Giorgia Meloni, o fostă admiratoare a lui Mussolini, aproape de șefia guvernului din Italia, potrivit unui sondaj de opinie

Comentează
Arhiva foto

Frații Italiei, partidul post-fascist condus de Meloni, ar putea guverna alături de Liga lui Matteo Salvini și Forza Italia, a lui Silvio Berlusconi, în urma alegerilor anticipate din 25 septembrie, pe fondul dezorganizării grupărilor de centru-stânga, scriu La Repubblica și Reuters. Ascensiunea grupării extremiste se datorează în mare parte abilităților politicienei în vârstă de 45 de ani, spun comentatorii.

Ultimul Barometru politic din Italia arată că Frații Italiei (FdI), partidul extremist post-fascist condus de Giorgia Meloni, rămâne pe primul loc în preferințele alegătorilor, cu 24,7% din voturi, scrie cotidianul italian La Repubblica.

Destul de aproape de FdI, dar în ușoară scădere, se află principala grupare de centru-stânga, Partidul Democrat (PD), creditat cu 23,3% din voturi.

Liga, partidul fostului ministru de Interne Matteo Salvini, un aliat al Fraților Italiei, este stabil, la 14,3%. Iar Forza Italia, partidul de centru-dreapta al fostului premier Silvio Berlusconi, de asemenea un aliat al FdI, este creditat cu 7,2%.

În schimb, Mișcarea 5 Stele, cel mai mare partid din actualul parlament, este într-o continuă scădere, ajuns la 10,7%. În acest timp, alianța centristă Acțiunea/Italia Viva a ajuns la 4,8%, iar multe alte partide - stânga, anti-europeni, pro-europeni - nu reușesc să depășească pragul de 3% necesar pentru intrarea în parlament.

Proporția celor care intenționează să se abțină de la vot a ajuns la 35%, mai arată sondajul realizat în perioada 23-25 august, pe un eșantion de 5.000 de persoane, cu o marjă de eroare de +/- 3%.

Ce vor italienii dacă niciun partid nu are majoritatea

Italienii au fost întrebați și ce ar trebui făcut în cazul în care, după alegeri, niciunul dintre partide nu ar avea o majoritate pentru a guverna.

O treime dintre italieni (35,8%) au spus că principalul membru al coaliției, cu cele mai multe voturi, ar trebui să primească mandatul pentru a cere încrederea Parlamentului.

Ținând cont de alianța dintre FdI, Liga și Forza Italia, o coaliție guvernamentală de dreapta, condusă de Meloni, este în acest moment cea mai posibilă variantă, au admis comentatorii italieni. Asta în condițiile în care o posibilă alianță a partidelor de centru-stânga s-a spulberat săptămânile trecute, pe fondul certurilor dintre șeful PD, Enrico Letta, și cel al Acțiunii, Carlo Calenda.

Totuși, alți 28,1% dintre italieni au spus că economistul Mario Draghi ar trebui să primească mandatul pentru un guvern de uniune națională sau cu partidele disponibile. Acest răspuns sugerează că fostul premier, care s-a retras după ce a pierdut susținerea partidelor din coaliția sa de uniune națională, se bucură încă de încrederea unui număr mare de alegători.

În același timp, 27,3% dintre italieni au spus că în cazul în care niciun partid nu va avea o majoritate, atunci alegerile ar trebui reluate.

Doar 3,9% ar dori un guvern de uniune națională sau cu partidele disponibile, dar cu un alt premier decât Draghi.

Economia: cea mai importantă problemă la urnele de vot

Barometrul politic a aflat totodată și care sunt problemele care îi preocupă cel mai mult pe italieni.

Economia este considerată de departe cea mai importantă temă pe care italienii își vor baza alegerea partidului. În jur de 29% dintre cei chestionați au spus acest lucru.

Celelalte subiecte sunt departe, începând cu imigrația (6%) și securitatea (5%), în timp ce problemele etice (3,7%), politica externă (3,3%), justiția (2,5%) și pandemia (1,7%) ocupă ultimele locuri.

