

Orar: 18:00-02:00 (ora anunțată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Adresă: Strada Academiei nr. 18-20, Sector 1. Accesul se face prin intrarea din Strada Biserica Enei

Muzeul Mincu

Muzeul Mincu

În acest an, Muzeul Mincu își propune o rememorare a parcursului artistic al Școlii de Arhitectură, readucând în centrul atenției ateliere de modelaj și desen artistic, expoziții de pictură și fotografie, prezentarea lucrărilor studenților noștri alături de expoziția permanență ce urmărește evoluția învățământului de arhitectură și personalitățile Școlii de Arhitectură.

Vor fi accesibile vizitării Sala principală de expunere a Centrului Expozițional Documetar al UAUIM, Pinacoteca, Sala Frescelor, Galeria Creatorilor Români de Patrimoniu, Galeria Rector Magnificus.

  • Muzeul Universității Politehnica

Acces: gratuit

Orar: 16:00 – 21:00 (ora anunțată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

Adresă: Strada Gh. Polizu, nr. 1-7, Campus Polizu, Corp M, sector 1

Muzeul Universității Politehnica din București invită publicul vizitator, sâmbătă, 18 mai 2019, începând cu ora 16:00, să descopere, în cadrul expoziției temporare deschise cu ocazia evenimentului Noaptea Muzeelor 2019, o colecție inedită de aparate de radio de epocă, reclame și imagini ale vechilor radioreceptoare.

Pornind de la utilizarea clopotului, inventarea telegrafului (în mod special a telegrafului Morse, în 1837), a telefonului (în 1876) și a radioului (în 1896), ultimul a constituit un moment revoluționar în comunicare, fiind urmat apoi de televiziune și internet.

Expoziția temporară „De Noaptea Muzeelor se poartă… radioul!” prezintă evoluția tehnică a radioreceptoarelor, care au deschis era mass-media audiovizuale și au permis, pentru prima dată, transmiterea instantanee a informațiilor pe distante lungi, către un public larg.

Radioreceptoarele “Philips” asamblate la Oradea, „Rexi Iron” produse de firma „Iron S.A.” din Arad, „Romanta S – 581 A”- primul radioreceptor echipat cu lămpi miniatură din seria „31” asamblat la Întreprinderea Radio Popular din București, „Turist” radiorceptor portabil de voiaj tip poșeta, realizat la Uzinele Electronică, dar și multe altele din cadrul expoziției, sunt dovadă unei lungi perioade de prezență reală a radioului în casele noastre.

  • Muzeul Vasile Grigore

Adresă: Strada Maria Rosetti, nr. 29, sector 2

15 ani de la deschiderea oficială a Muzeului de Arta ,,Vasile Grigore – pictor și colecționar
sâmbătă, 18 mai, ora 18.00; duminică, 19 mai, ora 02.00.

Spații culturale din București participante la Noaptea Muzeelor 2019

  • ARCUB

Acces: gratuit
Program de vizitare: 14:00 – 22:00  (ora anunțată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)
Adresă: ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, Str. Lipscani, nr. 84-90

Expoziţia personală „Cea mai bătrână zi”, semnată de Alexandru Rădvan, face parte din Programul Expoziţional 2019. Expoziţia organizată de Primaria Capitalei prin ARCUB este curatoriată de Ioana Ciocan, cu un design expoziţional semnat de arhitectul Attila Kim. În cadrul pânzelor şi sculpturilor de mari dimensiuni Alexandru Rădvan dă viaţă propriilor sale personaje inspirate din miturile şi mitologiile antice.

Spaţiile generoase ale Hanului Gabroveni vor adăposti în perioada 14 mai – 23 iunie 2019 reinterpretări şi reinventări ale mitului lui Pygmalion, Narcis, Prometeu, zeiţe, centauri, titani şi eroi din vremuri străvechi. O lume fabuloasă plină de mister va fi adusă în faţa publicului larg. Expoziţia cuprinde 25 de lucrări de artă – picturi, sculpturi şi colaje.

