Simona Halep (24 de ani, locul 5 WTA) se pregătește să ia startul la US Open, turneu care va începe pe 29 august. Românca a vorbit despre progresele înregistrate și despre felul în care se menține în formă înaintea ultimului turneu de Mare Șlem al anului.

US Open se dispută într-o perioadă în care Simona Halep este în mare formă. O demonstrează nu doar cele 13 victorii consecutive obținute în ultimele două luni sau cele două titluri obținute în intervalul amintit, ci mai ales faptul că bookmakerii o consideră a doua favorită la câștigarea turneului de la Flashing Meadows, chiar dacă ocupă “doar” locul 5 în ierarhia WTA.

Iar încrederea specialiștilor în jucătoarea de tenis din România este dublată de încrederea constănțencei în propriile forțe. “Mă simt puternică. Cred că aceasta este perioada în care pot rămâne puternică și la nivel psihic. Simt jocul, simt că am atins un nivel bun”, a declarat Simona Halep, citată de site-ul wtatennis.com.

Nu-i place să stea prea mult la New York

O bună parte a acestor progrese se datorează colaborării cu antrenorul australian Darren Cahill. ”Datorită lui, am mai multă încredere în mine și am o tactică superioară. Îmi dă sfaturi utile despre adversare și despre cum trebuie să joc”, a continuat românca.

Simona Halep a vorbit și despre condiția ce trebuie îndeplinită pentru a avea parte de un turneu reușit la US Open: “Merg la culcare în jurul orei 22:00 și mă trezesc la 8:00 sau la 9:00. Trebuie să dorm ca un bebeluș”. Constănțeanca a mai mărturisit că se satură, dacă petrece prea mult timp la New York, orașul care găzduiește turneul de Mare Șlem american.

“Îmi place să stau aici trei, patru săptămâni. Mai mult nu pot, pentru că mă satur. Dar acum mi-e mai drag, pentru că anul trecut am jucat semifinale aici. Am descoperit chiar și mai multe restaurante. Anul acesta voi sta la un hotel bun, așa că voi încerca să mă distrez”, a încheiat Halep.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.