Fundașul Cristi Săpunaru a semnat un contract pe un sezon cu formația campioană a României, Astra Giurgiu.
Săpunaru, liber de contract, s-a aflat în negocieri cu Astra Giurgiu încă de la sfârșitul sezonului trecut.
Cristi Săpunaru, 32 de ani, a evoluat sezonul precedent pentru Pandurii Târgu Jiu și a participat la Campionatul European alături de echipa națională a României. Jucător polivalent, Săpunaru a mai evoluat pentru formațiile: FC Național, Rapid, Porto, Real Zaragoza și Elche.