  • Artmark

Acces: gratuit
Program de vizitare de Noaptea Muzeelor: 19.00 – 02.00 (ora anunțată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)
Adresă: Palatul Cesianu-Racoviţă, Str. C.A. Rosetti, nr. 5

Artă grafică – DALI, PICASSO, MAGRITTE

Avangardismul a răsturnat valorile, s-a rupt de trecut, refuzând tradiția și redescoperind lumea. Futurismul, Dadaismul, Constructivismul sau Cubismul sunt doar câteva dintre cunoscutele expresii ale avangardei. Toate aceste manifestări au ca punct central depășirea convenționalului către o nouă și proaspătă cunoaștere estetică.

Expoziția Artmark dedicată avangardismului vă invită să descoperiți particularitățile avangardei și a reprezentanților ei de seamă: Salvador Dali, Pablo Picasso, René Magritte, Henri Matisse, Marc Chagall, cărora li se adaugă cele mai cunoscute nume ale avangardei românești: Victor Brauner, Marcel Iancu, Jacques Herold, Hans Mattis Teutsch, Arthur Segal, Max Herman Maxy, Constantin Brâncuși, Jules Perahim și mulți alții.

Evenimentul reuneşte, în premieră absolută, un număr de 220 de lucrări de artă, dar și reviste, cărți, scrisori, manuscrise, documente de epocă în spirit avangardist.

  • Teatrul de Revistă

Teatrul de Revistă din Capitală se aliniază la startul unui eveniment anual mult așteptat, Noaptea Muzeelor, cu o expoziție inedită. În foaierul instituției vor fi expuse hainele de scenă purtate de-a lungul timpului de trei artiști îndrăgiți, plecați la Cer.

Stela Popescu, Cristina Stamate și Nae Lăzărescu au făcut istorie la Teatrul de Revistă Constantin Tănase. Acum îi răsplătește ținându-le vie amintirea și comemorându-i în cadrul unui eveniment ce va avea loc în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Cum circulă mijloacele de transport în comun în „Noaptea Muzeelor”

La solicitarea Primăriei Capitalei, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (ADTPBI) va asigura în noaptea de 18-19.05.2019, prin serviciul STB SA, linia de autobuz 362.

Aceasta va circula în noaptea de sâmbătă spre duminică, între orele 20.00 şi 4.00 dimineaţa, cu un interval de succedare de 60 de minute, pe traseul: Şos. Kiseleff, Calea Victoriei, Bd. Regina Elisabeta, Bd. Mihail Kogălniceanu, Splaiul Independenţei, Bd. Eroilor, Bd. Eroii Sanitari, Bd. Gh. Marinescu, Şos. Cotroceni, Splaiul Independenţei, Bd. Mihail Kogălniceanu, Bd. Regina Elisabeta, Calea Victoriei, Bd. Naţiunile Unite, Bd. Libertăţii, Bd. Regina Maria, Str. 11 Iunie, Bd. Mărăşeşti, Bd. Dimitrie Cantemir, Piaţa Unirii, Bd. Unirii, Bd. Mircea Vodă, Bd. Corneliu Coposu, Bd. I.C. Brătianu, Bd. Carol I, Calea Moşilor, Str. Traian, Bd. Ferdinand I, Bd. Carol I, Piaţa Universităţii, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. Gheorghe Magheru, Piaţa Romană, Bd. Lascăr Catargiu, Piaţa Victoriei, Bd. Aviatorilor, Piaţa Charles de Gaulle, Bd. Constantin Prezan, Piaţa Arcul de Triumf, Şos. Kiseleff, Şos. Bucureşti-Ploieşti, Fântâna Mioriţa, Şos. Bucureşti-Ploieşti, Şos. Kiseleff.

Noaptea Muzeelor 2019 în țară

În țară există deja înscrise peste 100 de muzee și entități culturale diverse, cu reprezentare în 34 de județe.

