De Daria Maria Diaconu,

Simona Halep (28 de ani, 5 WTA) a învins-o pe Bianca Andreescu (19 ani, 4 WTA) 3-6, 7-6(6), 6-3, în grupele Turneului Campioanelor, care se desfășoară la Shenzen.

Simona Halep
Bianca Andreescu

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a făcut o analiză după disputa dintre cele două jucătoare de tenis.

„A fost un meci fascinant datorită stilului diferit al celor două jucătoare. Bianca Andreescu are un stil complex și variat. Simona a venit cu raliuri, arma ei atomică, și cu capacitatea ei de a ține mingea în teren. A dat drumul la picioare, în special, în setul doi.

Simona, în primul set, a fost cam «rusty», cum spunea Cahill, cam ruginită, pentru că nu avea meciuri în ultima vreme. Apoi s-a dezmorțit în setul doi. A dat drumul la picioare și a început să-i trimită multe mingi înapoi zvăpăiatei și talentatei Bianca Andreescu. Meciul s-a jucat la sfârșitul setului doi, acolo unde a avut minge de meci Andreescu. Simona a gestionat excepțional acel moment, din punct de vedere nervos. A fost foarte stăpână pe ea și am fost sigur ca setul trei îl va câștiga Simona

Bianca are 19 ani- 20 de ani. Nu poți să vii cu slăbiciuni fizice de felul ăsta, la vârsta asta. Poate că ar trebui să mai dea 2-3 kilograme jos. Andreescu a avut probleme la spate, dar asta nu o scuză în niciun fel. A fost o victorie a spiritului de luptă și a experienței superioare a Simonei”, a declarat Cristian Tudor Popescu la Digi 24, potrivit gsp.ro.

FOTO: EPA

Citeşte şi:

În fiecare lună, în jur de 1.000 de deținuți părăsesc închisorile, pe poarta recursului compensatoriu!

Un liceu din Buzău e reabilitat cu muncitori indieni, iar o stradă e reparată cu muncitori din Vietnam. Firmele de construcții nu mai găsesc forță de muncă în România

25 de copii români, din lotul de karate juniori, prinși în mijlocul violențelor din Santiago de Chile. Mărturie din infernul sud-american: “Studenții bat cu linguri în tigăi în fața tancurilor”

O voce puternică a politicii Suediei, cea mai usturătoare GAFĂ despre România. Până și presa suedeză s-a amuzat
GSP.RO

O voce puternică a politicii Suediei, cea mai usturătoare GAFĂ despre România. Până și presa suedeză s-a amuzat

Horoscop 19 noiembrie 2019. Balanțele nu acceptă jumătăți de măsură
HOROSCOP

Horoscop 19 noiembrie 2019. Balanțele nu acceptă jumătăți de măsură