Sergio Ramos l-a lovit și pe Karius! Cea mai ciudată explicație pentru gafele portarului ”cormoranilor”.
„Măcelarul” Sergio Ramos l-a „aranjat”, cu puțin înainte de gafa din minutul 51, și pe portarul Karius.
Poate tocmai astfel se explică teribila gafă de la primul gol al madrilenilor în finala Ligii Campionilor.
Sergio Ramos și-a atras oprobiul întregii planete, mai puțin fanii celor de la Real Madrid, după ce l-a scos din joc mișelește pe Mo Salah, cel mai periculos jucător al englezilor.
Nemții s-au uitat mai atent la partidă și au observat că, nu cu mult înainte de momentul teribilei gafe din minutul 51, Karius a fost lovit violent peste față de Sergio Ramos.Marele Oliver Kahn l-a atenționat pe Karius că și-a cam distrus cariera."Nu-mi amintesc să fi văzut erori mai evidente și mai brutale. Se poate întâmpla, însă în finală este chiar dramatic. Nu va fi deloc ușor să-și scoată din cap o asemenea seară de coșmar, care riscă să îi distrugă toată cariera.Există destui cretini care vor avea grijă să-i reamintească mereu de acest meci cu Real", a declarat fostul mare portar german despre "groparul" lui Liverpool de aseară.
Karius a postat un prim mesaj în care și-a explicat greșelile și și-a asumat vina eșecului.
”N-am dormit deloc până acum... scenele încă se derulează în capul meu iar şi iar... Îmi cer infinit scuze colegilor mei, vouă - fanilor şi tuturor celor din staff. Ştiu că am dat-o în bară cu cele două gafe şi că v-am dezamăgit.Aşa cum am zis, mi-ar plăcea să dau timpul înapoi, dar nu este posibil. Este cu atât mai rău cu cât toţi simţeam că puteam să o învingem pe Real Madrid şi am fost mult timp în joc. Le mulţumesc fanilor noştri incredibili, care au venit la Kiev şi m-au susţinut chiar şi după meci. Încă o dată mi-aţi arătat ce familie mare suntem. Vă mulţumesc tuturor şi vom reveni împreună mai puternici!”, a fost mesajul postat de Karius pe contul său de Twitter.
Alte imagini scandaloase cu Ramos au fost descoperite de egipteni. După ce l-a scos din joc pe Mo Salah, spaniolul râdea cu gura până la urechi, vizibil mulțumit de „realizarea” sa.