Noaptea Muzeelor la Palatul Mogoșoaia

Cu ocazia Nopții Muzeelor, pe 18 mai, către Palatul Mogoșoaia (județul Ilfov) va pleca un autobuz din statia Piața Victoriei, la fiecare jumătate de oră, începând cu ora 18.00. Ultima cursă către Mogosoaia va pleca la ora 00.00.

Noapte Muzeelor la Muzeul Național Peleș (Castelul Peleș)

Sâmbătă, 18 mai 2019, în intervalul orar 17:00-22:00 se vizitează gratuit parterul Castelului Peleș (ultimul grup intră la ora 21:15).

Noaptea Muzeelor în Muzeul Național Brukenthal

Anul acesta, evenimentele Zilei Internaționale a Muzeelor și Noapte Muzeelor coincid. Muzeul Național Brukenthal vă propune în data de 18 mai un program care a început la ora 09:00 dimineața și se încheie la miezul nopții:

NOAPTE MUZEELOR (program de vizitare 18:00 – 24:00, acces până la orele 23:15) – vizitare gratuită la Muzeul de Istorie Casa Altemberger (Str. Mitropoliei, Nr. 2) și la Muzeul de Artă Contemporană (Str. Tribunei, Nr. 6).

La Muzeul de Istorie Casa Altemberger, publicul vizitator va avea ocazia să reîntâlnească grupul Anacronism cu momente de reconstituire istorică.
La Muzeul de Artă Contemporană, la orele 20:00 va avea loc vernisajul expoziției „Golden Age. Industrial Vibes” care vă așteaptă cu vibe-uri inspirate de amploarea dezvoltării industriale a României în „Epoca de Aur”, emise de un concept curatorial modern, axat pe recuperarea și punerea în valoare a artei considerate propagandistă, executată la comandă ori învechită.

Industrial Vibes își propune să aducă în actualitate elemente ale culturii vizuale din perioada comunistă, aflate în strânsă legătură cu politicile de industrializare și formare a omului nou – erou al muncii socialiste.

Dialogul vizual va fi completat de expunerea, alături de lucrări de grafică și pictură, a unor machete și proptotipuri de utilaje dezvoltate în fabricile Sibiene, dar și documente care să ateste importanța și statutul omului, ca stâlp al progresului industrial

Noaptea Muzeelor la Muzeul Astra din Sibiu

Complexul Național Muzeal „Astra” din Sibiu a pregătit pentru ziua de sâmbătă, 18 mai, un program special, de care vizitatorii se vor putea bucura până seara târziu (00:30). Este o zi cu o însemnătate aparte, întrucât vor avea loc atât Ziua Internațională a Muzeelor, cât și Noaptea Muzeelor, două evenimente de prim plan în peisajul cultural national și international. De aceea, intrarea va fi liberă pe tot parcursul programului în toate unitățile Muzeului ASTRA.

“Noaptea Muzeelor este unul dintre cele mai frumoase evenimente care promovează cultura. Pornind de la menirea pe care cred că o are un un muzeu, și anume de a-l transpune pe vizitator cât mai profund în tainele artei, științei sau a tradiției, Sibiul este un județ favorizat pentru că are în patrimoniu muzee de renume European, printre care implicit și cel mai mare muzeu în aer liber din Europa – Muzeul Astra, pe care vă invit să îl vizitați dacă nu ați făcut-o până acum” a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

La ora 18.00 a urcat pe scena de pe lacul din Muzeul în aer liber Școala de Dans Ioan Macrea, care a deschis, astfel, programul artistic pregătit pentru Noaptea Muzeelor. Tot pe scena de pe lac vor fi concerte Still Crazy (20.00) și apoi Antract (22.00).

,,Cu sprijinul Consiliului Județean, an de an promovăm cultura pe plan național, dar și international. Prin acest program pregătit de Muzeul ASTRA pentru Noaptea Muzeelor și Ziua Inernațională a Muzeelor, scoatem în evidență modul în care cultura și identitatea națională se menține aici, la Muzeu, dar și deschiderea prin fapte spre multiculturalitate. Vom avea artiști din țară și din străinătate, ateliere meșteșugărești interactive, ateliere culinare cu bucate tradiționale și prestații muzicale de calitate.“ , a declarat dr. George Tomegea, directorul Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului.

