Cum a crescut datoria publică a României ca-n război, fără să fie în război

În fapt, este la un nivel mai mare, potrivit calculelor mele, spre 62% din PIB. PIB-ul luat în calcul pentru noiembrie 2025 nu include inversarea abruptă a creșterii economice din trimestrul III 2025 și nici pe cea foarte puternică (-1,6 față de trimestrul IV 2024) înregistrată în trimestrul IV 2025 (când scăderea față de trimestrul precedent a fost chiar mai mare: -1,9%).

În plus, doar în luna decembrie 2025, guvernarea a majorat datoria publică cu încă 20 de miliarde de lei (încă patru miliarde de euro), astfel încât la final de 2025 datoria publică a ajuns la circa 1.140 de miliarde lei, iar factura anuală doar pentru dobânzi a depășit 10 miliarde de euro (creștere de 40% față de 2024).

Cum a urcat datoria publică în halul ăsta și ce înseamnă?

Faptic, datoria publică a urcat de la 372 de miliarde de lei la 1 ianuarie 2020 (35% din PIB) la 1.140 de miliarde de lei la 31 decembrie 2025 (62% din PIB). Ea reflectă „halul” în care economia a fost gestionată de politica fiscală pe de-o parte și de politică monetară, pe de altă parte.

Am explicat anterior de ce depășirea pragului de 60% din PIB (ca în Al Doilea Război Mondial, dar fără ca România să fie în război) este una critică. Pe scurt, în opinia mea, evoluția se datorează unor cauze strict interne, de gestiune a politicii de dobânzi de către Banca Națională a României (BNR), a cărei conducere numită politic și trasat ca prioritate zero lipsa de independență față de factorului politic și a ales deliberat sau nu, să țină isonul unor politici fiscale iresponsabile ale celor care i-au numit în mandate remunerate pentru unii și cu peste un milion de euro.

Factual, dezechilibrul major în privința datoriei a început în perioada pandemiei, atunci când autoritățile române, fie ele monetare sau fiscale, în loc să ia măsuri în favoarea populației afectate de oprirea temporară a activității, au ales să speculeze pandemia și să vulnerabilizeze pe termen lung capacitatea economiei de a se dezvolta.

Am semnalat acest lucru, chiar la acel moment, anticipând cu exactitate cronologia și, sugerând, în cel mai bun caz incompetența autorităților, iar în cel mai rău caz acțiunea concertată de îndepărtare definitivă a României de dobânzile mici din zona euro. 

Să o luăm cu începutul, din pandemie:

1. BNR a acționat prea târziu și prea puțin în ceea ce privește reducerea dobânzilor de finanțare ale statului român, companiilor și populației. În aprilie 2020 explicam și argumentele mele: „Obligațiile Consiliului de Administrație BNR condus de Mugur Isărescu primează în fața intereselor economiei naționale, inclusiv în criză”.
2. Menținând cu acest scop dobânzile ridicate în timp ce Polonia, Cehia, Ungaria, zona euro, SUA le reduceau până la aproape zero, ajunsesem spre exemplu în situația în care, în mai 2020, cu economia închisă, Guvernul condus de Florin Cîțu și BNR condusă de Mugur Isărescu, ne împrumutau la dobânzi de 75 de ori mai mari decât Austria, concluzionând: „băncile iau bani aproape gratis de pe extern și împrumută statul român la dobânzile astea”. Capitalurile „vagaboande” îl iubeau pe Mugur Isărescu.
3. Ca și consecință directă, avertizam în noiembrie 2020, că aceste politici contrare interesului economiei naționale, inclusiv în criză, au condus la situația în care, în numai 11 luni, guvernul României a făcut datorie publică mai mare decât în primii 19 ani de după revoluție.

Astfel, în anul 2020, datoria publică pe fondul acestor politici de speculare a pandemiei sărise deja, într-un singur an, cu circa 126 de miliarde de lei, de la 35% din PIB – nivel confortabil și finanțabil, la 46,6% din PIB în 2020.