Cu toate acestea, 42,4% dintre italienii chestionați au considerat că toate subiectele menționate mai sus sunt la fel de importante pentru ei în alegerea votului.

Frații Italiei, în creștere spectaculoasă

Dacă rezultatele sondajelor se confirmă, Frații Italiei vor obține cu aproximativ 20 de puncte procentuale mai mult decât la alegerile parlamentare din 2018, când au adunat 4,3% din voturi.

Atât aliații, cât și criticii FdI spun că această creștere a sprijinului se datorează în mare parte determinării lui Meloni.

Lidera carismatică, în vârstă de 45 de ani, a câștigat primele alegeri locale la 21 de ani și a devenit cea mai tânără ministră a țării la 31 de ani, când a primit portofoliul tineretului în guvernul Berlusconi din 2008.

Meloni a fost crescută de o mamă singură într-un cartier muncitoresc din Roma, după ce tatăl ei i-a abandonat la naștere. Ascensiunea ei, scrie Reuters, este în mod special notabilă, având în vedere trecutul modest, într-o țară în care legăturile de familie prevalează adesea.

În autobiografia sa din 2021, „Eu sunt Giorgia”, Meloni spune că și-a găsit o nouă familie la vârsta de 15 ani, când s-a alăturat unei filiale locale de tineret a Mișcării Sociale Italiene (MSI), gruparea post-fascistă creată în 1946 de susținătorii dictatorului Benito Mussolini.

Muncitoare și energică, ea a atras rapid atenția activistului de partid Fabio Rampelli, care a organizat cursuri pentru a pregăti ceea ce el spera să fie o nouă generație de politicieni conservatori.

„Ideea mea era să îmi imaginez un guvern de dreapta, care nu avea nimic de-a face cu (fascismul din) anii 1930”, a declarat Rampelli, care este liderul adjunct al FdI în parlament.

„Meloni era blondă, cu ochi albaștri, mică, dezinvoltă și spirituală. Era, de asemenea, foarte concretă și nu era ideologică. Toate caracteristicile de care aveam nevoie pentru a duce dreapta italiană la următorul nivel”, a spus el.

Simboluri fasciste și delimitări

MSI a fost încorporat într-o nouă grupare numită Alianța Națională (AN) la mijlocul anilor 1990, înainte de a fuziona cu un grup conservator majoritar, creat de fostul prim-ministru Berlusconi.

Însă Meloni și un număr de veterani ai AN l-au părăsit pe Berlusconi în 2012 și au fondat actualul partid, Frații Italiei, care își ia numele din primele versuri ale imnului național.

Partidul a păstrat în logo-ul său imaginea flăcării, simbolul MSI, iar presa italiană publică ocazional fotografii care surprind simboluri fasciste în birourile unor politicieni regionali ai partidului.

Nu există astfel de relicve în biroul lui Meloni, scrie Reuters. În schimb, există numeroase figurine de îngeri, fotografii cu fiica sa de 5 ani, seturi de șah, o fotografie a Papei Ioan Paul cu Maica Tereza și borcane cu numeroase pixuri colorate, pe care politiciana le folosește pentru a lua notițe meticuloase.

Meloni însăși respinge orice sugestie conform căreia partidul său ar fi nostalgic după epoca fascistă.

Ea s-a distanțat de o înregistrare video din adolescență, dezvăluită luna aceasta, în care vorbea în franceză, lăudându-l pe Mussolini, un aliat al liderului nazist Adolf Hitler în cel de-al Doilea Război Mondial.

„Cred că Mussolini a fost un bun politician. Tot ceea ce a făcut, a făcut pentru Italia. Nu a mai existat un alt politician ca el în ultimii 50 de ani”, spunea Meloni într-un interviu pentru France 3, în 1996.

„Evident, acum am o opinie diferită”, a spus ea zilele trecute, după ce înregistrarea a circulat intens în spațiul public din Italia.

Alianțele lui Meloni

Dacă va fi aleasă, Meloni va fi prima femeie de la șefia guvernului din Italia. Având în vedere politica sa, multe feministe italiene nu sunt prea încântate.

