Gaz Metan a revenit de la 0-2 în meciul cu Ceahlăul şi a obţinut un punct. Medieşenii şi-au propus un obiectiv îndrăzneţ pentru următoarele două meciuri, cu Petrolul şi Astra: 6 puncte.
"Am pierdut două puncte, ne aşteptam să avem un meci greu. Nu am profitat de ocaziile pe care le-am avut. Am jucat mai bine în a doua repriză. Chiar şi în 10 oameni, am simţit ca puteam mai mult. Am dat dovada de o atitudine bună şi am egalat. Alexandru Curtean, de când avenit s-a pregatit separat, trebuie sa lucreze la forma fizică, va juca cu siguranţă bine în acest campionat.
Îmi propun să câştigăm ambele meciuri, cu Petrolul şi Astra. De ce nu? Vom încerca să jucăm cât mai bine în meciul care urmează şi să obţinem un rezultat bun cu Petrolul", a declarat Cristi Dulca la Look TV.