Mario Draghi a demisionat din funcția de prim-ministru al Italiei, după ce a eșuat miercuri în tentativa de a-și asigura sprijinul partidelor din coaliția sa guvernamentală diversă.
Președintele Sergio Mattarella i-a cerut premierului să asigure interimatul, până la instalarea unui nou guvern, scrie ANSA.
Demisia premierului va fi urmată cel mai probabil de alegeri anticipate. Este de așteptat ca partidele de dreapta să câștige acest scrutin, care ar urma să aibă loc probabil în toamnă.
Demisia lui Draghi, fost președinte al Băncii Centrale Europene, lipsește UE de unul dintre cei mai experimentați lideri ai săi într-un moment critic, în care inflația este în creștere, iar războiul face ravagii la granița blocului comunitar, scrie Politico.
O criză cu final previzibil
Draghi a câștigat miercuri un vot de încredere în parlament, dar fără sprijinul a două partide cheie din coaliție.
Votul a marcat punctul culminant al unei crize care se prefigura de câteva luni, pe măsură ce tensiunile dintre membrii coaliției s-au amplificat, înainte de alegerile programate pentru anul viitor.
După o întâlnire între Silvio Berlusconi, liderul Forza Italia, și Matteo Salvini, liderul Ligii, cele două partide de dreapta au pus propriile condiții pentru a-l susține pe Draghi.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_38107703bf07b852a392516d66aba009.jpg)
Acestea s-au arătat dispuse să îi dea votul doar dacă Draghi ar fi de acord să excludă din coaliție Mișcarea 5 Stele (M5S) – lucru pe care premierul a declarat anterior că nu l-ar accepta. De asemenea, cele două partide au cerut înlăturarea ministrului sănătății Roberto Speranza și a ministrului de interne Luciana Lamorgese.
Salvini și Berlusconi au declarat că nu vor participa la votul de încredere privind moțiunea lui Draghi.
Aceste cereri ar fi fost foarte greu de satisfăcut. Premierul a declarat deja că nu ar conduce un guvern care să excludă M5S. Fără acest partid, echilibrul în coaliție s-ar deplasa spre dreapta, iar Draghi a subliniat că mandatul său este de a conduce un guvern de uniune națională.
Draghi s-a oferit să demisioneze și săptămâna trecută, după ce chiar M5S a boicotat un vot de încredere. Însă după ce președintele Sergio Mattarella i-a respins demisia, Draghi a acceptat să facă o ultimă încercare de a salva coaliția.
În discursul său de miercuri în fața Senatului, el a declarat că ar fi dispus să rămână în funcția de prim-ministru al Italiei, dar numai dacă ar avea sprijin pentru programul său de reforme și politici impuse de UE.
Draghi a criticat partidele, despre care a spus că au manifestat „diviziuni din ce în ce mai mari” în ultimele luni, și a citat opoziția lor față de diferite legi propuse ca dovadă că majoritatea guvernamentală s-a opus programului său de modernizare a țării.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_f0925cba7e6ac9ac14ad89393a35cc27.jpg)
Cele două partide de dreapta din coaliția sa au părut surprinse și iritate de tonul și conținutul discursului lui Draghi.
Cine va câștiga alegerile?
Pe primul loc în sondaje în acest moment se află Fratelli d’Italia, un descendent al mișcării neofasciste italiene, singurul partid parlamentar aflat în opoziție.
Sondajele de opinie sugerează că formațiunea condusă de Giorgia Meloni – care a obținut doar 4,8% din voturi la ultimele alegeri generale din 2018 – este acum cel mai popular partid politic din țară, fiind creditată cu aproximativ 22,5% din voturi.
Doi aliați ideologici, Liga lui Matteo Salvini și Forza Italia a lui Silvio Berlusconi, sunt susținuți împreună de alți 22,8% dintre alegători.
Partidul Democrat, de centru-stânga, este creditat de sondaje cu puțin sub 22%, în timp ce partidul populist Mișcarea Cinci Stele adună mai puțin de 12%.
Analiștii spun că o coaliție de dreapta ar ajunge aproape sigur la putere, dacă Draghi și-ar îndeplini amenințarea de a demisiona, iar alegerile anticipate ar fi convocate. Asta deși există rivalități personale între liderii aliniați ideologic ai dreptei, care ar putea complica formarea oricărui guvern.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ab680387071eaf091bbe80dd05f97b29.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d1ba7525abe37252d882b48356668181.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c9dd5c6505d141357773be7718349cfd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bc635ece0f5bb350c6e521ddd6d191ef.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b7c23fecdcefe56e0885565fe909e326.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8d1a72e19207177af53e5ff5a277317e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_7f9a2a8a0b744bfa654647554d17d148.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_ccf75af35077e69df90c665d6a764b36.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_e6915d4aba3e4d64976033eee6afa193.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_ad296b5b37d0aa2737e6b29caca2bb0b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_7d801695e1dc5b2f04426ce704f18536.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/115_34c917340766fcb215347afadd7258b1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_954bb08fb02b6fd02b848de76de29a9e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_850eeb7a8aa9fef8ab707240bdfdfd2d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_6f59f73fdb7c84b04244c4f3d695b098.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_0f6201194691fe333e31f7d46e398205.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_f908da1961b1ee907a41ccd29ae80a33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_9e767df6dc18cb5704a0abe9b642a22a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7054b58e518c106ace852e94a255b1b4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_3573c1fc6e9180ba845812601a05c7c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_1e6eeb0187c22d24547e654a18ec0e11.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_46a29506b1e107f00516eb62f320b5f9.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.