La Noaptea Muzeelor, Târgul de țară va fi decorat în premieră cu instalația luminoasă Floret, sub formă de floare, montată de Réka MAGYAR și Péter KOROS, doi artiști vizuali din Ungaria. Aceștia sunt specializați în confecționarea de instalații gonflabile și luminoase interactive, programate prin leduri RGB, pe care le prezintă la festivaluri organizate în aer liber.

De asemenea, la Pavilionul din Jina vor avea loc spectacole de teatru, susținute de artiști din Ungaria. De la ora 21 până la miezul nopții, Muzeul în aer liber va fi animat cu lumină, la propriu (!), de către 3 personaje ale Companiei de Teatru, acrobație și jonglerie „Famous Art” Cluj-Napoca. Acrobații folosesc o recuzită personalizată cu LEDuri și se plimbă pe catalige, iar din când în când se vor folosi și de baloane de săpun să încânte copii veniți în vizită la Muzeu.

În Pavilionul Muzeal Multicultural, intrarea principală din Muzeul în aer liber, vizitatorii pot admira 34 de costume de sărbătoare din Ardeal, Banat, Maramureș, Vrancea, Argeș, de la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, toate prezente în expoziția Costume populare din colecțiile Muzeului ASTRA.

La Muzeul de Etnografie Universală Franz Binder, în centrul istoric al Sibiului, va putea fi văzută expoziția „Mumiile egiptene: o poveste europeană”.

Vezi aici PROGRAMUL DETALIAT – Ziua Internațională a Muzeelor & Noaptea Muzeelor 2019 la Muzeul ASTRA!

Noaptea Muzeelor în Rupea, județul Brașov – Muzeul Etnografic „Gheorghe Cernea”

Vizită expoziția permanentă, 18:00 – 24:00

Muzeul își rezervă dreptul de a limita temporar accesul vizitatorilor în cadrul expozițiilor, tocmai pentru a evita aglomerația și situații nedorite.

Acces: gratuit
Program de vizitare de Noaptea Muzeelor: 18.00 – 24.00
Muzeul Etnografic „Gheorghe Cernea” Rupea – filială a Muzeului de Etnografie Brașov
Adresă: str. Republicii nr. 191, Rupea

Noaptea Muzeelor în Vrancea – Scriitorul Alexandru Vlahuţă, celebrat printr-un tur ciclist şi un seminar, în cadrul manifestării „Noaptea Muzeelor” 2019

Scriitorul Alexandru Vlahuţă este celebrat în acest an, în Vrancea, printr-un seminar organizat la „Biserica Adormirea Maicii Domnului” din Bordeşti, dar şi prin turul ciclist „Noaptea muzeelor…pe bicicletă”, organizat în cadrul manifestării naţionale „Noaptea Muzeelor”, a informat Direcţia Judeţeană pentru Cultură Vrancea.

„Evenimentul are dublu scop: evocarea personalităţii scriitorului Alexandru Vlahuţă şi promovarea monumentelor istorice ‘Casa lui Alexandru Vlahuţă’ din Dragosloveni, comuna Dumbrăveni şi ‘Biserica Adormirea Maicii Domnului’ din comuna Bordeşti”, a informat instituţia într-un comunicat de presă.

Scriitorul Alexandru Vlahuţă a locuit o perioadă de timp în Vrancea, pe moşia de la Dragosloveni, dar şi-a legat numele şi de „Biserica Adormirea Maicii Domnului” din Bordeşti, construită în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu.

