Antrenorul Astrei, Marius Șumudică, și-a vărsat nervii la vestiare, dar s-a calmat cât a putut la flash-interviul de la Digi Sport și Look TV.

Șumudică: ”Arbitrul i-a lăsat să tragă de timp. Stăteau numai pe jos”

”E normal să dorești victoria, să plecăm cu trei puncte în play-off. Craiova s-a închis și a scos punctul dorit. Ivan a avut ocazie mai mare decât am avut noi. Am pierdut două puncte, dar poate am și câștigat un punct. Credeți că-mi convine că am pierdut două puncte? Au tras de timp foarte mult, iar arbitrul nu i-a atenționat. Și-au văzut interesul. Stăteau numai pe jos. Le doresc baftă în continuare. Nu e treaba mea dacă Daniel Niculae s-a supărat la schimbare, întrebați-l pe el.

Patronul a venit la meci, ne bucurăm. Sper să vină şi lângă echipă. Am îndeplinit obiectivul şi am intrat în play-off. Sper să terminăm în primele trei locuri. Nu uitaţi că avem un punct în faţa tuturor echipelor cu care terminăm la egalitate. Vom juca şi noi cu CFR cum a jucat Craiova cu noi.

N-am început nicio negociere. Ce să fac, să mă duc să le spun ”Haideți, bă, ce faceți, nu-mi prelungiți contractul?”, a declarat Șumudică.

Șumi l-a ironizat pe Hațegan

Șumudică l-a luat la rost pe arbitrul Ovidiu Hațegan. „N-am ce să-i reproșez arbitrajului. E cel mai bun arbitru din Liga I. Domnul Hațegan e regele arbitrilor, ce să-i spun eu lui Hațegan? Poți să-i spui ceva? El e arbitru prin Liga Campionilor, prin Europa League, noi suntem mici, n-avem ce să-i reproșăm domnului Hațegan” , a declarat Marius Șumudică pentru Dolce Sport.

Mulțescu: ”Puteam câștiga, dar să nu-l mâniem pe Cel de Sus”

Antrenorul Craiovei, Gigi Mulțescu, este mulțumit, chiar dacă juveții au ratat două ocazii singur cu portarul: ”Am avut mulți jucători de bază lipsă. N-am cîștigat trei puncte, dar am câștigat un jucător, Screciu. Încercăm să ne descurcăm cu juniorii noștrii. Puteam să câștigăm și noi, am avut cele mai mari ocazii.

Pe Ivan sunt supărat pe jumătate. Sunt bucuros și îl felicit pe Ivan pentru că știe să ajungă acolo, dar se prelungește prea mult lipsa de eficacitate. El este unul dintre responsabili. Arbitrajul a fost bun. Sper să nu mai fim surpinși de Dinamo meciul viitor. Obiectivul nostru e să jucăm ofensiv și să marcăm. Una peste alta, să nu-l mâniem pe Cel de Sus, e bun și egalul”.

Săpunaru: ”Am avut meciul la îndemână”

Vladimir Screciu, CSU Craiova: ”Suntem mulțumiți, chiar dacă se putea și mai bine. Un punct e bine venit în Bănie. Astra e o echipă foarte bună. Ar fi o bucurie foarte mare să câștigăm titlu de campioană. Visez acest lucru. Mergem la Dinamo să câștigăm.

Cristian Săpunaru, Astra Giurgiu: ”Am avut meciul la îndemână la un moment dat. Păcat că n-am înscris. Bine că n-am pierdut și ne gândim la următorul meci. Veneam după o serie de opt victorii, speram și la a noua, dar nu se poate la infinit. Ne doream să începem cu o victorie play-off-ul. E bine că patronul a revenit lângă echipă. Dacă se va plăti și salariile această echipă nu va avea probleme mult timp. Toate meciurile din play-off vor fi grele. Viitorul are prima șansă la titlu”.

Astra – Craiova s-a jucat pe contre, dar s-a ratat mult și s-a terminat egal. 0-0.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.