Jefuiește-l pe Petru ca să-l plătești pe Pavel
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Vorba asta circulă prin mediul de afaceri, deși originea sa este medievală. Pe scurt descria situația „rezolvării” unei probleme, creând o alta, în cel mai bun caz de o amploare similară. O redistribuire inutilă și absurdă, atâta timp cât nu rezolvi problema principală: obținerea de fonduri suplimentare, nu stingerea unui foc simultan cu declanșarea unui nou incendiu.
Din perspectivă economică, „Petru” este populația României, companiile și în ultimă instanță, statul român. Iar sub denumirea de Pavel încadrez mai multe tipare: evazioniștii, capitaliștii de cumetrie beneficiari ai achizițiilor publice și nu în ultimul rând „capitalurile vagaboande”.
Despre cele din urmă am scris de nenumărate ori, și am arătat cu prilejul analizării „psihozelor de curs de schimb” (spre exemplu aici și aici) declanșate intern de bișnița cu stabilitatea cursului euro-leu și dobânzile înalte cu care erau remunerate capitalurile speculative, că Banca Națională a României și Consiliul său de Administrație au acționat mai degrabă ca ambasadori ai capitalurilor speculative decât în interesul economiei naționale.
Au apărat un curs care nu era de apărat (5 lei pentru un euro), pentru asta „paradind” doar în ultimul an și jumătate, după calculele mele, aproape 15 miliarde de euro din rezerva valutară, cea mai mare parte din sumă fiind irosită în perioada anulării alegerilor prezidențiale, dar mai ales în turul doi al alegerilor prezidențiale reluate din luna mai 2025.
Pretextând stabilitatea cursului de schimb, corifeii din BNR ofereau cursuri de ieșire prietenoase și nepenalizatoare capitalurilor speculative („vagaboande”), cu consecința absorbirii leilor din piața monetară, adică a scumpirii sau menținerii înalte a costurilor împrumuturilor pentru populație, companii și statul român – adică pentru „Petru”. Vânzarea de euro de către BNR din rezerva valutară a avut ca și consecință „absorbirea” leilor: i-au făcut mai rari și mai scumpi, adică apărarea cursului pentru capitalul speculativ a împins în sus dobânzile pentru restul economiei.
Capitalurile speculative intrau, spre exemplu la 5 lei pentru un euro cu sume luate de pe piețele internaționale la 1 sau 2% pe an, plasau pe termen scurt (până la un an sau chiar mai scurt), la dobânzile înalte din România (peste 7%), și realizau în România profituri de 4-5 ori mai mari decât pe alte piețe europene.
Fără risc, pentru că Isărescu le garanta cursul de schimb. Dacă spre exemplu, Isărescu ar fi lăsat leul să se deprecieze de la 5 lei la 5,2 lei pentru un euro, capitalurile speculative pierdeau mai mult de jumătate de profit. Aceste capitaluri au fost „Pavel”.
Abia când grosul capitalurilor speculative s-a retras nepenalizat Isărescu a dat drumul la curs, afectând pe cine? În principal economisirea internă. Cei care și-au plasat leii în titluri de stat românești (emisiunile ministerului de finanțe) au avut randamente de 7% pe an, dar deprecierea cu 4% a leului față de euro le-a redus randamentul spre 3%. Cu inflația de 10%, asta este o rețetă sigură de decapitalizare a economiilor românilor.
Dezechilibrele macroeconomice nu se creează peste noapte. A fost nevoie de acțiunile și inacțiunile perseverente ale lui Orban, Ciucă, Ciolacu, Isărescu și ale altora pentru a duce deficitul bugetar spre 9% din PIB în 2024, în condițiile menținerii ridicate a dobânzilor (dobânzile reprezentau în 2024 un sfert din deficit, respectiv 2,1% din PIB).
Doar cine a fost orb nu vedea amplificarea dezechilibrelor încă din 2022 și că sensul unor investiții strategice din România începe să se inverseze (spre exemplu, exit-ul Exxon Mobil), în același timp majorându-se presiunile inflaționiste, deficitul bugetar prin proastă administrare bugetară și datoria publică.
Eu am decriptat în mai 2022 ce vrea de fapt BNR: „inflație mult mai mare pe viitor și dobânzi mult mai mari în perioada următoare”. Pe cine „jefuiește” inflația? Pe „Petru”. Pe cine recompensează dobânzile mari? Pe „Pavel”.
