De la Yverdon, Adrian Ursea se declară suporterul lui Mircea Lucescu: „Câți mare antrenori am avut la nivelul ăsta? Doar 2 în istorie, Piști Covaci și nea Mircea”. De ce spune că „noi suntem cei mai mari hoți de pe pământ”

Comentează
Arhiva foto

După antrenamentul de luni, 3 noiembrie, în jurul orei 19.00, Adrian Ursea (58 de ani), antrenorul lui Yverdon, a acceptat o discuție sinceră, de un ceas, despre fotbalul de azi.

Yverdon, extremă urgență

Libertatea: Adi, spune-mi ce obiectiv ai aici, la Yverdon?

Adrian Ursea: E echipă care a căzut din prima divizie, a fost ca un dezastru, un traumatism total. A trebuit să refac totul. Este un mare dezavantaj că, în momentul când pici, nu poți să ai același efectiv. E o listă care se dă înainte de campionat, poți să pui pe lista asta maximum 21 de jucători de peste 21 de ani.

Sunt trei statuturi. Jucători care sunt formați în fotbalul elvețian între 15 și 21 de ani cel puțin 3 ani. Se numesc jucători HTP. Al doilea statut este statutul de jucători non-HTP, toți jucătorii europeni. Și al treilea statut, jucători din afara comunității europene.

În lista asta de 21 de jucători peste 21 de ani, nu poți să ai decât 9 jucători non-HTP.

Challenge League este o ligă în care poți să dai șansa jucătorilor tineri.

Când am sosit erau 32 de jucători, 16 non-HTP și 6 străini. Din 32 de jucători, erau 22 de străini. A trebuit să-i dau afară, să fac selecția mea, să reconstruiesc totul, să demarez pregătirea foarte, foarte repede, într-o situație de urgență...

Ca obiectiv, pentru mine e foarte clar: în 2 ani trebuie să urcăm în prima ligă.

- Yverdon e deja sus, pe locul 3...

- Este ceva nemaipomenit. Am făcut demonstrație de fotbal la Aarau, la lider, nu că i-am bătut. A trebuit să schimb practic tot efectivul. Eu am plecat de la o foaie albă...

Au venit americanii

- Până la ora asta e mai mult decât sperai?

- Este cu mult mai mult, peste speranțele mele. De-asta eu sunt și mai încrezător a doua parte a campionatului, trebuia să stabilizez, să pot să dau viață la ce vreau să construiesc aici.

- Dacă ar promova, clubul e pregătit financiar?

- De departe! Acum 3 ani, clubul a fost cumpărat de un om de afaceri american. Este vorba să se facă un stadion nou, să se construiască.

- Știu că reușești să te izolezi cumva și nu prea îți place să vorbești despre fotbalul românesc... Totuși, dacă te sună cineva din țară?

- Păi, m-au sunat. Le-am spus că nu vin. Ca să pot să am șanse de reușită, trebuie neapărat să cunosc contextul în care o să „evoluez”. Or, la ceea ce văd, la ceea ce aud...

Au fost mai multe discuții, cu Argeșul, de exemplu, m-au contactat direct, a fost și U Cluj, la un moment dat. Dar nu am mers până la capăt.

Argeș și U Cluj, Brest și Dijon

- Ai antrenat Nice, îmi închipui că au fost oferte de la echipe importante.

- Am negociat cu Brest, am fost în discuții cu Dijon... Eu, când mă duc și vorbesc cu un președinte, nu mă arunc în cap. N-am nevoie de bani sau mai știu eu ce. Eu vreau să am un proiect, să știu că am șanse să reușesc.

Este o presiune enormă pe noi, antrenorii. Este o meserie foarte dificilă, dar pasionantă, care te ține 24 de ore din 24, 365 de zile din 365.

„Nu poți să te joci cu cluburile”

- Ai regretat vreodată vreo ofertă pe care ai refuzat-o?

- Niciodată. Pentru că știu că în momentul când am refuzat sau când nu s-a făcut, am calculat totul. Nu poți să te joci cu cluburile. Eu am mare respect pentru cluburi, indiferent la ce nivel sunt și cum sunt și cum sunt conduse.

Dacă mă angajez ca antrenor, trebuie să mă ascult, el e „specialistul terenului”. Dacă vrei să angajezi o marionetă, pune o păpușă și gata!

- Apropo, ți-a impus ceva vreun patron, vreodată?

- Nu, pentru că de la bun început eu pun lucrurile la punct. La Yverdon avem un director financiar și un director de marketing. Pe linia sportivă, un director sportiv și cu mine. Nu e nimeni altcineva.

