Între româncă și nordică există o distanță de doar 300 de puncte în clasamentul WTA.  ”Toată lumea vrea să fie numărul 1”, a admis Wozniacki, care spre deosebire de Halep, are trecere la sponsorul de echipament Adidas, fiind socotită un produs de marketing mai bun decât fata din Constanța.

”Dar, pentru mine, este ceva pe care l-am făcut înainte și, evident, ar fi frumos să o fac din nou. Dar, sincer, cred că mă gândesc mai mult să fiu în finală, să am trofee, să ridic cupe deasupra capului”, a spus, ieri, Caroline (27 de ani, locul 2 WTA).

Caroline Wozniacki a pierdut, duminică, finala de la Auckland, în fața Juliei Georges, Germania. Cel mai bun rezultat la Australian Open sunt, pentru ”Caro” semifinalele din 2011. Din 2012, daneza n-a depășit runda a patra, la Melbourne, și rânvește, la fel ca și Halep (26 de ani, locul 1 WTA), la primul trofeu de Mare Șlem din carieră.

Antrenată de tatăl său, Piotr, Caroline are rezultate de când și-a oficializat relația cu fostul baschetbalist american David Lee, care i-a devenit logodnic. A fost pe locul 1 mondial pe 11 octombrie 2010, în vreme ce halep a urcat pe această poziție onorantă pe 9 octombrie 2017.

Uluitor cum a vorbit Anamaria Prodan despre primul ei soț, Tiberiu Dumitrescu: „E sufletul meu şi ..."
PARTENERI - GSP.RO
Uluitor cum a vorbit Anamaria Prodan despre primul ei soț, Tiberiu Dumitrescu: „E sufletul meu şi ..."
Alimentul nociv pe care românii îl consumă în exces. Era considerat gustarea perfectă
PARTENERI - PLAYTECH
Alimentul nociv pe care românii îl consumă în exces. Era considerat gustarea perfectă
Horoscop 19 septembrie 2020. Scorpionii sunt iritați discuțiile fără finalitate sau cele care îi limitează
HOROSCOP
Horoscop 19 septembrie 2020. Scorpionii sunt iritați discuțiile fără finalitate sau cele care îi limitează
Ce nebunie! Anamaria Prodan s-a cuplat cu logodnicul unei prietene bune. Este incredibil ce a urmat
Telekomsport
Ce nebunie! Anamaria Prodan s-a cuplat cu logodnicul unei prietene bune. Este incredibil ce a urmat