Zilele lui Toni Kroos (24 de ani) la Bayern Munchen sunt numărate. Conform presei spaniole, mijlocaşul va semna cu deţinătoarea Ligii Campionilor, Real Madrid.”Albii” i-au pregătit un contract valabil până în 2019, iar suma pe care o va încasa fotbalistul este uriaşă: 30 de milioane de euro!Între jucător şi Real Madrid există deja un acord. Cele două părţi aşteaptă ca şi Bayern să spună ”da”, anunţă Bild. În acest moment, madrilenii oferă 25 de milioane de euro în schimbul mijlocaşului, în timp ce bavarezii cer cu cinci milioane mai mult. În această vară, de serviciile lui Kroos s-a interesat şi Barcelona.