Potrivit investigației, neurotoxina cu care au fost otrăviți fostul spion rus Serghei Skripal, în vârstă de 66 de ani, și fiica sa Iulia Skripal, de 33 de ani, a fost livrată în ”formă lichidă”.

Defra a publicat marţi noi detalii despre substanţa folosită în atac şi despre eforturile de decontaminare a locurilor din Salisbury unde aceasta a fost găsită. Potrivit acestora a fost folosită o ”cantitate foarte mică” de agent neurotoxic Novichok.

Pentru îndepărtarea otrăvii din cele nouă locații afectate, casa lui Serghei Skripal şi diferite locuri din centrul oraşului, inclusiv restaurantul Zizzi şi pub-ul Mill, unde tatăl şi fiica au petrecut un timp în ziua de 4 martie, vor fi folosite substanţe caustice. În zilele următoare locurile publice vor fi împrejmuite pentru ca operaţiunea de curățare să înceapă.

Aproape 200 de militari vor participa la operaţiune, care va dura mai multe luni şi va costa milioane de lire sterline.

Otrăvirea celor doi Skripal a provocat o criză diplomatică între Occident şi Moscova, peste 20 de state expulzând diplomaţi ruşi în semn de solidaritate cu Marea Britanie.

Iulia Skripal a fost externată din spital în urmă cu o săptămână, iar tatăl său a depăşit faza critică.

Ce făcea Vladimir Putin la 23 de ani, ca ofițer KGB
Recomandări
Ce făcea Vladimir Putin la 23 de ani, ca ofițer KGB


Citește și: VIDEO/ Bucureștiul are peste 200 de străzi de pământ. În Capitală, ca la țară!


Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Șocant ce-i spunea Gigi Becali Anamariei Prodan, despre Reghecampf. Impresara nu s-a mai abținut și a spus tot: "Nu voiam să cred așa ceva"
GSP.RO
Șocant ce-i spunea Gigi Becali Anamariei Prodan, despre Reghecampf. Impresara nu s-a mai abținut și a spus tot: "Nu voiam să cred așa ceva"
ȘOC! Cine este femeia care a stat în dreapta lui Klaus Iohannis la parada de 1 decembrie. Ce s-a întâmplat cu Carmen Iohannis
Playtech.ro
ȘOC! Cine este femeia care a stat în dreapta lui Klaus Iohannis la parada de 1 decembrie. Ce s-a întâmplat cu Carmen Iohannis
S-a aflat cine este MARELE câștigător Chefi la cuțite, sezonul 10
Viva.ro
S-a aflat cine este MARELE câștigător Chefi la cuțite, sezonul 10
Judecătorul Gabriel Apostol a murit în drum spre Spitalul Floreasca. Magistratul și-ar fi injectat benzină în vene
Observatornews.ro
Judecătorul Gabriel Apostol a murit în drum spre Spitalul Floreasca. Magistratul și-ar fi injectat benzină în vene
Piranha descoperit în apa Crişului Repede. Ar putea „extermina” întreaga faună a unui pârâu din Bihor
Știrileprotv.ro
Piranha descoperit în apa Crişului Repede. Ar putea „extermina” întreaga faună a unui pârâu din Bihor
Adrian Stroe, prima reacție după ce a pierdut finala Chefi la Cuțite 2022: ”Trecem peste. Nu am meritat”. Ce spune despre Flori
FANATIK.RO
Adrian Stroe, prima reacție după ce a pierdut finala Chefi la Cuțite 2022: ”Trecem peste. Nu am meritat”. Ce spune despre Flori
Şocul pe care l-a avut o călugăriţă când i-a cerut lui Gigi Becali să facă o donaţie: ”Nici apă nu mi-a dat”
Orangesport.ro
Şocul pe care l-a avut o călugăriţă când i-a cerut lui Gigi Becali să facă o donaţie: ”Nici apă nu mi-a dat”
Horoscop 2 decembrie 2022. Vărsătorii sunt înconjurați de oameni, ca de obicei, dar nu spun ce au pe suflet
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2022. Vărsătorii sunt înconjurați de oameni, ca de obicei, dar nu spun ce au pe suflet
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer
PUBLICITATE
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer