Roger Federer (35 de ani) l-a învins duminica trecută pe Rafael Nadal (30 de ani) în finala Australian Open. Elvețianul s-a trezit însă acuzat că a trișat în timpul partidei la finalul căreia a câștiat al 18-lea trofeu de Mare Șlem.

Fostul tenisman australian Pat Cash (51 de ani) a pretins că intervenția medicului, solicitată de Roger Federer în timpul finalei cu Rafael Nadal din cauza unor presupuse dureri la picior, nu a fost consecința unei nevoi reale, ci a reprezentat o “tragere de timp” a elvețianului. “A fost trișare, și a fost permisă. Este regulamentară, dar incorectă”, a declarat fostul număr 4 ATP, citat de BBC.

Copiii lui Federer au umplut trofeul cu jucării

În altă ordine de idei, Roger Federer a dezvăluit ce soartă a avut trofeul câștigat la Melbourne, în seara care a urmat victoriei asupra lui Rafael Nadal. “Când m-am întors de la petrecere, una dintre fetițe a și înfășcat trofeul. A venit și unul dintre băieței și a început nebunia. Au început să-l pipăie, să-l analizeze și să-l umple cu jucării”, a explicat cel considerat cel mai bun jucător din istoria tenisului. Roger și soția lui, Mirka, au două perechi de gemeni: fiicele Myla Rose și Charlene Riva (născute în iulie 2009) și fiii Leo și Lennart (născuți în mai 2014).

102 milioane de dolari este suma câștigată de Roger Federer din tenis.

Roger Federer a triumfat la Australian Open la 35 de ani și 5 luni, detaliu care îl transformă în al doilea cel mai “bătrân” tenisman care reușește o asemenea performanță, după Ken Rosewall, care a câștigat turneul de la Melbourne în 1972, la 37 de ani. Elvețianul a învins patru jucători de top 10 în drumul către trofeu (Berdych, Nishikori, Wawrinka și Nadal), ceea ce nu se mai întâmplase din 1982, când Mats Wilander s-a impus la Roland Garros.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.