Cred că este evident, acum, în 2026, că vrerea i s-a îndeplinit. Ba mai mult, a fost preluată de toate guvernările care au urmat, pentru că tot în mai 2022 Isărescu ne îndemna să ne calmăm și să mai bem câte „un ceai de tei”.
La scutul calmului ceaiului de tei, dezechilibrele s-au accentuat și au devenit chiar nesustenabile. Fără ceai de tei, Croația a aderat la zona euro (și la dobânzile mici de acolo) la 1 ianuarie 2023, iar Bulgaria, la 1 ianuarie 2026.
Isărescu nu a făcut niciun gest pentru reducerea dobânzilor de finanțare pentru „Petru”. L-ar fi deranjat prea mult pe „Pavel”?
Guvernul Bolojan a aplicat la virgulă rețeta „Jefuiește-l pe Petru ca să-l plătești pe Pavel”. A început prin tăierea burselor elevilor (înțeleg că acum are ceva și cu bursele sociale, pe care vrea să le plătească doar nouă luni din 12), a continuat cu majorarea TVA, a accizelor, a impozitelor locale, cu suprataxări prin CASS și cu inflație de neconceput, ca să ce?
Ca să îl plătească pe „Pavel”? Dobânzile plătite la datoria publică s-au majorat cu 16% în primele șase luni din 2026 față de perioada similară din 2025, după ce în 2025 s-au majorat cu 40% față de anul 2024.
Contribuția majorării facturii de dobânzi s-a văzut și în datoria publică a României, care a crescut ca-n război, fără să fie război.
Iar prin majorările de taxe care au împins economia în contracție economică, guvernul și-a manifestat în fapt înclinația spre delincvență financiară față de propria populație: a luat de la „Petru”, sub pretextul că îl plătește tot pe „Petru”. De fapt, l-a buzunărit pe „Petru” ca să nu se atingă de „Petrișorii lui” – cei care fac evaziunea cu TVA, din moment ce trei lei din zece din TVA care ar trebui să ajungă la buget, nu ajung?
Eu v-am avertizat din timp despre depășirea pragului de datorie publică de 60% din PIB, și puteți vedea în cifrele recente, cum, după o creștere de aproape 60 de miliarde de lei în doar primele cinci luni din acest an (până la un total de 1.194 de miliarde de lei datorie publică), nivelul acesteia a ajuns la 61,4% din PIB. Ceea ce înseamnă ce?
Conform Legii responsabilității fiscal-bugetare (Legea 69/2010), datoria trebuie să reintre într-un termen rezonabil, sub pragul de 60% din PIB. Cum? Prin înghețarea de cheltuieli. Adică, fără majorări, și, în esență, luarea de la „Petru” prin inflație (și eventual prin alte taxe majorate).
Dacă ne uităm la anul 2024, vom vedea că cheltuielile cu dobânzile au reprezentat 22% din factura salarială publică.
Peste un an, în 2025, pe fondul favorizării dobânzilor înalte, ponderea a crescut la 30% din factura salarială publică.
În primele șase luni din 2026, pe fondul continuării favorizării dobânzilor înalte și lipsei de performanță guvernamentală în gestionarea economiei, ponderea cheltuielilor cu dobânzile a crescut la 36% din factura salarială.
O nouă mimare a reformei și eventual o nouă înghețare și în 2027 a salariilor, pensiilor, alocațiilor, etc. (timp în care de fapt doar se iau bani de la „Petru” ca să fie plătiți „Pavel” și „Petrișorii”) nu va conduce decât la deteriorarea în continuare a raportului, adică la „stabilitatea în sărăcie” a populației României, sub pretextul „stabilității și reformei”.
Iar odată cu epuizarea motorului financiar PNRR, chiar de la 31 august, „Pavel” va încasa dobânzi și mai mari, printre altele și pentru că Isărescu încă se gândește să scadă un pic dobânzile pentru „Petru”. Care Petru, va continua să fie „jefuit” prin delincvența financiară guvernamentală, față de propria populație.
Iar dacă „Petru” își va pune la un moment dat întrebarea de ce tot el plătește, probabil va realiza că plătește pentru stabilitatea lui „Pavel” și a „Petrișorilor”- nu pentru a lui.