- Ce zici de Mircea Lucescu, selecționer la 80 de ani?

- Excepțional. E singurul om care poate să salveze fotbalul românesc. Dar când văd că inclusiv cu o personalitate a lui Mircea Lucescu avem curajul să ne comportăm cum să ne comportăm.

- S-a scris că a adormit pe masa de masaj...

- Găsești explicațiile de ce nu vreau să aud de România. Este ceva de neconceput. Noi nu ne dăm seama de ce și nu știm să prețuim un asemenea antrenor. Noi ne permitem să vorbim de toți când suntem „nobody”.

„Ascultați-l și puneți în aplicare ce spune”

- Ai avut contacte cu nea Mircea?

- Când era la Șahior sau Dinamo Kiev, venea în toate cantonamentele aici, la Yverdon sau la Meyrin. Mă duceam să văd antrenamentele. Pentru pentru mine, Mircea Lucescu este un model. Câți mare antrenori am avut la nivelul ăsta? Am avut doar doi în istorie. Piști Covaci și Mircea Lucescu. Hai să fim serioși. Hai să fim serioși.

Cum reconstruim fotbalul românesc? Noi nu ne dăm seama în ce mocirlă suntem. Cum îl reconstruim? Păi, ascultați-l. Ascultați-l, Mihai. Ascultați-l și încercați să puneți în aplicare ce spune Mircea Lucescu. Oameni buni, noi nu ne dăm seama. Este o somitate.

Ce fac americanii? Se duc, cumpără și îi atrag în Statele Unite. Ce cumpără? Cumpără materiale? Nu, se duc și cumpără creiere. Pentru că știu că ideile sunt la baza oricărui progres.

Când urlă Hagi, toată lumea râde de el, că vorbește nu știu cum, că nu știu ce. Dar când urlă și spune ce spune, vă spune adevărul. Pentru că a trăit și știe ce e la Barcelona, știe ce e la Real Madrid și a văzut infrastructura care s-a creat. Și noi ce facem? Tăcem în gură. Nu facem nimic. Sistemul nu reacționează. Ideile sunt prezente. Mai ales acum, când mai e unul ca Lucescu.

- Adi, avem puțini speciaiști, de ce nu veniți acasă, să dați o mână de ajutor?

- Pentru ce, Mihai?

- Păi, să puneți umărul, să reformați fotbalul.

- Toată lumea este într-un război contra lui Hagi, contra lui Lucescu... De ce? Pentru că oamenii au cunoscut o altă realitate și suntem incapabili să înțelegem ceea ce spun...

Lasă-l să facă sau cel puțin ascultă și fă ce spune. Astăzi, România are o șansă enormă, să aibă unul dintre cei mai buni antrenori din ultimii 25 de ani.

Publicul românesc nu așteaptă decât să se inflameze. Dar ca să se inflameze, trebuie să știi ce să faci și cum să aduci, să construiești ceva ca să poți să te măsori la cel mai bun din lume

- Ce zici de FC Basel - FCSB, de joi?

- Basel este o echipă Shaqiri-dependentă! E jucătorul care face diferența. A câștigat singur campionatul trecut.

- Îl au și pe Philip Otele, care a jucat în România, la UTA și CFR Cluj.

- Asta este semnul că se poate face treabă bună și în România.

Cu datele, ca femeia în bikini

- Cum ești cu IA-ul, folosești inteligența artificială?

- Inteligența artificială e aici (arată spre cap).

- Păi, nu folosești volumul de date de la firmele care măsoară paramametri atinși de jucători?

- Cu datele e ca bikini la o femeie. Adică îți arată ceva, dar nu-ți arată, totuși, esențialul! Problema care e dacă îți dau o pasă și tu ești între doi adversari și imediat după ce ai mingea, ai pierdut-o, pasa asta valorează zero. Dar e considerată ca și cum ar fi o pasă bună. Un exemplu printre multe altele.

„Noi suntem cei mai mari hoți de pe Pământ”

- Adi, ce înseamnă un antrenor?

- Noi suntem cei mai mari hoți care există pe Pământ. Pentru că furăm toate ideile, din toate părțile. Asta este meseria mea. Trebuie să furi de la celălalt, să treci totul prin filtrul tău personal...

- Ultima oară mi-ai zis că vrei să te duci în Africa. Ai ajuns?

- Nu, dar mi-ar plăcea mult de tot într-un safari...

„Eu sunt Dante number 1, da?”