Restul este istorie consemnată de către mine, pas cu pas, așa cum arătăm în aprilie 2025: pe cine vor da autoritățile române vina pentru că economia este scăpată de sub control. 

Actualizând pentru martie 2026, iată și performanțele BNR și ale guvernelor României, în raport cu parcursul european, echivalate în facturi enorme pentru români și pentru companiile românești:

• 28 de trimestre consecutive (șapte ani) de depășire a deficitului bugetar (care trebuie să fie mai mic de 3% din PIB), cu consecința creșterii nesustenabile a datoriei publice.
• 31 de trimestre consecutive (aproape 8 ani) în care rata inflației a fost mai mare decât criteriul de aderare la zone euro. Mulțumim, din inimă, sursei „Manole”.
• 33 de trimestre consecutive (ne apropiem de nouă ani?) în care România s-a împrumutat mult mai scump decât statele Uniunii Europene, respectiv a ratat criteriul ratelor de dobândă, cu consecința decapitalizării prin dobânzi înalte la credite a populației, a companiilor românești și a statului român, în condițiile în care și actualul guvern continuă să decapitalizeze compania, nu numai prin taxe majorate exorbitant (cu efect recesionist) ci și prin inflație mult mai mare decât în Uniunea Europeană.

Mulțumiri speciale trebuie să adresăm „țarului politicii monetare”, care ne-a hrănit și cu dobânzi înalte și cu inflație de necrezut pentru un stat membru UE-27.

Pentru cei care nu vor să își mai amintească, reamintesc ceea ce scriam în 10 mai 2022: „Isărescu vrea și inflație mai mare pe viitor, și dobânzi mult mai mari în perioada următoare”.

S-a îndeplinit vrerea lui Isărescu? 

Să vedem datele din următorul tabel, în centralizarea mea din datele oficiale, pe care vă rog să le comparați cu ținta de inflație a BNR de 2,5% +/- 1%.

Așadar, începând cu 1 ianuarie 2020 și până la 31 decembrie 2026 (estimarea mea)

• Cheltuielile cu dobânzile se majorează de aproape șase ori
• Datoria publică se majorează de aproape patru ori, de la 372 de miliarde de lei la 1.360 de miliarde de lei
• Inflația va înregistra aproape 10 ani de nivel mult peste media UE-27, cu consecința decapitalizării economiei românești.
• Cele mai mari derapaje s-au înregistrat începând cu 1 ianuarie 2022.

A vrut sau nu a vrut Mugur Isărescu și inflație mult mai mare și dobânzi mult mai mari, cu consecința decapitalizării economiei românești?

Părerea mea o știți încă din 2022, sau chiar de mai devreme (de mult mai devreme). Dar răspunsul poate să și-l ofere fiecare dintre noi.

În loc de concluzie:

• A fost România parte într-un război ca în a doua conflagrație mondială, care să justifice depășirea pragului de datorie publică de 60% din PIB?
• A trebuit să finanțeze România cheltuieli de război, astfel încât să justifice creșterea nesustenabilă a datoriei publice?
• A pierdut România teritorii generatoare de PIB, ca în război?
• A funcționat arma secretă a domnului Isărescu „ceaiul de tei”, în privința combaterii inflaționiste? Sau a fost doar o versiune a celebrului „Dormi liniștit! BNR lucrează pentru tine”?
• În cele 31 de trimestre  consecutive (aproape opt ani), în care Mugur Isărescu, Consiliile sale de Administrație și premierii săi au ratat criteriul inflației pentru aderarea la zona euro, câte milioane de euro a încasat guvernatorul BNR pentru această contra-performanță, care să îl îndreptățească eventual să afirme la un moment dat, în dispreț față de remunerațiile și contribuția directă a domniei sale la dezechilibre: „deficitul este al țării”?
• Și dacă deficitul e al țării, profiturile, ale cui sunt?

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.