„Fără probleme sunt Steaua, FC Voluntari, Concordia Chiajna, CSU Craiova şi ACS Poli Timişoara”, a anunţat Viorel Duru, directorul Departamentului de Licenţiere din cadrul FRF. 

Într-un comunicat de presă semnat de preşedintele clubului, Florin Prunea, CSMS Iaşi susţine că şi-a rezolvat problemele până la 30 septembrie, primul termen de graţie, după care intră în vigoare depunctările. 

„Pentru o corectă informare a suporterilor echipei şi a tuturor celor interesaţi, dorim să precizăm că CSMS Iaşi a raportat datorii financiare neachitate la data de 30 iunie 2015, însă acestea au fost achitate integral înainte de 30 septembrie 2015, conform cerinţelor Regulamentului privind procedurile de monitorizare financiară a cluburilor de Liga I.

În acest sens, toate documentele doveditoare au fost transmise în termen regulamentar către Administraţia de monitorizare financiară din cadrul FRF, pericolul de depunctare a clubului fiind inexistent.

Astfel dorim să ne exprimăm dezaprobarea faţă de declaraţiile publice făcute, fără o documentare temeinică prealabilă, de persoane abilitate din cadrul FRF şi de însuşi preşedintele FRF, declaraţii ce pot duce la destabilizarea atmosferei în sânul echipei şi crea nelinişte în rândul suporterilor”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.