„Construită în anul 1699 de Mănăilă, dregător al domnitorului Constantin Brâncoveanu, ‘Biserica Adormirea Maicii Domnului’ din Bordeşti se găsea în ruină la începutul secolului trecut şi numai pelerinajul oamenilor de cultură ai vremii, prieteni ai lui Alexandru Vlahuţă, a făcut posibilă salvarea bisericii. Cu avizul Comisiunii Monumentelor Istorice, prezidată de Nicolae Iorga, ‘Biserica Adormirea Maicii Domnului’ a fost declarată monument istoric, prin decret regal, în data de 10 martie 1915. Intervenţia lui Alexandru Vlahuţă şi a prietenilor săi a însemnat nu doar salvarea lăcaşului de cult, dar şi a picturii interioare realizate de Pârvu Mutu, renumit pictor bisericesc al perioadei brâncoveneşti. Autoportretul lui Pârvu Mutu din Biserica de la Bordeşti se găseşte în prezent la Muzeul de Artă a României”, a precizat Direcţia Judeţeană de Cultură Vrancea.

Pe 17 mai, începând cu ora 15,00, la monumentul istoric „Biserica Adormirea Maicii Domnului” din comuna Bordeşti va avea loc seminarul „Prietenii lui Vlahuţă. Oameni, locuri, monumente” în cadrul celei de-a IV-a ediţii a Simpozionului „Bordeşti-Brâncoveanu”.

În data de 18 mai, începând cu ora 15,00, se va desfăşura cea de-a IV-a ediţie a turului ciclist „Noaptea muzeelor…pe bicicletă”, pe o distanţă de 55 de kilometri, pe traseul Focşani – Cîmpineanca – Cîrligele – Coteşti – Dumbrăveni – Focşani.

La Dragosloveni, în comuna Dumbrăveni, cicliştii vor putea vizita casa memorială a scriitorului Alexandru Vlahuţă şi vor audia recitalul de muzică camerală susţinut de cvartetul „Consonanţe”.

Evenimentul este organizat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Vrancea, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Vrancea, Primăria municipiului Focşani, Ateneul Popular „Maior Gh. Pastia” şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea, în cadrul manifestării naţionale „Noaptea Muzeelor”.

Noaptea Muzeelor în Bihor – În premieră în România, cel mai mare festival de film dedicat muntelui, adus la Oradea de Muzeului Ţării Crişurilor (MTC)

Cel mai mare festival de film documentar din lume dedicat muntelui, aflat în 2019 la cea de-a 67-a ediţie consecutivă, „Trento Film Festival. Montagne e Culture”, ajunge în România, în premieră, în cadrul Zilelor Muzeului Ţării Crişurilor (MTC) din Oradea, în perioada 15 – 19 mai.

Potrivit unui comunicat al MTC, timp de două zile, prima ediţie la Oradea a „Trento Film Festival. Montagne e Culture ” va oferi publicului o selecţie de filme premiate, respectiv creaţii ale unor reputaţi regizori europeni.

Orădenii vor avea ocazia să vizioneze filme premiate precum „Auspiciu”, în regia Elenei Goatelli şi a lui Angel Louis Esteban Vega, ce va fi difuzat la Oradea după ce a fost lansat, în premieră mondială, la Festivalul de film de la Trento, care a avut loc între 27 aprilie – 5 mai 2019.

De asemenea, va fi prezentat filmul „Muntele magic”, realizat de regizoarea româncă Anca Damian, film care a primit Marele Premiu „Citta di Trento” în 2016, precum şi alte două filme, „Aaron Durogati – Playing with the invisible”, în regia lui Matteo Vettorel şi Damiano Levati, şi „Panaroma”¸ în regia lui Jon Heranz, acesta din urmă laureat cu Premiul „Maio Bello” în 2016.

Cu acest prilej, va fi prezent la Oradea şi directorul festivalului, Mauro Leveghi.

Sărbătoarea muzeului din acest an va cuprinde manifestări cultural-ştiinţifice de larg impact pentru publicul vizitator de toate vârstele, cu prezentări de carte ce aduc în atenţie activitatea profesională a specialiştilor de la Muzeul Ţării Crişurilor, un regal de muzică clasică şi de cameră, expoziţii etc.