„Există o mare diferență între conducerea feminină și conducerea feministă”, a declarat Elly Schein, vicepreședintă a regiunii Emilia-Romagna, citată de publicația irlandeză Independent.

„Nu putem face nimic cu o femeie prim-ministră care nu apără drepturile altor femei, începând cu drepturile asupra propriului corp”, a spus ea, cu referire la opoziția fermă a lui Meloni față de avort.

Meloni și-a comparat deseori gruparea cu Partidul Republican din SUA și cu Partidul Conservator din Marea Britanie. Patriotismul și valorile familiei tradiționale sunt baza, în timp ce corectitudinea politică și elitele globale sunt dușmanii, a sugerat ea.

Ea s-a întâlnit în ultimii ani cu aliați ideologici precum premierul maghiar Viktor Orban sau cu aliatul lui Donald Trump, strategul Steve Bannon, condamnat pentru obstrucționarea justiției și și-a exprimat admirația față de fostul președinte american.

Programul ei ultraconservator a fost probabil cel mai bine prezentat în iunie, în Spania, în fața susținătorilor partidului de dreapta Vox.

„Spunem da familiilor naturale, nu lobby-ului LGBT, da identității sexuale, nu ideologiei de gen, da culturii vieții, nu abisului morții”, a spus ea în aplauzele furtunoase ale audienței.

„Spunem nu violenței Islamului, da unor frontiere mai sigure, nu imigrației în masă, da muncii pentru poporul nostru, nu marilor finanțe internaționale”, a continuat ea, vorbind în spaniolă.

Eurosceptică, dar precaută

Sondajele de opinie spun că secretul succesului lui Meloni este aparentul său refuz de a face compromisuri.

În timp ce aliații ei, Salvini și Berlusconi, și-au unit forțele cu grupările de centru-stânga anul trecut, pentru a forma un guvern de uniune sub conducerea lui Mario Draghi, Meloni a refuzat, spunând că numirea unui fost bancher central neales este nedemocratică.

Decizia a făcut ca Frații Italiei să devină astfel ca singurul mare partid din opoziție și i-a oferit posibilitatea de a se delimita de deciziile nepopulare din timpul crizei COVID.

O eventuală guvernare alături de Salvini și Berlusconi s-ar putea dovedi însă dificilă și ar putea să o împingă pe Meloni la suficiente compromisuri.

Meloni s-a remarcat ca o eurosceptică puternică, criticând în mod deschis „birocrații de la Bruxelles” și cerând ca Italia să renegocieze relația cu Comisia Europeană – deși nu a mers niciodată atât de departe ca Salvini, care purta un tricou cu „No Euro”.

Dar ea și-a îndulcit recent tonul, reflectând viziunea mai pozitivă a italienilor față de Bruxelles după lansarea fondului de redresare post-COVID (PNRR). Roma va fi cel mai mare beneficiar al acestuia.

Din opoziție, Meloni a susținut poziția fermă a lui Draghi față de invazia Rusiei în Ucraina, părând adesea că este mai critică față de Moscova decât unii din membrii coaliției.

Deși Liga și Forza Italia au făcut parte din guvernul lui Draghi, Berlusconi are de mult timp legături personale călduroase cu Vladimir Putin, în timp ce Salvini a fost, de asemenea, un admirator al președintelui rus.

Adâncirea problemelor economice ale Italiei, pe măsură ce războiul se prelungește, ar putea grăbi însă o schimbare de abordare a conflictului din Ucraina, au declarat analiștii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
MONDEN
Valentina Pelinel si copiii ei
11:30
Suma uriașă pe care Valentina Pelinel și Crisi Borcea o plătesc pentru școala copiilor. Aceștia au împreună două fete și un băiat
Mirela Retegan și Maya alături de Cheloo și Mihai Ban la Asia Express
11:01
Mirela Retegan reacționează după ce Cheloo i-a spus fiicei sale la Asia Express: „Te bat de față cu mama ta”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
11:49
Alocație unică de naștere de 3.000 de euro pentru fiecare copil: măsură istorică luată pe o insulă din Grecia
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
horoscopul zilei de astăzi 9 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!