Marius Șumudică s-a despărțit zilele trecute de Kayserispor, dar și-a decis deja viitorul. Antrenorul despre care se spunea că este în cărți să vină la CFR Cluj din vară nu vrea să revină în Liga 1.

„Cred că peste 80 la sută mă voi întoarce în Turcia. Deja am câteva discuţii. Dacă nu, prefer să plec în străinătate sau mai bine să aştept până îmi găsesc vreo ofertă.Nu mai sunt Şumudică exhbiţionistul, ăla care stătea pe margine și se certa cu toată lumea.

Șumudică a decis ce face după despărțirea de Kayserispor: „Prefer să stau acasă și să mă apuc de pictură!”

Mi-am dat seama că am avut de suferit în Turcia. Am fost de trei ori eliminat şi am ajuns la un standard la care, cu tot respectul pentru fotbalul românesc, nu mai pot să mă duc la orice echipă unde să mă înjure 50 de oameni în tribună și să mă facă ţigan şi în toate felurile.

Prefer să stau acasă și să mă apuc de pictură sau de tuns iarba prin curte. E altceva decât să fiu înjurat. Voi aştepta o ofertă care să fie pe măsură”, a declarat Marius Șumudică la revenirea în România, potrivit TV Telekom Sport.


CITEȘTE ȘI: 

Fața nevăzută a lui Cristian Țopescu. Pe șoferi îi considera ”colegii mei” și le plătea masa întotdeauna

Dobre: 'Eu nu sunt sclavul Simonei!' Halep rupe tăcerea, ce s-a întâmplat de fapt: "Nu a fost frumos..."
GSP.RO

Dobre: 'Eu nu sunt sclavul Simonei!' Halep rupe tăcerea, ce s-a întâmplat de fapt: "Nu a fost frumos..."