FRF a premiat cele mai bune echipe de elevi din țară

Comentează

FRF a premiat cele mai bune echipe de elevi din țară. Duminică, la Centrul Național de Fotbal Buftea, au avut loc finalele Cupei Tymbark Junior, cea mai importantă competiție de fotbal din țară dedicată elevilor. Cei mai talentați copii U10 și U12, băieți și fete, au ridicat trofeul de campioni!

În perioada 1-3 iunie, la baza de pregătire a echipelor naționale de fotbal ale României s-a desfășurat turneul final al Cupei Tymbark Junior. Competiția este organizată de Federația Română de Fotbal în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale. Partenerul oficial al competiției este Maspex România prin brandul Tymbark.

Duminică s-au disputat finalele mici și meciurile care au decis campionii celei de-a doua ediții. Sub privirile a doi foști internaționali români, Miodrag Belodedici și Ion Vlădoiu, copiii, băieți și fete, s-au întrecut în faze spectaculoase și au sărbătorit fiecare gol înscris. La final, toți participanții la turneul final, cei mai buni din cei 124.759 de elevi înscriși în competiție, au fost premiați de reprezentanții FRF, ai Inspectoratului Școlar și ai Maspex România.

Rezultatele înregistrate în finalele de duminică și câștigătorii premiilor individuale:

U10 băiețiFinala mică
Școala Gimnazială nr. 11 – Buzău vs Școala Gimnazială „Miron Costin” 0-3
Finala mare
Colegiul Național „Traian Lalescu” – Reșița vs Școala Gimnazială nr. 190 – București 1-3
Cel mai bun portar: Lucas Caea (Școala Gimnazială nr. 190 – București)
Cel mai bun jucător: Ianis Fabian Doană (Colegiul Național „Traian Lalescu” – Reșița)
Jucătorul finalei: Luca Bărbulescu (Școala Gimnazială nr. 190 – București)





U10 feteFinala mică
Școala Gimnazială „Decebal” vs Școala Gimnazială Pui – jud. Hunedoara 0-0, 2-1 la lovituri de departajare
Finala mareȘcoala Gimnazială Rîmnicelu – Brăila vs Școala Gimnazială nr. 18 – Baia Mare 3-0
Cel mai bun portar: Ionica Costin (Școala Gimnazială Rîmnicelu – Brăila)
Cel mai bun jucător: Lorena Mihăilescu (Școala Gimnazială Pui – jud. Hunedoara)
Jucătorul finalei: Gabriela Jercan (Școala Gimnazială Rîmnicelu – Brăila)




U12 băiețiFinala mică
Colegiul Național „Octavian Goga” – Marghita vs Șc. Gimnazială „Ion Agârbiceanu” – Cluj-Napoca 0-0, 2-0 la lovituri de departajare
Finala mare
Școala Gimnazială nr. 11 – Buzău vs Șc. Gimnazială „Mihai Eminescu” – Pitești 0-7
Cel mai bun portar: Alexandru Costea (Șc. Gimnazială „Mihai Eminescu” – Pitești)
Cel mai bun jucător: Alexandru Stoian (Șc. Gimnazială „Mihai Eminescu” – Pitești)
Jucătorul finalei: Alexandru Ionică (Șc. Gimnazială „Mihai Eminescu” – Pitești)





U12 feteFinala mică
Școala Gimnazială „Leon Dănăilă” – Dărăbani vs Școala Gimnazială Tichilești – jud. Brăila 1-1, 4-3 la lovituri de departajare
Finala mare
Școala Gimnazială Segarcea – jud. Dolj vs Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu” – Cluj-Napoca 2-3
Cel mai bun portar: Ștefania Dumitru (Școala Gimnazială Segarcea – jud. Dolj)
Cel mai bun jucător: Simona Sigheartău (Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu” – Cluj-Napoca)
Jucătorul finalei: Sonia Bumbar (Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu” – Cluj-Napoca)





Citește și: EXCLUSIV VIDEO/Sindromul Italia, suferința celor dezrădăcinate, desconsiderate, dezamăgite, umilite. Prizonierele durerii caută, la Socola, drumul spre eliberare

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un magazin Lidl modern este surprins din exterior, cu intrarea largă și logo-ul vizibil deasupra ușilor automate. În fața clădirii se află parcarea și zona pentru cărucioare, sugerând acces facil pentru clienți.
21:05
Produsul viral în toată Europa ajunge în magazinele Lidl din România. Se va găsi în ediție limitată
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
20:31
Gestul pe care Călin Georgescu a vrut să-l facă, dar a fost împiedicat de polițiști când a fost preluat și dus la Arestul Capitalei
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
17:48
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
17:24
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Radu Miruță a venit cu trei generali la audierile din comisiile parlamentare și a fost acuzat că i s-au „șoptit” răspunsuri. Foto: Hepta
19:09
De ce au fost cadre militare în Parlament la audierea ministrului Radu Miruță pentru Guvernul Mureșan: „De obicei”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
19:53
Siegfried Mureșan a reacționat după ce Nicușor Dan a spus că „alegerile anticipate nu sunt o soluție” și „România își va păstra traiectoria financiară”
Ultimele știri
22:02
Toate magazinele Metro au fost confiscate de stat în Rusia, după ce Putin a semnat decretul: „Administrare temporară”
21:42
Drona prăbușită în Brăila a avut încărcătură explozivă și s-a detonat la impactul cu solul, anunță MApN
21:33
Primele obuziere K9 Tunetul au sosit în România. Ce pot face blindatele sud-coreene de peste 4 miliarde de lei
21:26
Noi detalii despre copilăria lui Vladimir Putin: sărăcie, bătăi și un tată bețiv: „Alcoolic înrăit. I-a scos ochiul cu furca”
TRENDING
17:50
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Analiză
18:30
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
21:50
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
Colesterol sub control
20:39
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
ECG gratuit in farmacii
17:23
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
17:05
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
17:05
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
16:37
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Cât câștigă un român in Irlanda ca muncitor necalificat. Sursă foto: Captură video/ Youtube/ Gigi Cristea-De la zero.
19:21
Un român a spus cât câștigă în Irlanda și ce loc de muncă și-a găsit: „Destul de bine pentru un salahor ca mine”
Trei polițiști care patrulează pe stradă
17:24
Un român i-a atacat cu o bară de fier pe polițiștii pe care chiar el îi chemase. Un agent a fost rănit, în Viena
Siegfried Mureșan, depunere program de guvernare și listă de miniștri la Parlamentul României - 26 septembrie 2026
17:11
Curtea de Apel București a luat decizia în cazul cererii Asociației Italienilor privind desemnarea lui Siegfried Mureșan
Primele 9 vehicule amfibii de asalt AAV-7 au intrat oficial în dotarea Forțelor Navale Române, la Babadag. România a comandat un lot de 65 de blindate din SUA. Foto: Facebook / Ministerul Apărării Naționale, România
16:30
Cum arată amfibiile de asalt AAV-7 primite de militarii români din SUA și ce misiune vor avea în Delta Dunării
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri