Puștiul s-a trasnferat recent de la Voluntari la Viitorul. ”Este foarte talentat și își dorește să reușească. E și foarte serios. Trebuie să ai și ceva șansă! A crescut 30 de centimetri, în ultimele 14 luni. S-a așezat, din punct de vedere fizic, încet-încet. În perioada de creștere, îl dureau genunchii.

Nu știu ce mănâncă tinerii din ziua de azi, dar cresc foarte mult și foarte repede! Nioolas are 1,86, la 15 ani și jumătate. Eu aveam 1,8 metri, la vârsta lui, și eram cel mai înalt din clasă. Din ce spun specialiștii, Nicholas se va duce la 1,9-1,92 metri, tocmai bun să dea cu capul, venind din linia a doua, ca mijlocaș central”, a spus fostul căpitan al Barcelonei, pentru ”Libertatea”.

”Nu îi voi lua preparator special, va lucra cu cel de la club. Mușchii se pun repede. Trebuie lucrat la tehnică. Deși, poți face carieră și fără tehnică. Am jucat, la Tottenham, alături de Sol Campbell, o namilă de om, nu era deloc un jucător fin. Apoi, Tony Adams, avea forță, o dădea la mijlocaș, 10 metri! Și au făcut carieră.

Citește și:

REPORTAJ EXCLUSIV / Nicolas, prima zi la echipa națională a României. Adus cu o mașină de lux, fiul lui Gică Popescu a îmbrăcat tricoul ”Baciului” și a jucat un biliard | VIDEO

Urmărește-ne pe Google News
Selfieurile ucigașe! 10 poze făcute fix înainte ca protagoniștii să moară! ATENȚIE, IMAGINI SENSIBILE
GSP.RO
Selfieurile ucigașe! 10 poze făcute fix înainte ca protagoniștii să moară! ATENȚIE, IMAGINI SENSIBILE
ȘOC TOTAL! De ce Vladimir Putin nu își mișcă mâna dreaptă ca pe stânga, atunci când merge. Motivul s-a aflat acum
Playtech.ro
ȘOC TOTAL! De ce Vladimir Putin nu își mișcă mâna dreaptă ca pe stânga, atunci când merge. Motivul s-a aflat acum
Irinel a ales să facă o școală profesională, iar acum angajatorii se întrec în oferte. Salariile ajung la 10.000 de lei
Observatornews.ro
Irinel a ales să facă o școală profesională, iar acum angajatorii se întrec în oferte. Salariile ajung la 10.000 de lei
Horoscop 3 iulie 2022. Scorpionii ar vrea să aibă parte de o zi senină, fără complicații și dureri de cap, dar este destul de complicat
HOROSCOP
Horoscop 3 iulie 2022. Scorpionii ar vrea să aibă parte de o zi senină, fără complicații și dureri de cap, dar este destul de complicat
Reacția încredibilă a unui șofer oprit de polițiști în trafic. Polițist: „Nu mai aveți voie sa conduceți din momentul asta"
Știrileprotv.ro
Reacția încredibilă a unui șofer oprit de polițiști în trafic. Polițist: „Nu mai aveți voie sa conduceți din momentul asta"
A fost campioană europeană, iar acum este actriţă în filme pentru adulţi. Sărăcia cumplită a împins-o la acest lucru
Orangesport.ro
A fost campioană europeană, iar acum este actriţă în filme pentru adulţi. Sărăcia cumplită a împins-o la acest lucru
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea