Astra Giurgiu a câștigat primul titlu din istorie după ce Steaua s-a împiedicat de Pandurii, scor 1-1. Giurgiuvenii erau în cantonament pentru meciul de mâine cu Dinamo și au declanșat imediat fiesta. Antrenorul Marius Șumudică a încercat acum să pozeze într-un om modest, spunând că numele lui trebuie trecut ”undeva într-un colțișor”.”E pentru prima dată când trăiesc astfel de momente. Este extraordinar. E meritul jucătorilor. A fost un an greu, un an în care am format un grup puternic. Cred că nu poate fi pus la îndoială titlul nostru, am câștigat și sezonul regular, ni s-au înjumătățit punctele, apoi am câștigat și play-off-ul. Am practicat cel mai bun fotbal. Nu e meritul meu, e al băieților, undeva acolo trebuie scris și numele antrenorului”, a spus Șumudică.
Jucătorii de la Astra, noii campioni ai României, au declanșat fiesta. Fotbaliștii lui Marius Șumudică au văzut Steaua - Pandurii 1-1, scor care le-a asigurat titlul, la un restaurant din Giurgiu, apoi au declanșat fiesta.