- Puțină lume știe că te cheamă Dante? De la ce? De la Divina Comedia, de la Infernul...?

- Bunicul meu se numea Dante. Și când eu m-am născut, părinții au ținut neapărat ca să-mi dea numele lui.

Am o anecdotă din perioada în care eram la Nice. Am ajuns acolo și, după mine, a venit fundașul brazilian Dante, un monument, joacă și azi, am rămas prieteni buni.

Când l-am transferat, i-am spus: „Uite, ca să fim clari, din prima. Am ajuns înaintea ta, Dante numărul 1 sunt eu!”

- Cum ți se pare fotbalul de azi?

- A devenit mult mai intens, mult mai bine organizat. Să rezum, primești mingea și nu mai ai timp, trebuie să gândești dinainte ce ai de făcut..

Când eram junior la Petrolul, am avut șansa să am unul dintre cei mai buni antrenori la momentul acela, era Noni Lindemberg, care ne spunea că trebuie să te uiți și să te informezi înainte să primești mingea.

Azi, în permanență, ești în criză de timp și de spațiu. Trebuie ca să formezi jucătorii să fie capabili să rezolve această criză de timp și criză de spațiu.

Tehnica și condiția fizică nu sunt decât două mijloace la dispoziția unui jucător ca să rezolve o situație.

Jucătorii foarte mari erau și sunt capabili să închidă ochii și să știe unde sunt adversarii și colegii tot timpul. Îmi vine acum exemplul lui Platini.

Dacă vrem să avem jucători foarte mari, trebuie să facem de așa natură ca să avem jucători inteligenți. Este calitatea, cel puțin pentru mine, numărul unu.

În 1987, Anghel Iordănescu m-a vrut la Steaua, după ce echipa din Ghencea cucerise Cupa Campionilor. Tata lucra în cadrul Armatei, părea simplu de bătut palma. Până la urmă, am convenit cu familia să rămân la Petrolul, să termin Facultatea de Petrol și Gaze. Urma să devin inginer. Mai târziu, m-a cerut Dinamo, marea mea dorință era să lucrez cu Mircea Lucescu. Până la urmă a fost să fie Dinamo II, cum se zicea, adică Victoria.

Cum a decis să devină antrenor

Ursea s-a accidentat grav în septembrie 1992, ruptură de ligamente încrucișate la genunchiul stâng. A stat 7 luni și jumătate pe margine, a tras ca un nebun și s-a recuperat complet. Dar a avut timp să reflecteze și a înțeles că îi mai trebuie o opțiune pentru momentul când va pune ghetele în cui. A ales să devină antrenor, s-a înscris la cursuri. Pas cu pas, a ajuns până la licența Pro.

Carte de vizită

Adrian Dante Ursea

  • Data nașterii: 14 septembrie 1967 (Slobozia)
  • Înălțime/greutate: 1,72 m/63 kg
  • Debut în Divizia A: 30 noiembrie 1986: Univ. Craiova - Petrolul 0-0 Ultimul joc în Divizia A: 17 decembrie 1994: Oțelul Galați - Rapid 4-0
  • Cariera: Petrolul (1975-1988, 1990-1992), Victoria (1988-1990), Locarno (1992), Chenois (1992-1994), Rapid (1994), Etoile Carouge (1995), Bulle, Vevey (1995-1996), Stade Nyonnais (1996-2000)
  • Total Divizia A: 148 meciuri/20 goluri
  • Total cupe europene: 11/0
  • 43 de selecții la naționale de juniori (U16, U18 și U21). 4 selecții pentru România.
  • Antrenor: Lausanne-Sport U21 (1997-2000), Vevey (liga a treia, 2000-2001), Servette (director tehnic, antrenor secund, antrenor principal, manager), Meyrin (liga a doua), Neuchatel Xamax (2006-2011, 2012-2016 - director tehnic și de formare, antrenor asistent al primei echipe, antrenor Under 18), Nice (2018-2020, asistent, 2021 - principal), Etoile Carouge (2023-2025), Yverdon.
  • A ocupat diferite posturi în cadrul Federației Elvețiene de Fotbal (instructor formator, membru în stafful naționalelor U18 și U19, instructor pentru obținerea licențelor de antrenor, responsabil al proiectului „Ecole militaire”).
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
08:45
Cum și-a găsit Mirela Vaida cei trei copii când s-a întors de la „Asia Express” 2026. „Nu mai avea doi dinți. Dezordine, lucruri stricate...”
08:33
Primăria New York publică 173.000 de documente despre calitatea aerului după 11 septembrie 2001
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!