Zilele MTC vor fi încheiate, ca şi în fiecare an, cu Noaptea Muzeelor, când va avea loc cea de-a V-a ediţie a manifestării „Muzeele orădene împreună!”, devenită deja o tradiţie, prilej cu care orădenii vor putea să descopere o interesantă ofertă expoziţională în toate muzeele din municipiu.

Noaptea Muzeelor în Iaşi – Ateneul Naţional continuă turneul „Unire prin cultură”

Artiştii Ateneului Naţional din Iaşi oferă publicului iubitor de cultură o lună mai plină de evenimente culturale de anvergură şi continuă totodată Turneul Naţional „Unire prin Cultură” în „Stagiunea celor 100 de ani”.

Potrivit reprezentanţilor Ateneului Naţional Iaşi, luna mai aduce două festivaluri importante: ediţia inaugurală a Festivalului Teatrelor Independente (FIT) şi cea de-a treia ediţie a Festivalului Operelor Independente (FOI). În luna mai nu vor lipsi un program cultural inclus în proiectul „Noaptea Muzeelor”, nenumărate spectacole şi filme pentru copii şi adulţi care vor putea fi vizionate la sediul instituţiei şi, nu în ultimul rând, o nouă etapă a Turneului Naţional, care va începe de săptămâna viitoare.

În perioada 6 – 13 mai, echipa Ateneului Naţional din Iaşi va realiza cea de-a treia etapă a Turneului Naţional „Unire prin Cultură” şi, în acest context, va susţine 20 de reprezentaţii de teatru în 15 localităţi din România: Târgu Secuiesc, Săcele, Alexandria, Slatina, Băile Govora, Râmnicu Vâlcea, Caracal, Băileşti, Calafat, Dăbuleni, Segarcea, Cisnădie, Sighişoara, Covasna şi Adjud.

Piesele de teatru care vor fi puse în scenă sunt: „Aventuri cu… Dl. Goe”, regia Iulian Sandu, „Comedie cu olteni”, regia Ovidiu Cuncea, „Cenuşăreasa”, regia Toma Hogea şi „Peter Pan”, regia Iulian Sandu.

„Stagiunea celor 100 de ani reprezintă o perioadă în care ne dorim să oferim cât mai multe momente artistice de calitate românilor. Continuând frumosul drum început în 2018, sperăm ca până la finalul anului 2019 să reuşim să jucăm în cel puţin 100 de localităţi din România şi să vizităm toate judeţele ţării”, a declarat prin intermediul unui comunicat de presă Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Naţional din Iaşi.

Anul 2019 este plin de însemnătate pentru Ateneul Naţional din Iaşi, întrucât celebrează 100 de ani de la înfiinţarea Societăţii Ateneului şi 99 de ani de la inaugurare. „În acest context, pe lângă tot programul cultural-artistic pe care îl realizăm pe plan local, ne-am propus să ducem piesele Ateneului în cât mai multe localităţi din România şi din străinătate, reuşind astfel, pe de o parte, să consolidăm parteneriatele pe care le avem şi, pe de altă parte, să ne formăm noi colaboratori”, se arată în comunicat.

În toate localităţile în care va poposi, echipa Ateneului Naţional va promova Iaşiul, care poartă titulatura de „Oraş Regal” începând cu anul 2018 şi cea de „Capitală istorică a României” de la începutul anului 2019. „Totodată, Iaşi este câştigătorul titlului de „Capitala Tineretului din România”, ediţia 2019 – 2020, astfel încât ne bucurăm să putem transmite, în acest turneu, cordiale salutări şi din partea echipei rISeUp tuturor celor care vor veni la spectacolele noastre”, menţionează sursa citată.

Deplasarea va fi realizată cu ajutorul celor trei autobuze ale Companiei de Transport Public Iaşi, al căror exterior a fost personalizat, fiecare dintre vehicule purtând câte o culoare a tricolorului. „Caravana Unirii” este un proiect cultural care a fost organizat cu ocazia aniversării centenarului Marii Uniri din 1918, la iniţiativa Primăriei Municipiului Iaşi. Pe fiecare laterală a autobuzelor se regăseşte mesajul „Iaşul salută România Mare!”, iar pe caroseriile autobuzelor sunt reprezentate 100 de simboluri sugestive pentru momentele istorice de referinţă ale neamului românesc, precum şi pentru realizările românilor de-a lungul timpului.

