3779-96683-olaroiu.jpg

Pe lângă Cosmin Olăroiu, pe lista “Naşului” se mai află Mircea şi Răzvan Lucescu, Ioan Andone şi doi antrenori străini, însă actualul tehnician al lui Al Hilal e cotat cu cele mai mari şanse de a prelua naţionala după plecarea lui Victor Piţurcă.

Iniţial, Mircea Sandu l-a dorit pe Lucescu senior, însă din discuţiile preliminare pe care le-a avut cu acesta a reieşit că şansele de reuşită sunt minime, aşa că următorul nume la care s-a gândit “Naşul” e cel al lui Cosmin Olăroiu, antrenorul care a dus Steaua în semifinalele Cupei UEFA.

Meciul cu Franţa, decisiv pentru Piţurcă Oficial, Mircea Sandu a anunţat că Victor Piţurcă va fi demis doar dacă nu va câştiga ori împotriva Franţei, ori împotriva Serbiei, însă o înfrângere la Constanţa, în faţa Franţei, ar reprezenta startul unei campanii de amploare împotriva lui sa.

Tocmai de aceea, Mircea Sandu a lăsat să se înţeleagă, la emisiune “Fanatik Show”, că doar clauza de 600.000 de euro îl mai ţine pe Victor Piţurcă în funcţie, dacă va pierde împotriva selecţionatei lui Raymond Domenech.

Urmărește-ne pe Google News
Divorțează după 20 de ani de relație. Anunț uluitor făcut de soția lui. „Era inevitabil”
GSP.RO
Divorțează după 20 de ani de relație. Anunț uluitor făcut de soția lui. „Era inevitabil”
Gestul făcut de Iulia Vântur la un concert din America! Românii s-au simţit JIGNIŢI: 'Mascaradă grotească'
Playtech.ro
Gestul făcut de Iulia Vântur la un concert din America! Românii s-au simţit JIGNIŢI: 'Mascaradă grotească'
"Sunt mână în mână toți!" Furatul mașinilor, aproape de a deveni un fenomen în Grecia. Mărturiile românilor prădați de hoți
Observatornews.ro
"Sunt mână în mână toți!" Furatul mașinilor, aproape de a deveni un fenomen în Grecia. Mărturiile românilor prădați de hoți
Horoscop 15 august 2022. Gemenii pot găsi destule motive ca să fie prost dispuși, dar nu vor să caute motivele ca să fie bine dispuși
HOROSCOP
Horoscop 15 august 2022. Gemenii pot găsi destule motive ca să fie prost dispuși, dar nu vor să caute motivele ca să fie bine dispuși
Cel mai mare lac din Italia a ajuns la cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată. Turist: „Apa nu mai era acolo”
Știrileprotv.ro
Cel mai mare lac din Italia a ajuns la cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată. Turist: „Apa nu mai era acolo”
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Orangesport.ro
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
PUBLICITATE
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.