Adaugă comentariuMembru fondator al Academiei Române, dar și autorul celebrei teorii sociologice a “formelor fără fond”, baza junimismului politic și “piatră de fundament” pe baza căruia s-au construit operele celebre ale lui Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ion Creangă și Ioan Slavici.
Cuprins:
Titu Maiorescu – biografie
Titu Maiorescu, cu numele complet Titu Liviu Maiorescu, unul dintre cei mai cunoscuți autori canonici, s-a născut la 15 februarie 1840, la Craiova. Tatăl său a fost Ioan Maiorescu, fiu de țăran transilvănean și mama sa, Maria Popazu, sora cărturarului episcop al Caransebeșului, Ioan Popazu.
Între anii 1846 și 1848 a fost elev al școlii primare din Craiova, iar în decembrie 1848 ajunge cu întreaga familie la Blaj, ulterior la Brașov. Între anii 1848/1849 și 1849/1950 reușește să-și continue cursul primar la școala protodiaconului Iosif Barac, acolo unde urmează primele două clase elementare.
Între 1850 și 1951 a absolvit școala primară și s-a înscris la gimnaziul românesc din Șcheii Brașovului, acolo unde l-a cunoscut și pe Anton Pann.
În anul 1851, întreaga familie Maiorescu se muta la Viena, acolo unde tatăl lui Titu era salariat la Ministerul de Justiție, iar în octombrie Titu Maiorescu este înscris în clasa I la Gimnaziul Academic, anexă pentru externi a Academiei Tereziene. Peste o lună i se echivalează anul de gimnaziu și este trecut în clasa a II-a.
Titu Maiorescu la Academia Tereziană
În perioada șederii sale la Viena, Titu Maiorescu a urmat cursurile Academiei Tereziene, timp în care a început redactarea “Însemnărilor zilnice” pe care le-a continuat până la sfârșitul vieții.
În anul 1858, Maiorescu a absolvit cu succes ca șef de promoție Academia Tereziană, iar acest lucru a reprezentat o încununare a eforturilor sale de până atunci.
Studiile lui Maiorescu
A urmat un an de studii la Berlin, acolo unde a obținut la Giessen doctoratul “magna cum laude”, iar după încă un an a obținut licența în litere și filosofie la Sorbona. După încă un an de studii universitare la Paris a obținut și licența în drept.
Pe lângă activitatea sa universitară, Maiorescu a predat și pdihologia la pensioane particulare și franceza în casa Kremnitz. A dat lecții celor patru copii ai familiei. În anul 1860 își ia licența în litere și filosofie la Sorbona, iar anul viitor îi apare la Berlin lucrarea de filosofie “Considerații filozofice pe înțelesul tuturor” – “Einiges Philosophisches in gemeinfasslicher Form”.
În anul 1862 se căsătorește cu eleva sa, Clara Kremnitz, iar în luna decembrie devine profesor la Universitatea din Iași și director al Gimnaziului central din Iași.
Fondarea Junimii
Împreună cu prietenii său Iacob Negruzzi, Petre P. Carp, V. Pogor și Th. Rosetti, Maiorescu a contribuit la întemeierea Junimii. Titu Maiorescu reprezenta o nouă generație junimistă și venea cu o nouă concepție asupra vieții sociale și culturale românești.
Un conservator adept al evoluției naturale, organice și foarte bine pregătite, un adversar al “formelor fără fond”, al căror rechizitoriu în face în articolul din 1868.
Titu Maiorescu vorbește despre “forme fără fond”
Titu Maiorescu vorbește de formă fără fond: „Al doilea adevăr, și cel mai însemnat, de care trebuie să ne pătrundem, este acesta: forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimicește un mijloc puternic de cultură. Și, prin urmare, vom zice: este mai bine să nu facem o școală deloc decât să facem o școală rea, mai bine să nu facem o pinacotecă deloc decât să o facem lipsită de arta frumoasă; mai bine să nu facem deloc statutele, organizarea, membrii onorarii și neonorați ai unei asociațiuni decât să le facem fără ca spiritul propriu de asociare să se fi manifestat cu siguranță în persoanele ce o compun; mai bine să nu facem deloc academii, cu secțiunile lor, cu ședințele solemne, cu discursurile de recepțiune, cu analele pentru elaborate decât să le facem toate aceste fără maturitatea științifică ce singură le dă rațiunea de a fi”.
Sursă: Wikipedia.org
Începutul carierei politice
În anul 1871 consacră definitiv intrarea junimiștilor de partea activismului politic, iar pe data de 15 aprilie 1871, atunci când are o întâlnire cu Gheorghe Costaforu, lui Titu Maiorescu i se propune să intre în viața politică. După mai multe dezbateri și adunări ad-hoc, Junimiștii acceptă propunerea și intră în Adunarea Deputaților, sprijinind guvernul Lascăr Catargiu.
Din acest moment, Titu Maiorescu își începe cariera politică, este ales deputat în 1871 și are o serie de proiecte de lege pentru reorganizarea învățământului rural, inclusiv acela de introducerea limbii române ca obiect de învățământ în licee. Din 1877 se stabilește în București, urmează să predea la Facultatea de Litere și Filosofie, iar între anii 1892 și 1897 este ales rector al Universității București.
A devenit unul dintre liderii Partidului Conservator, iar pe 28 martie 1912, Maiorescu a preluat președinția Consiliului de Miniștri, iar din această funcție a prezidat în iulie 1913. Ocupă funcția doar până la 28 februarie 1914, atunci când își prezintă demisia din motive personale și se retrage din activitatea politică.
Titu Maiorescu a murit la vârsta de 77 de ani, pe 18 iunie 1917.
Opere incluse în programa de la Bacalaureat de Titu Maiorescu
- „Eseu Titu Maiorescu: Junimea și Convorbiri literare”;
- „Criticismul Maiorescian”.
Selecțiuni din opere literare de Titu Maiorescu
- “O cercetare critică asupra poeziei române” (1867);
- “În contra direcției de astăzi în cultura română” (1868);
- “Direcția nouă în poezia și proza română” (1872);
- “Comediile domnului Caragiale” (1885);
- “Eminescu și poeziile sale” (1889);
- “Povestirile lui Sadoveanu” (1906);
- “Poeziile lui Octavian Goga” (1906);
- “Retori, oratori, limbuți”;
- “Beția de cuvinte”.
Operele publicate postum Maiorescu
- “Jurnal, se întinde pe zece volume”, e cel mai lung jurnal intim din literatura română;
- “Scrieri de logică”, restituite de Alexandru Surdu, Editura științifică și enciclopedică, 1988;
- “Istoria politică a României sub domnia lui Carol I” ediție de Stelian Neagoe, București, Editura Humanitas, 1994;
- “Discursuri parlamentare cu priviri asupra dezvoltării politice a României sub domnia lui Carol I”, vol.I-V, studiu introductiv, îngrijire de ediție, note și comentarii de Constantin Schifirneț, Editura Albatros, 2001-2003.
Sursă foto: Shutterstock.com și Wikipedia.org