Noaptea Muzeelor în Cluj – Expoziţii în premieră, despre lumea ştiinţei sau a nobililor Transilvaniei, la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT) în luna mai

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT) participă la Noaptea Muzeelor, evenimentul de marcă al lunii mai, cu noi expoziţii temporare, ce vor fi vernisate în zilele din apropierea evenimentului european.

Prima expoziţie, „O prietenie regală: Grigore Antipa şi Regii României 1892-1944”, ce se va desfăşura între 16 mai – 30 iunie 2019, va aduce în atenţia publicului o serie de bunuri culturale provenite din colecţiile unor instituţii de prestigiu, precum Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Muzeul Naţional Peleş, Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Municipiului Bucureşti sau colecţii private.

Printre exponatele expoziţiei se numără şi cartea de onoare a Muzeului Antipa, care conţine însemnări şi semnăturile mai multor membri ai Familiei Regale.

„Evenimentele ce se vor desfăşura pe parcursul lunii mai, şi punctual, cele pregătite special pentru Noaptea Muzeelor, s-au dovedit un bun prilej de colaborare între instituţii de prim rang ale culturii clujene şi naţionale: Opera Naţională din Cluj, Teatrul Naţional Clujean, Academia de Muzică, asociaţii culturale renumite şi muzeul nostru. Aceste parteneriate au contribuit la conturarea unui adevărat regal cultural, aducând la acelaşi numitor expoziţii deosebite, scena de teatru, muzica nobilă, ideile creative şi nu în ultimul rând publicul, miile de vizitatori care ne trec pragul în fiecare an, în această perioadă, una dintre cele mai efervescente din punct de vedere cultural”, declară managerul MNIT, Felix Marcu.

„Cornul abundenţei. Luxul în lumea nobiliară transilvăneană” este una dintre expoziţiile importante pe agenda muzeului pentru acest an şi va fi şi laitmotivul Nopţii Muzeelor la MNIT. Expoziţia (17 mai – 29 august 2019) prezintă o gamă variată de piese de podoabă şi de vestimentaţie, precum şi accesorii decorative, menite să reflecte ţinutele de gală ale lumii nobiliare din Transilvania premodernă. Printre cele mai spectaculoase obiecte se numără rochii de mătase cu broderii fine, realizate cu fir de aur şi de argint, brâie, broşe, pandantive, cercei, brăţări, paftale din aur sau argint, arme şi alte obiecte militare de paradă. „Tabloul de epocă” va fi pus în valoare de un recital de muzică renascentistă, susţinut de soliştii Operei Naţionale Române Cluj, soprana Lorena Puican şi baritonul Titus Pop, un cvartet de coarde şi cu participarea actriţei Elena Ivanca, de la Teatrul Naţional Clujean.

„Vreau să cred” este o expoziţie organizată tot cu ocazia Nopţii Muzeelor, între 18 mai – 31 august, în cadrul unui parteneriat ce a devenit tradiţie, cu Asociaţia Caolin, cuprins de altfel, în Programul Festivalului Internaţional de Ceramică Contemporană – Caolin. Artefactele din ceramică expuse fac parte dintr-o categorie specială, cea a amuletelor sau pandantivelor cu rol cultic din epoca preistorică, mai precis cea neolitică. Majoritatea pieselor sunt din patrimoniul MNIT.

Până atunci însă, între 10-13 mai 2019, clujenii vor avea oportunitatea de a se delecta cu o serie de trei concerte de orgă (instrument din patrimoniul MNIT: orgă de procesiune, Sighişoara, Johann Baumgarten, 1752) şi piese baroce, organizate cu prilejul Festivalului de Muzică barocă „LA STRAVAGANZA”, ediţia a VI-a. Concertele vor fi organizate de Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, în parteneriat cu MNIT, şi vor fi susţinute la sediul muzeului. Pe perioada desfăşurării Zilelor Baroce, la sediul muzeului vor fi expuse, în cadrul unei miniexpoziţii, instrumente muzicale de secolul XIX.

Imediat după Noaptea Muzeelor, MNIT va găzdui un alt eveniment, „Antologie internaţională de caricaturi politice din colecţia familiei Raţiu”, vernisajul urmând să aibă loc pe 20 mai. Manifestarea expoziţională face parte din programul anual Dialogurile Raţiu pentru Democraţiei Transilvania 2019 (18-23 mai). În cadrul vernisajului, actorii trupei de teatru „Texte bune în locuri nebune” vor prezenta piesa „Mari discursuri care ‘N’-au schimbat lumea”, ce cuprinde o colecţie de fragmente din discursuri ale unor personalităţi politice celebre, care au avut răsunet şi au atras după sine consecinţe. Evenimentul realizat în colaborare cu Asociaţia nişte oameni va beneficia de prezenţa mai multor personalităţi politice şi va fi patronată de fiul regretatului om politic Ion Raţiu, Nicolae Raţiu.

MNIT invită persoanele interesate de mai multe detalii despre programul expoziţiilor să acceseze site-ul muzeului, www.mnit.ro, şi pagina de Facebook https://fb.com/mnitcluj/.

„Acesta este un record pe care dorim să îl împărtășim, iar per ansamblu, în această ediție se observă o uniformizare a valorii și a calității evenimentelor în toată țara. Putem spune cu siguranță că avem 30 de muzee din București, dintre care 4 sunt private. Printre atracțiile ,,imposibil de ratat” ale acestei ediții putem enumera și cel mai mic muzeu mobil, organizat de Corul Național de Camera ,,Madrigal- Marin Constantin”, Muzeul Tablourilor în Mișcare, oferit de Qreator, Romanian Design Week-partenerul nostru strategic, și alte 20 de locuri din Capitală care merită să fie vizitate, precum biblioteci, universități, teatre, licee, arhive, spații artistice culturale neconvenționale etc. În 2019 avem un nou muzeu intrat în circuit, Muzeul de Artă Recentă. De asemenea, în această nouă ediție a fost creat un circuit al muzeelor care fac trimitere la perioada represiunii comuniste: Muzeul Închisoarea Pitești, Memorialul Gherla și Memorialul Rezistenței și Opresiunii Bihor. Unele dintre acestea sunt pentru prima dată incluse în Noaptea Muzeelor, alături de Teatrul de Revistă Constantin Tănase, Muzeul Cineastului Amator Reșița, Ateneul din Iași, Rope Street Brașov, Muzeul Recordurilor din București, Atelierul de Adevăruri din com. Schitu (Giurgiu) etc. Iașiul și Clujul ocupă următoarele poziții din punct de vedere al numărului de evenimente”, a declarat managerul Nopții Muzeelor, Dragoș Neamu.

În Noaptea Muzeelor, BCR oferă copiilor şi părinţilor educaţie financiară gratuită în 9 oraşe din ţară

Banca Comercială Română, prin programul „Şcoala de Bani”, va organiza o serie de activităţi pentru copii şi părinţi în sediile sale din Bucureşti şi din ţară, în cadrul Nopţii Muzeelor.

Conform unui comunicat al băncii, nouă sedii ale BCR, din nouă oraşe, vor lua parte la acest proiect, respectiv Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Oradea, Craiova, Braşov, Constanţa, Piteşti.

În toate cele nouă oraşe, activităţile de educaţie financiara pentru copii şi adulţi se vor îmbina cu activităţi distractive şi concursuri.

Surse: Agerpres  & Facebook.com/noapteamuzeelor/

FOTO: Dumitru Angelescu &

Facebook.com/noapteamuzeelor/


Citește și:

 GALERIE FOTO/ Noaptea muzeelor 2018 în Capitală. Aglomeraţie la Antipa şi Muzeul de Geologie


 

 
 
Close
Close
Închide